Personal

Infarct în Praga: Cum mi-au furat portofelul doi indieni

14/03/2013

De ziua mea, mama cea brunetă și creață mi-a făcut cadou o excursie de cinci zile, așa că am petrecut 8 martie în Praga. Am vizitat de dimineață până seara, am bătut la pas bulevarde și străduțe pietruite înguste, am făcut sute de poze și, bineînțeles, am mâncat specific și am băut multă bere pragheză.

Din punctul meu de vedere, capitala e un mix între somptuozitatea și impozanța vieneză și ceva din Amsterdam, cu un fel de chemical X similar cu românismul, cauzat de regimul comunist. Arhitectură superbă, e cel mai tare oraș pe care l-am văzut până acum, în cinci zile pline de bucurie.

Mai puțin ultima, când, cu patru ore înainte de zbor, mi s-a întâmplat ceva ce n-am să uit vreodată.


Inițial, la fiecare poză pe care o făceam îmi imaginam legendă și ce frumos, stufos și plin de instantanee va fi articolul despre Praga. Însă cum mi s-a întâmplat o mizerie, nici nu mai contează, voi face articolul despre călătoria în sine cu altă ocazie.

Acum pun amprenta pe cât de idioată sunt câteodată și pe cum te simți când ceva care “n-are cum să mi se întâmple mie” ți se întâmplă.

Înainte să plecăm în oraș, am ascultat prezicerile Uraniei. Doamna horoscopistă a spus că nativilor din zodia pești li se va întâmpla ceva epic pe 11 martie, fapt ce le va da prilejul de a-și crea o nouă identitate. N-am băgat de seamă, însă după ce a avut loc scena, totul s-a derulat și pupat cu prezicerile într-un mod al dracului de ironic. Și apropo de asta, iată celebrul ceas astronomic praghez.

Am intrat într-o absintărie. Eram la casă. Am scos portofelul, am plătit, apoi l-am pus în geantă, pe care nu am închis-o cu fermoarul imediat, pentru că așteptam ca vânzătoarea să împacheteze sticla cu licoare verde și să o pun în geantă. Am rămas cu geanta desfăcută mai puțin de un minut.

În clipa aia, s-au băgat în seamă doi indieni, la vreo 24-27 de ani, care s-au luat la glume cu mine, m-au întrebat la mișto de unde pot să cumpere hașiș, mă complimentau etc.

Conversația a durat mai puțin de un minut. Un indian era în dreapta mea, unul în spatele meu. Haha, hihi, vânzătoarea mi-a dat sticla, am pus-o în geantă, i-am salutat pe indieni de plecare și am pornit spre H&M.

Acolo, bineînțeles, am probat o mulțime de haine, am petrecut vreo 40 de minute în magazin. Ajung cu mama la casă, cu brațele pline de haine, vânzătorul le scoate etichetele, le pune în pungi, totul ok, după care îmi spune suma. Când să plătesc, am văzut negru. Nu mai aveam portofelul – aveam, însă, pașaportul, într-un buzunar al genții.

M-am întors la absintărie ca un fulger, unde mă chinuiam să vorbesc coerent și să-i explic vânzătoarei întâmplarea. După ce s-a golit magazinul, ne-am uitat împreună pe înregistrările făcute de camera de supraveghere.

Și da, aia a fost, m-au ușurat de portofel pe față, iar imaginile vorbeau de la sine. Și ce era de făcut? Poliția!
La secție, cehii nu înțelegeau ce înseamnă wallet.

“Where you keep your money and papers, ID”. Leather, zipper! Căcat, prietene, da-ți-mi, mă, un portofel, să le arăt idioților ce-i ăla wallet! În fine, poliția mi-a spus că n-am nicio șansă să recuperez portofelul, mai ales în condițiile în care în patru ore trebuia să fiu la aeroport.

Așa că m-au sfătuit să caut în coșurile de gunoi din centru, ba chiar să sper că cineva îl va găsi, îl va preda poliției și ulterior îmi va fi restituit prin ambasadă. Și trebuia să ne fi văzut pe amândouă: eu, bocind și tremurând, ridicând capacele de la fiecare pubelă, în centrul Pragăi, mama vizavi, neratând niciun coș de gunoi.

Epic, Urania, curat murdar!

De asemenea, poliția mi-a spus că, statistic vorbind, în Praga se fură într-o zi cât se fură în toată Cehia într-o zi. Și toată lumea ne-a spus să avem grijă la bunuri.

Am încercat să le explicăm că noi venim din România și e ca și cum ai aduce un somalez la noi în țară și l-ai avertiza îngrijorat că noi nu avem ce mânca.

În fine, în portofel aveam cele două carduri, buletinul, legitimația de presă, două sute de euro și niște coroane, poze din tinerețea părinților mei și o mulțime de nimicuri, ca toată lumea. Nervi, deductibil. Ș-așa trebuia să-mi schimb buletinul la un moment dat, nu? Eh, eu îmi voi face buletinul cu numărul opt, pentru că am o baftă minunată. Nu mă întreba, că ăsta-i subiect de sitcom sau de roman în trei părți. Oricum, se pare că astrele chiar mi-au dat prilejul de a-mi crea o nouă identitate. Carte de identitate.

Până acum am dezvoltat ideea cu “n-are cum să mi se întâmple mie”, combinat puțin cu conceptul de idioțenie ce mi-a definit atitudinea. Cu toate astea, am avut neșansa de a avea de-a face cu hoți șmecheri, care m-ar fi făcut oricum, indiferent de cât de precauți suntem.

Apogeul idioțeniei, însă, reiese din episodul de la aeroport.

Teoretic, am plătit 250 de euro pe o sticlă de absint și cu tot portofelul, de fapt, sticlă pe care, ține-te bine, din cauza nervilor și stării pe care am avut-o câteva ore din pricina ciordelii, am uitat s-o pun în bagajul de cală. Da, ai ghicit, mi-au confiscat-o la aeroport.

Comentarii

Only registered users can comment.

    1. Încă te mai miri că mi se întâmplă chestii? Citești de prea mult timp blogul meu încât să te mai surprindă pățaniile mele :))

  1. imi da cu virgula. fusashi la Praga, ti s-a furat portofelul… iar. unde e intamplarea nasoala?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.