Recenzii

Film european: Et si on vivait tous ensemble? (2011)

03/02/2013

Cinci prieteni ajunși la bătrânețe se mută împreună, asta ar fi ideea principală, dar superficială a filmului. Motivele pentru care ajung la decizia asta, însă, ce simt unii față de alții după zeci de ani de prietenie și cum se comportă împreună fac deliciul tragicomediei franțuzești. Unul dintre bătrâni este pasionat de fotografie și camera lui este plină de poze cu femei goale, pe care le-a făcut în tinerețe, și altul are probleme cu memoria și-și notează într-un carnet idei importante pe care le recitește zilnic pentru a-și întregi mental imaginea identității. Hilar este felul în care ei văd bătrânețea, tâmpeniile pe care le fac, în ciuda vârstei, glumele lor, dar și discuțiile despre sex. 

Întotdeauna am dat credit filmelor independente, mai ales pentru că m-am săturat de abundența clișeelor holiudiene. Filmul ăsta e copt după altă rețetă și are valoarea unui documentar înglobat într-o poveste tristă și hilară în același timp. Poporul francez a fost dintotdeauna foarte treaz și de cele mai multe ori cu o mentalitate curentă, deschisă către nou, iar Et si on vivait tous ensemble? oferă o perspectivă asupra stilului de viață franțuzesc, a educației lor și mai ales a concepției despre bătrânețe și viață în general. Bineînțeles, și drama are locul ei în poveste. De exemplu, fotograful afemeiat este văduv și ce face el ca să-și umple golul, de orice natură, mi-a provocat o stare preponderent angoasă. Dacă mă gândesc bine, până și termenul ăsta provine din franceză.

În poveste sunt implicați cei cinci bătrâni, două cupluri și văduvul, însă la un moment dat în horă intră și un student. El este angajat de bătrânul cu probleme de memorie pentru a-i plimba câinele. Puștiul, însă, devine personaj omniprezent în viața lor, se mută cu ei în casă și începe un studiu psihosocial ce ajunge tema lui de licență. Îi filmează în diverse ipostaze, ba chiar le pune la dispoziție bătrânilor o cameră video în fața căreia să se confeseze sau să facă ce vor ei. În timp una dintre femei, burgheză până-n măduva oaselor, croșetează în fața camerei, unul dintre bărbați intervine, o ia la mișto și-și arată fundul la cameră, iar prietenii lui râd în prag ca niște adolescenți.

Et si on vivait tous ensemble? nu e un film de văzut vineri seară și nici un film de anturaj. Poate deveni unul,  cu condiția ca oamenii cu care îl vezi să nu fie retard de ancorați în filmele americane și să aibă un dram de înțelepciune și cultură. E o ecranizare care marchează și forțează pe oricine îl vede să se confrunte cu niște realități inevitabile care nu iartă pe nimeni, cum ar fi impotența, nu doar de natură sexuală, singurătatea, boala și, fără îndoială, conștientizarea propriei morți. Și pe cât e de trist, pe atât de “revergorant” și sarcastic. De exemplu, una dintre femei își cumpără un coșciug roz și refuză ideea de bocit și doliu. Ea cere ca slubja de înmormântare să aibă loc într-un parc, intim, să se bea șampanie, iar paharele să fie așezate pe coșciugul roz.

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.