Eveniment Work/projects

Un one man show în premieră la Godot

28/06/2014

Nimeni nu știe ce e în inima mea“, confesiunea plină de umor a lui Florin Coșuleț. 

Miercuri, 2 iulie 2014, mergem neapărat la Godot Cafe Teatru din București să-l vedem pe cel mai popular actor sibian într-un one man show de excepție. Florin Coșuleț va urca în premieră pe scena Godot cu reprezentația “Nimeni nu știe ce e în inima mea”. Recuzita? O găleată cu flori și farmecul personal incontestabil.

Florin Coșuleț, actor al Teatrului Național Radu Stanca, Sibiu. „Nimeni nu știe ce e în inima mea…” – o confesiune plină de umor și de sensibilitate. De la tirade clasice la “anecdote și spirite” cât se poate de actuale, de la poeme la monologuri shakespeariene, actorul Florin Coșuleț promite o reprezentație teatrală completă. Nici clasa politică românească nu va fi iertată în acest one man show, iar umorul conține ingrediente 100% românești! Durata: 1h 30 Preț bilet: 25 lei

Link eveniment: https://www.facebook.com/events/1436795883253143

bridge

Evenimentul poartă amprenta Bridge Theatre din Sibiu, asociație culturală din care fac parte și eu, alături de Constantin Podu, fondatorul ei, Alexandra Podu, Sebastian Dobrescu și Teodora Voineagu. Este o colaborare tare frumoasă între noi, organizatorii Festivalului ALT Teatru din Sibiu, și echipa Godot Cafe Teatru.

1620496_1406031842988334_1442320524_n

Împreună ne dorim din toată inima să-l aducem pe Florin Coșuleț în fața publicului bucureștean pentru că este cel mai popular actor sibian și de câte ori joacă în orașul mamă biletele se vând ca pâinea caldă, iar sălile devin neîncăpătoare. Vrem să realizăm în București o performanță cel puțin egală cu succesul pe care îl are în Sibiu și știm că suntem pe calea cea bună, pentru că vă garantăm un spectacol care vă va urmări mult timp după vizionare. În sensul bun al cuvântului, desigur.

Mulțumim echipei Godot pentru prietenie.

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.