Detectorul de minciuni din Constanța

Știați că în Constanța se află primul centru de testare cu poligraf din România?

Îmi aduc aminte că unul dintre colegii de la Digi24 Constanța a făcut o știre pe subiectul ăsta, cu domnul Liviu Chesnoiu, psiholog principal, supervizor, expert poligraf și fost șef al Compartimentului Poligraf din cadrul IPJ Constanța în perioada 1991- 2011. Maniera de abordare a știrii a fost una serioasă, logic. Acum câteva zile, însă, am trimis un mail la adresa de pe panou, cerând un interviu pe mail. Voiam o altă abordare.  Dar nu mi-au răspuns. Nici măcar cu un “du-te, bre, nu dăm interviuri”.

Aș fi vrut să știu câți tâmpiți/tâmpite se duc la centrul lor să testeze fidelitatea partenerilor de viață și aș fi vrut să știu, de exemplu, care a fost cea mai tare minciună descoperită de ei. O înșela cu mătușă-sa sau nu? În fine, asta-i un exemplu de material făcut fără material. Că dacă suntem oameni cu minte, facem o gâscă din hârtie, îi dăm drumul în cada plină cu apă și ne autoinducem fericirea și gândul că avem jucării de la Diverta.

Când am văzut panoul, am scos telefonul și l-am pozat. Recunosc un subiect bun când văd unul. Fix atunci trecea pe lângă mine un tip care a simțit nevoia să mă informeze că sediul centrului de testare cu poligraful nu se mai află acolo. S-a mutat. Bun info! Rezultatul documentării: s-a mutat pe Lăpușneanu în camera 15 din Minihotelul Dobrogea. Totuși, nu răspunde nimeni la mail, iar site-ul http://www.polygraphno1.ro/ dă cu virgulă (Oops! Google Chrome could not find www.polygraphno1.ro). Oare nu au clienți? Sau s-au gândit să se testeze între ei și îndrăzneala a dus la închiderea afacerii? Interesant. Cred că o să bat în ușa camerei 15 în curând.

Mai voiam să întreb, de asemenea, de ce au ales fața lu` Marilyn Monroe pentru panoul publicitar. Adică, de ce ea? Ar fi putut să pună o mie de alte fețe reprezentative, sută la sută din folclorul autohton. Dan Diaconescu cu Oltchim în spate? Eh, ziceam și eu, e un exemplu facil. În fine, nu ducem lipsă de fețe ce ar putea întruchipa minciuna în România. Aveți un pont(a)?

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.