A fost odată, ca niciodată, un jgheab

Problemele cu vecinii de sub mine m-au adus în această stare. Sufăr.

Jgheabul meu, care a fost cândva casa unui mandarin, a plecat astăzi din balcon. A plecat în saci, bucăți, lăsând în urmă un gol. Un gol în care va încăpea încă un fotoliu, pentru ca văzutul unui răsărit în doi să fie o experiență la fel de comodă pentru ambii privitori. Ah, nu, asta este o consecință. Motivul pentru care pleacă este ca vecinii mei să nu mă mai poată învinui pentru ce se întâmplă cu tavanele lor. Chiar dacă nu e din vina mea, am făcut-o și p-asta.

Era cazul să sparg jgheabul pentru că, de ani buni, nu mai îmbrățișa rădăcini de flori, ci zăcea sub greutatea unei cuști de pisică, a unei plase de Selgros plină cu ustensile de grădinărit și un ghiveci imens cu o tufă de roșii, crescută peste așteptările mele. Cu toate astea, mă mir cu sinceritate în buricele degetelor, sunt tristă.

Sunt foarte tristă. Era jgheabul meu…

Comentarii

7 thoughts on “A fost odată, ca niciodată, un jgheab

  1. nu mai fi trista , imagineaza-ti ce frumos va fi cand ne vom bea cafeaua la rasarit una langa alta (si cu pisicile langa noi ) 😀

  2. La cum scrii tu unele articole, îţi spun atât: unde se termină o poveste începe o alta. Abia o aştept pe următoarea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.