Ieri, de Ziua Națională a României, am vrut să mă rup de circul mediatic.
Nu am deschis televizorul, nu am ascultat radio și nu am citit presa, niciun site de știri etc. Nu. Cu regret, vă spun sincer că mă scârbește majoritatea atitudinii pe care o adoptă de 1 Decembrie cei care în oricare altă zi critică România și dau cu ea de pământ. Zi de zi, România e de căcat, de 1 Decembrie e cea mai tare. Numai mie mi se pare anormală această atitudine? Se pare că și Cristina Sîmbeteanu are această impresie. Citiți Patriot numai în acte.
“Ce? România e genială, în două săptămâni mă mut în Suedia”. Auzi declarații patriotice de la oameni care abia așteaptă să plece. Se flutură sute de steaguri când în mod normal sunt călcate în picioare. Ei, bine, arboratul și urlatul nu te fac patriot.
Eu îmi iubesc țara, deși nu e cea mai cea. Îmi iubesc țara în fiecare zi, deși o critic și mă supăr că de multe ori e sursa durerilor mele. Iar de ziua ei, îi spun un “la mulți ani” în gând. Mai trece un an și sper să fie mai bine. Atât. Nu epatez, nu dau share unor steaguri cu mesaj, nu mă bat cu pumnii în piept că sunt patriot. Nu poți fi patriot o zi pe an. Aici intră perfect concluzia din articolul Cristinei.
Ăsta a fost statusul meu. Cineva mi-a trimis un mesaj și m-a certat. Mi-a spus că sunt gazetar și formator de opinie și ar trebui să am o altă atitudine față de Ziua Națională a României. Este vorba despre mama unei prietene pe care o îndrăgesc ca pe un membru al familiei mele. Dar eu n-am spus nimic rău despre țara mea. Țara mea e o victimă, la fel ca cei ce o populează majoritar. Printre altele, mesajul primit, însă, avea răspunsul în el.
Poate ai dreptate daca ne referim la politicieni, curvete, a se citi pitipoance, care datorita colegilor tai sunt pe prima pagina si pervertesc mintea copiilor, schimbind nonvalorile in valori si facind sa dispara bunul simt romanesc care vine din credinta si din pudoarea prost interpretata acum a poporului roman.
Atunci despre ce vorbim? Iar dragoste cu sila nu se face.
Am sperat de la voi, cei tineri, ca veniti tare din urma si veti educa cumva pe cei tineri, ca le veti deschide mintea spre adevaratele valori ale sufletului.
Îi educ altfel pe cei tineri. Vă mulțumesc pentru mesaj și știu că fiecare rând al mesajului e scris din inimă pentru țara noastră, dar și pentru mine. Adaug că persoana care mi-a scris mesajul mă cunoaște din copilărie, “am crescut în casa ei”, cum s-ar zice. Cu tot respectul, sentimentul pe care îl am față de țară e ceva intim. Patriotismul e în suflet.
Și apoi, ce înseamnă să iubești țara? Formele ei geografice, istoria, tradițiile, normele ei morale, legile, valorile, oamenii care o compun și realizările lor? E atât de greu să cuprinzi în cuvinte. Și știi ce mai e greu? Să iubești cu inima deschisă o țară în care costurile întreținerii unui deținut depășesc alocația lunară a unui copil sau pensia unui bătrân.
Mi-e greu să numesc iubire sentimentul pe care-l am față de un mediu în care tinerii au slabe șanse să se întrețină singuri, apoi să se realizeze în viață. Acum nu caut vinovați, tinerii sau sistemul, dar asta e realitatea. România, ca o mamă pentru toți, e o victimă a copiilor ei. Ca mine gândește o generație întreagă.
Cum să iasă această generație în stradă cu drapelul în mână când are lacrimi în ochi în aceste condiții? Ar fi un gest de insolență. Dar, hey, unii o fac oricum. Și nu sunt nici ei de blamat, au speranță. Dar trăiesc cu impresia că ce? Că vor impresiona conducătorii țării? Pe Dumnezeu?
Noi avem cultul Impresiei. E frumos sa faci ceva… E bine sa faci ceva… Ca sa nu vorbeasca vecinii de rau. Noi tinerii suntem mai integri iar o parere negativa despre ceva nu e de rau cand e justificata de fapt si fix parerea asta e o actiune pozitiva impotriva lucrurilor care merg prost.
Părinții noștri au făcut o schimbare când au tăiat stema steagului. Ce nu înțeleg ei e că noi ne zbatem în ape tulburi, iar echilibrul țării nici acum nu s-a instalat.
Cam da…desi eu am fost sambata la o cantare cu folk, cu muzica populara (nu merg doar de 1 decembrie), asa am simtit eu ok sa sarbatoresc munca stramosilor. pentru parada era prea frig. una peste alta, nici plantatul unui copac nu te face ecologist dar fiecare gest marunt, daca e in directia buna, conteaza. m-ai pus pe ganduri si ai punctat chestii interesante. nu poti fi patriot o data pe an dar cred ca mai depinde si ce inseamna sa fii patriot ca pot purta rosu galben si albastru si asta nu e echivalent cu a imi iubi tara. nu musai.
Total de acord.
Mulţumesc pentru toate dăţile în care mă faci să simt că nu sunt singură!
Cu drag, Lady Morphine!
Eu cred că a fi patriot (în percepţia mea) înseamnă să fii critic cu tine însuţi şi apoi critic cu cei din jur. E greu să îţi alcătuieşti un sistem de valori care să reziste zeci de an sub aceeaşi formă. Se mulează în funcţie de timp şi de contextul lui. Ai punctat corect pe final problemele societăţii actuale care ţin suspendată – o generaţie tânără cu potenţial. Mă gândeam la melodia Youssou N’Dour şi Neneh Cherry – 7 Seconds (Man is not evil, even when it’s born, And when a child is born into this world, It has no concept, The tone the skin is living in). Ne naştem, ne căutăm şi suntem norocoşi dacă rămânem cu impresia că am găsit ceva aparte.
A fi patriot în zilele noastre nu vine natural din pricina celor ce se întâmplă zi de zi, exact. Și pentru asta nu putem fi blamați. Apoi știi că nu e prima dată când punctez lacunele societății, însă chiar am ajuns la concluzia că sunt prea mică să fac o schimbare. Dacă reușesc însă să pun pe gânduri și trei cititori, eu simt că mi-am făcut datoria.
Și mulțumesc că mi-ai amintit de piesă, e pe repeat.