Băi, nu mai am timp de nimic

De când lucrez, 80% din timp îl dedic job-ului. Aştept cu disperare weekend-ul să mai scriu pe blog.

Dacă înainte să mă angajez aveam cel puţin trei idei de articole pe zi, acum am şi mai multe, diferenţa este că nu am timp să le pun în practică. În plus, faptul că lucrez ca reporter mă pune în situaţii în care nu am mai fost şi mă inspiră, nu alta. De exemplu, ieri am fost pe teren prin Coiciu, unde ăştia de la RAJA au găsit într-o canalizare un motor de maşină de spălat. Ce naiba căuta ăla acolo, n-am idee, dar am râs mult.

Apoi, în weekend am fost la centrul de echitaţie din Oituz. De când eram puştoaică visam să călăresc şi uite cum a apărut acest prilej. În scurt timp, mă voi duce la lecţii de echitaţie  – fii sigur că despre asta o să-mi fac timp să scriu, nu am cum să nu povestesc despre cum mă voi chinui patruzeci de minute să urc pe cal şi în restul de douăzeci de minute o să mă lipesc cu burta de şa şi o să plâng că vreau să cobor. Am un feeling – uite şi ştirea mea despre călărie.

Am mai avut şi alte mici experienţe care mă inspiră, asta-mi place de mor. Dar, după cum spuneam, e păcat că nu mai am timp de blog şi în mare parte de nimic. Mă chinui de o săptămână să ajung la coafor, la stomatolog şi să plătesc o nenorocită de taxă la CEC. Dar să nu fim trişti! Viaţa e frumoasă şi am un job care-mi place! Acum…