Audiobook: Dama de pică a lui Pușkin

“Dama de pică
Înseamnă duşmănie ascunsă.
Cea mai nouă carte pentru ghicit.
 
1
Iar pe vreme urâtă
Deseori
S-adunau;
Tot mizau
— Fie-le cu iertare!… —
De la cincizeci la o sută,
Lucru mare!
Berechet câştigau
Şi întruna cu creta notau.
Şi aşa, pe vreme urâtă,

Ispravă mare făceau.”

Povestea ia sonor prin vocea lui Victor Rebengiuc.

Mulți au impresia că opera asta este despre o femeie, dar nu este nicidecum o poveste de dragoste. Într-adevăr, are legătură cu o bătrână, pentru că în jurul ei se țese intriga, dar sub nicio formă dama de pică nu e o femeie, ci este chiar cartea, dama de inimă neagră. Cu toate astea, interpretabilitatea fiecăruia își joacă mâna, poate fi o personificare foarte frumoasă a contesei ce deține secretul.

O mână de bărbați se adună într-o seară să joace cărți. După ce ia final partida, bărbații stau la masă și vorbesc. Unul dintre ei ajunge să povestească despre bunica lui, contesa Ana Fedotovna, celebră în tinerețea ei pentru că deține secretul câștigului garantat la cărți.

Apoi îi dezvălui o taină pentru care oricare din noi ar da foarte mult…
Tinerii jucători deveniră şi mai atenţi. Tomski îşi aprinse pipa, trase fum şi urmă:
— În aceeaşi seară, bunica se înfăţişă la Versailles, au jeu de la reine. Ducele de Orléans ţinea banca; bunica se scuză că nu a adus datoria, invocând drept justificare o mică istorioară, şi începu să ponteze contra lui. Alese trei cărţi şi le puse una după alta; toate trei câştigară de la primul tur, şi bunica scăpă de toată datoria.
— O întâmplare! spuse unul din oaspeţi.
— Basme! adăugă Hermann.
— Poate că au fost cărţile măsluite? interveni un al treilea.
— Nu cred, răspunse grav Tomski.
— Cum se poate?! răspunse Narumov. Bunica ta ghiceşte trei cărţi la rând şi tu încă n-ai învăţat de la ea cabalistica asta?
— Pe dracu, răspunse Tomski. A avut patru fii, printre care şi tatăl meu. Toţi patru erau jucători pătimaşi şi ea nu şi-a dezvăluit taina nici unuia, deşi nu le-ar fi stricat, după cum nu mi-ar fi stricat nici mie! Dar iată ce mi-a povestit unchiul meu, contele Ivan Ilici, dându-şi cuvântul de onoare că e adevărat. Răposatul Ceapliţki, care a murit în mizerie după ce şi-a tocat milioanele, pierduse o dată, în tinereţe, vreo trei sute de mii, jucând cu Zorici, după câte mi-aduc aminte. Era disperat. Bunicii mele, care de altfel judeca foarte aspru poznele tinerilor, i se făcu milă de Ceapliţki. Îi dădu trei cărţi, spunându-i să le pună una după alta, şi-i ceru cuvântul de onoare că după aceea nu va mai juca niciodată. Ceapliţki se duse la învingătorul său şi se aşeză la joc. Miză pe prima carte cincizeci de mii şi câştigă; dublă miza în joc, mai repetă o dată şi se achită de datorie, ba mai rămase şi în câştig… Ei, dar e timpul să ne culcăm; e şase fără un sfert.

Deductibil, auzind povestea, unul dintre personaje face o obsesie din acest mister. Dacă bărbatul își atinge sau nu scopul, care constă în aflarea secretului contesei și îmbogățirea peste noapte, aflați voi. Povestea ia turnuri interesante, îmbelșugate de intrigi, minciuni și derapaje psihologice de toată frumusețea. O oră ș-un minut de literatură rusă modernă.
Însă, dacă am stârnit curiozitatea și arde, opera poate fi citită AICI.

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.