Personal Sarcină, naștere și parenting Societate

“Pot să pun mâna?” și cum femeile gravide nu sunt moaște

25/05/2016

Înainte de toate, atinsul burții nu aduce noroc, ci eventual un par în dinți. Nu predau psihologie socială, dar menționez că atingerea este un gest de invadare a spațiului personal, dacă nu faci parte din el. Dacă nu eram gravidă, mi-ai fi pus mâna pe burtă? Sau pe orice parte a corpului, fără permisiunea mea? De ce ai face-o într-un moment important sau intim al existenței mele? E chiar dubios, ca muiere gravidă, să pună toată lumea mâna pe tine, de parcă ești poșetă la Zara sau girafă la zoo.

Apoi, o burtă e o burtă, nimic interesant, chit că e un copil sau un butoi de bere în ea. O burtă de gravidă nu frige, nu cântă și nu face parte din categoria moaștelor. Nu aduce noroc, nu se ia sarcina, nu te spală de păcate. Poate provoca însă o reacție negativă din partea femeii, reacție care poate varia în intensitate pe scara “privire – vorbă – fapt”. Adică pot să mă încrunt, să te înjur sau să te pocnesc. Practic, am acest drept, pentru că-mi violezi existența într-un fel sau altul.

Personal, am simțit să pun mâna pe burta unei gravide pentru că era, întâmplător, cea mai bună prietenă a mea, mi-era dragă. Dar să pun mâna pe o femeie cu care nu mă cunosc sau pe care o știu din vedere de la IT sau de la țigară? Niciodată. Pentru ce, ce beneficii am? Asta nu înțeleg, dar e ok; accept că oamenii din jurul meu pot avea curiozități diferite de ale mele, că nu înțeleg nici plăcerea unora de a fute copaci, dar îi admit existența.

Dar să zicem că te macină curiozitatea să atingi burta. Ce faci? Întrebi înainte. Că așa se face. Întrebi dacă poți să împrumuți pixul, dacă poți să-mi folosești bricheta, dar nu mă întrebi dacă poți lua contact fizic cu mine și copilul meu și să-i transmiți energia ta?

Nu am refuzat pe nimeni niciodată, chiar dacă uneori nu aveam chef să mă simt ca o bară din tramvai. E și ciudat să refuz, dar trecem peste, e ok cu întrebare înainte, însă preferabil este ca acest contact să nu treacă de bariera verbală dacă nu ne cunoaștem.

Dar să ne imaginăm că la întrebarea “pot să pun mâna?” primești un răspuns negativ. Ce faci? Ideal este să taci și să nu comentezi. Zâmbești și treci mai departe, fără să o iei personal. N-ai ce să obiectezi. Vezi de alte tale. Mai bine strângi din dinți decât să ți-i strângi de pe jos.

Multe persoane greșesc când presupun că nu e mare lucru să atingă nepermis burta unei femei gravide. Ba este, că nu știu dacă ți-ar plăcea să te trezești cu un deget în cur în timpul sexului, fără să-ți fi dorit asta sau fără să fi fost întrebat înainte. Ce, ți se pare o comparație exagerată? Păi data viitoare când atingi aiurea burți de femei gravide să-ți aduci aminte de treaba asta, că tot la interacțiune nepermisă intră. Adânc și nesemnalizat.

Comentarii

Only registered users can comment.

Leave a Reply to Aluziva Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.