Personal

#100 O poezie scrisă de mine în 2004

26/06/2013

Citești acum articolul cu numărul o sută de pe acest blog – păcat că nu-l mai am pe cel vechi, unde depășisem cu mult performanța de față. M-am gândit să postez ceva diferit și am ales o poezie pentru puștime pe care am scris-o jumătate fiind copil, jumătate fiind adult, adică am început-o în 2004 și când am redescoperit-o, anul trecut, am continuat-o – peste ani îi voi aduce alte adăugiri. Și pentru că printre personaje se numără și o pisică, o bag și pe Maya în articol, dar la final. Hai să râdem de mintea mea de copil, lectură plăcută și la cât mai multe articole tuturor!

Ducă și Maun
2004 – 9 nov 2012

2004
Ducă, un motan tărcat,
Într-o zi s-a apucat
Să se ducă la Maun,
Un purcel roz, mai grăsun:
–          Hai afară, măi, Maun,
Soarele-i pe cer acum
Și putem să ne jucăm,
Musculițe să vânăm!
Maun, rozând un șoșon,
Scoase râtul pe balcon.
Din el scuipă o bucată
Și-i aruncă ciocolată.
–          Nu prea pot să ies acum,
I-am spart mamei un parfum.
M-a certat, a grohăit
Și-n final m-a pedepsit.
–          Cum ai spart parfumul, măi?
–          Mă jucam între odăi
Ș-a bătut la ușă Țoi,
Șoarecele chinezoi.
Eu eram chiar lângă ușă,
Legam de clanță o păpușă,
Ș-a bătut atât de tare
Că am căzut din picioare
Chiar pe masa mamei mele!
I-am spart multe zorzonele,
Dar parfumul de pansele…
Îl primise ea cadou
De la un coleg. Un bou.
–          Dar eu cu cine mă joc?
Ești singurul băiat din bloc!
–          Stai că sună telefonul!
Este Lolo, maimuțica,
Plânge fiindcă papionul
I-a fost luat de Lilimica!
Nu mai plânge, c-altă dată
Îți voi da eu o cravată.
Vrei să-ți dau și o eșarfă?
Am eu una roz, e marfă.
Bine. Îi zic eu lui Ducă,
Poate vrea să ți-o-aducă.
 
Dup-o oră de vorbit,
Ducă-n soare-a ațipit.
S-a întins lejer pe jos,
Chiar lângă un chiparos
Și torcea tare frumos,
Într-un cânt melodios.
–          Hai că ies,
Nu stau în casă,
Că mă înroșesc de stres
Și-mi fac silueta grasă.
–          Tu te crezi slăbuț, Maun?
–          Logic! Sunt ca un păun,
Suplu, țanțoș, elegant…
–          Daa… ești cât un elefant!
–          Mă fac că n-am auzit!
–          Stop, o musc-a bâzâit!
–          Eu, purcel de rang înalt
Și cu ochii de bazalt,
Te provoc, motan tărcat,
La un joc de neuitat:
Dacă prinzi două insecte,
Îți dau patru cozi de pește.
Eu, de prind un licrurici,
Tu zilnic ai să îmi zici
Că sunt chipeș, popular,
Că-n bloc doar eu sunt un star,
Că te bat la joc de cărți…
–          Vezi să nu! Accept din părți!
Măi, Maun, iarăși mănânci?
Vrei să te îngrași mai rău?
Măi, porcul lui Dumnezeu,
Mâncarea e un necesar,
Nu-i un hobby culinar,
Nu ești porc, ești armăsar
Ai scos arcuri din cântar!

2012
….
Maun s-a  supărat nițel,
Că a făcut mișto de el.
Își pleacă privirea-n jos
Și devine arțăgos.
–          Tu ești un motan cam rău,
Nu mai ești amicul meu,
Te legi de mine că mănânc
Și chiar mă rănești adânc.
Eu sunt un porc, așa sunt eu,
Așa m-a dat Dumnezeu!
–          Maun, nu te supăra,
Iartă-mă, pe coada mea,
De felina tachinează,
În secret, ea te stimează,
Poate că te și iubește…
Of, ce poftă mi-e de pește!
Hai, coboară din balcon,
C-o tigaie de teflon,
Să prindem în ea furnici
Să-i speriem pe ăia mici!
–          Nuu, nu vreau să prind furnici!
Mai degrabă să dansăm
Sau hai să ne costumăm!
Eu balaur, tu gândac,
Alergând pe lângă lac!
–          Haide, că mă faci să râd!
Orice, doar să nu mă ud.
Știi bine, orice pisică
Fuge și de apa mică.
Să nu faci o glumă rea
S-arunci stropi pe blana mea,
Că mai chem vreo trei feline
Și te-alerg de nu te ține.
–          Mai bine-l chemăm pe Țoi
S-alerge și el cu noi,
Țoi, balaur ș-un gândac
Alergând pe lângă lac!
–          Maun, sună foarte bine!
Ia costumele la tine,
Sună-l repede pe Țoi
Eu mă duc să prind broscoi!
 
Ducă, motanul tărcat,
Cenuşiu-întunecat,
Cum a terminat de zis,
A fugit printr-un tufiș.
 
Vară, zi caldă de joi,
Cântau zeci de cintezoi,
Și Maun fugea spre lac,
Iar Țoi îi stătea pe cap.
Și în rât ținea o plasă
Cu costumele de-acasă.
–          Tu îl vezi cumva pe Ducă?
Dă-te jos și te apucă,
Să-l cauți prin păpuriș
Sau pe lângă vreun tufiș.
Eu o să rămân aici,
Să vorbesc și cu Arici,
În caz că o vrea și el,
Să se bage în duel.
Iute, Țoi sare pe jos.
Își ascute-al lui miros
Și cu ochii alungiți,
Parcă veșnic îngroziți,
Se pune pe căutat
Ca un ninja consacrat.
 
Între timp, Maun a stat
Cu Arici la discutat,
La umbra unui curmal,
Foarte aproape de mal.
Și au râs, au povestit,
Ore-n șir s-au plictisit,
Soarele se ascundea
Și Țoi nu mai apărea.
Se întoarce după o vreme,
Mirosind a crizanteme.
–          Peste tot am căutat
Și de Ducă nu am dat!
Am intrat și prin grădini,
De m-am înțepat în spini.
Sincer, chiar nu l-am găsit
Și deja sunt ostenit.
Nu mai vreau s-alerg deloc
Vreau să stau puțin pe loc. 
Se întind toți trei pe iarbă
Și încep treptat să fiarbă.
Se îngrijorau deja,
Să nu fi pățit ceva.
Dar cum soarele bătea,
Parcă somnul îi lua…
 
Când de-odată aud “poc!”,
Se trezesc toți trei, pe loc!
Stânga, dreapta, nu-i nimic…
–          Ce a fost, nu știu să zic,
Spune el, maestrul Țoi,
Șoarecele chinezoi.
Se aude iarăși “pac!”
Sar toți trei de lângă lac!
–          O fi oare un brotac?
Murmură încet Maun,
Lăcrimând ca un furtun.
–          Of, dar unde este Ducă?
De ce l-am lăsat să fugă?
Trebuia să fie aici,
Și să stea lângă Arici!
Trebuia să ne jucăm,
Lângă lac să alergăm!
Este seară și mi-e foame,
Iar acasă am gujoane.
–          Iar ți-e gândul la mâncare?
Se aude-o voce tare.
 
Și ce am să spun acum,
N-ai să crezi, copile bun.
Căci pisica e șireată
Și se joacă ziua toată,
Că ești om sau porcușor,
Ea te ia peste picior.
Ducă, motanul tărcat,
Cenuşiu-întunecat,
Ore-n șir, ca niciodată,
A stat liniștit pe-o cracă.
Chicotind, râzând cu spor
Făcând haz de grija lor.
 
Ducă sare jos din pom
Și aleargă spre ponton,
Iar cei trei amici ai lui
O iau iute la picior
Alergând în urma cui?
A motanului tărcat
Cenuşiu-întunecat,
Ce-a făcut pe seama lor
Un haz îngrijorător.
 
Cei trei nu s-au supărat
Căci prieteni sunt și-acum
Însă tot au alergat
Împreună lângă lac
Ducă, primul, amuzat
În spatele lui Maun,
Porcușorul transpirat
Și cu Țoi, țipând, pe cap.
Doar Arici a stat pe loc,
Fiindcă nu-i păsa deloc.

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.