Personal Recenzii

2013, you bastard!

04/01/2014

Anul demisiilor, proiectelor, bocitului și zâmbitului. 2014, intră, dragă! 

707

Revelionul 2012-2013 m-a prins când încă lucram ca prezentatoare la Digi24 Constanța. Prin februarie, am demisionat din toată inima, ba chiar în direct, că altfel nu s-a putut. Cât am lucrat acolo nu am mai scris pe blog, ba chiar am dispărut din virtual, fiind nevoită să-mi șterg blog-ul, profilul de facebook, tot. Nasol moment. Prin decembrie am realizat cât de greșit a fost gestul, încât am făcut un blog nou, alina-greavu.blogspot.ro. Deși îmi pregăteam revenirea în online de prin decembrie, după cum am spus, am început să scriu serios abia după demisie. Dar asta nu înainte să plec în vacanță în Praga, unde mi-au furat portofelul.

not sorry

Post Digi24, am încercat să fiu colega lui Răzvan Botezatu la emisiunea Fii Antenă, dar am renunțat pe la mijloc pentru că nu m-a spart ideea și, în plus, mi-am dat seama că n-am șanse fără țâțe mari. Well, whatcha gonna do?

În aceeași perioadă cu castingul de la antenă am intrat în proiectul “Balaur Dirt Park. În mai am anunțat deschiderea parcului, după mai mult de o lună de pregătiri, schițe, telefoane și mailuri. M-am ocupat de strategia de promovare a parcului, care a fost și lucrarea mea de absolvire la cursul de PR, de unde, acum mi-am amintit, încă nu am primit diploma. Noroc cu articolul de retrospectivă, că uitasem total de asta.

tumblr_m460yxftkE1r2s5luo1_500

Iulie a fost lună plină: am deschis aluziva.ro, m-am alăturat echipei de la Gazeta de Constanța, iar în aceeași perioadă mi-am îmbunătățit noțiunile politice participând la întâlnire săptămânale ale Tineretului Național Liberal din Constanța, unde am inițiat și organizat bătaia cu baloane cu apă. Tot atunci am organizat târgul de haine Rochii&Rime la Forte Life. În vară mai adăugăm sală o dată la două zile, that was awesome, și niște copywriting amestecat cu PR pentru un artist de talie internațională; nu dau nume, că cine știe cunoaște.

În septembrie, să ne angajăm din nou serios, cu program și cu salar’. Am luat taurul de coarne la TV Neptun, în calitate de reporter, dar după două luni mi-am dat seama că n-am ce să caut acolo. În paranteză, în octombrie am început cursurile de echitație. Revenind la televiziune, a fost o experiență în care am cunoscut oameni deosebiți și oameni de căcat, de la unii am învățat meserie, alții m-au făcut să o urăsc; asta pentru că sunt ei oameni nașpa și habar n-au ce presupune omenia și colegialitatea, nu altceva. Dar, din nou, whatcha gonna do? Ce, n-am voie să spun asta? Look at me not giving a shit.

tumblr_m33t77Vnj81r5g0hto1_500

După demisia de la TV Neptun am fost în Grecia în vacanță, de zici că după fiecare oarecare picaj universul îmi dă șansa să mă refac. Am absorbit excursia în Grecia ca buretele apa. Întoarsă cu energie bună, m-am implicat în campaniile de salvare a maidanezilor din Constanța, am ajutat cât am putut și am sprijinit fiecare inițiativă. Și deja vorbim despre decembrie, când habar nu aveam ce naibii o să fac de sărbători și de revelion, desigur, că nimic nu părea să sclipească.

Îmi permit să mă amuz mărturisind că în 2013 am fost îndrăgostită de patru ori și după fiecare capitol mi-am șters nasul cu mâneca și am continuat să mă axez pe profesional. Păi cât te poți smiorcăi? Tot în 2013 am încercat să-mi iau carnetul de șofer, însă din cauza stresului din perioada TV Neptun am picat sala cu 21. Altă smiorcăială. În 2013 am ținut cure de slăbire, mi-am făcut prieteni noi și am cunoscut o mulțime de oameni interesanți, printre care blogări constănțeni, persoane publice, artiști, regizori, scriitori, jurnaliști șamd. La capitolul agendă, a fost un an deosebit.

tumblr_mecau9lRan1qle42p

Dar se zice că nu aduce anul ce aduce ceasul, nu? Contrar așteptărilor mele, sărbătorile au fost mai pline de energie bună ca niciodată. Tot contrar așteptărilor mele, am petrecut revelionul în București, alături de oameni pe care m-am bucurat să-i revăd sau să-i cunosc peste așteptări. Cum m-am distrat în București câteva zile? Mă rezum la “epic”, cuvântul anului 2013.

tumblr_mmlmrtvFc11sopr3do1_500

Iată-mă acum acasă, în fața laptopului, zâmbind. Sunt recunoscătoare universului pentru ce am trăit, bune și rele, deși, până la urmă, toate sunt experiențe. Ianuarie patru e seara în care fac lista pentru 2014, ca și voi într-o oarecare măsură. Știu că putem face schimbări existențialiste și în aprilie, nu tre’ să fie revelion ca să-ți pui viața la punct, dar îmi place că toată lumea trăiește un restart în perioada asta și aleg să prind valul.

În acest sens, reiau sala și ocupatul de mine și plec din nou în capitală. În trei luni începând din seara asta mă proiectez la volan, în drum spre București, cu țigara în mână și cu muzica la maxim, cântând mai tare decât solistul. Laptopul în dreapta mea, pisicile pe bancheta din spate, țoalele și câteva cărți în portbagaj… 2014, here I come!

tumblr_lqxdj933LC1qi3h06o1_500

Comentarii

Only registered users can comment.

  1. Daca ai nevoie de sofer pentru un drum la Bucuresti..pick me, pick me!..doar ce l-am invatat acum de Revelion ..

  2. Nu pot uita acel live quit. A fost memorabil. Am apreciat curajul si demnitatea de care ai dat dovada. Ai plecat cu capul sus. Altii nu fac altceva decat sa se planga toata ziua ca icsulescu e idiot, cacanar etc. Plecarea dintr-un domeniu pe acelasi domeniu nu este rea, dar sa nu uitam ca 90%din presa constanteana au trecut pe la sotti, so, same bullshit.
    Pacat ca ai renuntat la un domeniu atat de frumos. Pacat ca, chiar daca unii au cistita, fobie de soare sau alte inchipuiri premature, noi trebuie sa ne capatam experienta necesara.
    Succes in continuare!

    1. Mulțumesc pentru apreciere, deși nu consider că am făcut ceva deosebit și mai cred că o poate face oricine 🙂 Nu la live quit mă refer, ci la a pleca atunci când ești nemulțumit. Însă nu am renunțat la domeniu, să știi, mă pregătesc pentru următorul nivel. 🙂 mult succes în tot ce faci also

  3. Este de departe cea mai savuroasa postare despre anul 2013! Imi pare asa de rau ca nu ma uit la televizor, cred ca as fi plans de fericire sa te vad demisionand in direct 😀
    Din ce povestesti, ai avut un an fantastic, te invidiez :))

  4. ma jur ca acea carte e in stare perfecta. Cand ajungi in Bucuresti da un semn. Deja mi-a luat prea mult timp sa o citesc :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.