O să ziceți că mă mănâncă să fac scandal, dar e departe de mine gândul ăsta. Articolul nu se adresează echipei organizatorilor, revistei sau brandurilor implicate, ba din contră! Știu cât de multă muncă e în spatele unei reviste sau unui altfel de eveniment. Dezamăgirea mea e legată de public. A fost pentru prima dată când am participat la decernarea premiilor ELLE. Am fost nominalizată la categoria „social”, după care…
Category: Showbiz
Am câștigat titlul Digital Diva of the YEAR! Ce înseamnă asta pentru mine și peisajul social media actual
Faptul că eu am ieșit diva anului 2021 a fost cumva un șoc pentru mine, mai ales că eu nu mă consider și nici nu sunt o divă în sensul convențional al cuvântului. Chiar dacă auzeam peste tot în jurul meu, de la familie, prieteni, echipa mea de management, oameni din online, categorie care include persoane care mă urmăresc, persoane din agenții de publicitate, dar și alți influenceri, că eu…
Am fost nominalizată la Gala Digital Divas! I summon #ceamaipixdacomunitate să mă voteze
Eram ieri la volan, scrolam pe instagram la semafor, când m-am trezit menționată într-un story. O tipă din comunitate mă votase la premiile Digital Divas, da’ nu la orice categorie, ci chiar la Digital Diva OF THE YEAR! Diva anului, cum s-ar zice. Eu, diva anului? Habar nu aveam că am fost nominalizată. M-a surprins treaba asta, m-am simțit onorată, măgulită și am râs în același timp. Nu mă așteptam…
De ce nu cred că Alina Ceușan și Cristina Ich merită să fie linșate mediatic că s-au pupat pe gură
Pentru cine a trăit sub o piatră până acum, Alina Ceușan și Cristina Ich sunt două femei extrem de populare în online-ul românesc și nu numai. Au împreună aproape două milioane de followeri pe Instagram și nu e zi să nu citești ceva despre ele prin tabloide. Alina și-a lansat recent un brand de haine, care se numește RETRO FUTURE, iar în una dintre poze se sărută cu Cristina Ich.…
Despre scandalul Carla’s Dreams și cum o televiziune a încălcat Codul Deontologic
Îmi exprim voma vizavi de jegul jurnalistic abordat de unii colegi de breaslă. Nu dau nume, că nu e frumos, dar nici nu mă pot abține să nu comentez deloc. Despre cum a tratat o televiziune subiectul Carla’s Dreams cu “Sub pielea mea” versus Florin Chilian cu “Ursitoare”, plagiat sau nu.