Context: Vara lui 2024, miezul unei zile caniculare. Eram în drum spre o filmare. Ascultam radioul și mă uitam pe geam când, deodată, a început un interviu cu Monica Ioniță-Scholz. Nu știam cine e, însă intervenția ei m-a uns pe sufletul de activist preocupat de schimbările climatice.
În cadrul interviului la radio a vorbit despre valul de căldură care mă omora fix în ziua aia, despre secetă, inundații și alte fenomene meteo extreme din ce în ce mai dese în România și nu numai, dar și despre fake news, social media și faptul că mulți oameni nu cred în schimbările climatice – ceea ce este realmente îngrijorător. Tot atunci a recomandat cartea “Cum să discuți cu un negaționist al științei”, pe care am cumpărat-o ulterior și confirm că e foarte bună.
În carte, autorul Lee McIntyre analizează motivele psihologice, sociale și politice din cauza cărora unii oameni sunt conspiraționiști și neagă orice dovadă științifică li s-ar aduce. Fascinant! În plus, recomandă modalități mai eficiente de a aborda astfel de persoane sau discursuri. Partea asta din carte îmi este extrem de utilă, pentru că deseori mă contrazic cu tot felul de conspiraționiști pe social media și nu numai. Am o astfel de persoană în familie, dar ăsta e un subiect pentru altă dată.
Pentru că mi-au plăcut informațiile bazate, cartea recomandată și carisma ei, am căutat-o ulterior pe net. Așa am ajuns să o contactez pe Monica Ioniță-Scholz și să-i iau un interviu, pentru care îi mulțumesc tare mult.
M-a încântat că mi-a dat răspunsuri complexe și argumentate, cu cifre și statistici, a venit cu soluții și recomandări, dar și că a atins risipa alimentară, poluarea cu textile, reducerea consumului de plastic și alte subiecte pe care le acopăr și eu ca activist și creator de conținut.
Climatolog și doctor în fizică, Monica Ioniță-Scholz este cercetător științific de gradul 1 la “Institutul Alfred Wegener, Centrul Helmholtz pentru Cercetări Polare și Marine” din Bremerhaven, Germania.
Monica lucrează pe teme de cercetare diverse, cum ar fi analiza statistică a variabilității și predictibilității climei, predicția gheții marine din Arctica și Antarctica, reconstituirea climei pe baza datelor proxy, circulația oceanică și dinamica oceanelor, variabilitatea și predicția debitelor râurilor, variabilitatea climei în datele observaționale, hidroclimatologie.
Ați povestit într-un interviu pentru RFI că vă doreați să deveniți polițistă. Cum s-a petrecut schimbarea și ați ales profesia asta până la urmă?
Profesoara mea de fizică din liceu m-a îndrumat către facultatea de fizică. Mi-am dat seama, prin clasa a XII-a, că nu am șanse la Academia de Poliție, iar doamna profesoară de fizică mi-a sugerat că am șanse la fizică dacă mă pregătesc.
După bacalaureat, am luat un an pauză în care am făcut meditații la matematică și fizică și, în final, am intrat la facultatea de fizică. Prin anul IV, am aflat că avem un master în Fizica Atmosferei și asta a fost tot ce mi-am dorit.
Am fost și sunt fascinată de nori, deci pasul a venit oarecum natural, dar, clar, trebuie să-i mulțumesc doamnei profesoare pentru că a insistat și a văzut în mine ceea ce mie nu îmi era clar. Cred că asta înseamnă să fii un dascăl excelent.
În 2022 ați primit un premiu important pentru activitatea științifică. Felicitări! Ce reprezintă acest premiu pentru dv.?
Mulțumesc! Este un premiu acordat de un ONG pentru contribuția la transferul de tehnologie. De mai mult de 10 ani, eu fac prognoza lunară și sezonieră pentru râurile din Germania și colaborez foarte intens cu portul din Hamburg. Cei de la port se ocupă de managementul sedimentelor și au nevoie de prognoze pe termen mediu și lung. Avem un contract de cercetare în cadrul căruia eu fac prognoza pentru ei pentru râul Elba.
Premiul l-am primit pentru faptul că am mers mai departe de ideea de cercetare de bază și am aplicat ceea ce știu pentru a crea acest sistem de prognoză. L-am primit chiar de două ori, prima dată în 2017 și a doua oară în 2022.
Înseamnă foarte mult pentru mine, pentru că este o recunoaștere a muncii mele și a faptului că, pe lângă cercetarea de bază, sunt apreciate și activitățile care implică interacțiunea cu tot soiul de alți colaboratori, care nu sunt neapărat din domeniul științei.
Partea aceasta de prognoză și transfer de știință și tehnologie este ceea ce mă face cu adevărat specială în domeniul meu și, mai ales, la un institut atât de mare cum este Alfred Wegener.
Plus că acest aspect al muncii mele m-a adus în situația de a obține o poziție permanentă la institut, un lucru care este excepțional. Sunt foarte puține persoane cu poziție permanentă care sunt din afara Germaniei și, în general, în Germania este extraordinar de dificil să ai o poziție permanentă.
Care credeți că sunt cele mai urgente probleme climatice cu care ne confruntăm în prezent în România, dar și la nivel global?
În general, la nivelul României, cele mai mari probleme (și implicit urgente) sunt cele legate de creșterea frecvenței și intensității fenomenului de secetă și a valurilor de căldura, în special în regiunile sudice și estice unde reducerea resurselor de apă afectează agricultura și consumul de apă de către populație.
Creșterea temperaturilor și frecvența valurilor de căldură are efecte majore și asipra orașelor, unde efectul de insulă de căldură urbană afectează sănătatea publică, duc la un risc mai mare de boli cardiovasculare și respiratorii. Pe lângă secete și valuri de căldura, și inundațiile sunt un risc real la nivelul României.
În ultimii ani, inundațiile intensificate de ploi abundente de scurtă durată, amplificate într-o oarecare măsură și de creșterea temperaturii medii globale, au generat pagube considerabile pentru infrastructură și pentru populație.
Cel mai recent exemplu sunt inundațiile din Septembrie 2024, care au afectat în mod deosebot județul Galați. În acest caz particular, s-a dovedit științific că inundațiile și cantitățile de precipitații înregistrate în acea perioadă au fost influențate și de fenomenul încălzirii globale.
De exemplu, pentru o creștere a temperaturii cu 1°C, avem în atmosferă ~7% mai mulți vapori de apă. Acești vapori de apă la un moment dat trebuie să precipite undeva, pentru a păstra sistemul climatic în echilibru.
Din aceasta cauză, în ultimii ani vedem episoade de precipitații pe o durată extrem de scurtă, dar foarte abundente din punct de vedere cantitativ. Mai mult, prin intensificarea fenomenelor meteo extreme, ajungem la degradarea ecosistemelor și a biodiversității, pădurile și speciile native fiind amenințate de schimbările de temperatură și precipitații.
La nivel global, situația este similară. Ne confruntăm cu o creștere semnificativă a frecvenței și intensității fenomenelor extreme, de exemplu, secete, valuri de căldura, topirea accelerată a gheții marine atât în zona Arcticii, cât și în zona Antarcticii, inundații catastrofale, uragane. Per ansamblu, situația se înrăutățește și vedem de la an la an o creștere a frecvenței diferitelor fenomene extreme.
Mai sunt și problemele de ordin geopolitic, care nu fac decât să amplifice problemele climatice. Războaiele, creșterea frecvenței de „fake news”, coroborate cu o neîncredere a populației și uneori o agresivitate exacerbată către comunitatea științifică au făcut ca subiectul schimbărilor climatice să treacă în plan secund atât la nivel European, cât și nivel global, va înrăutăți treptat situația în următorii ani.
Ați menționat într-un alt interviu că vara asta s-au înregistrat 98 de zile cu temperaturi de peste 30 de grade. Ce înseamnă asta din punct de vedere statistic, în comparație cu anii trecuți? Când a mai fost atât de cald?
Atât de cald nu a mai fost de când există date meteorologice, și anume din 1885 (la nivelul României). Este foarte important de menționat că atunci când analizăm fenomene extreme, gen valuri de căldură, avem nevoie de observații ale temperaturii cu o frecvență zilnică. Ceea ce s-a întâmplat în vara anului 2024 la nivelul României nu are precedent în ultimii ~150 de ani.
A fost prima vară când, la stația București Filaret, am avut 6 zile cu temperaturi maxime zilnice mai mari de 40°C. Mai mult, am avut 98 de zile cu temperaturi maxime zilnice mai mari de 30°C și 46 de zile cu temperaturi maxime zilnice mai mari de 35°C. Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată în ultimii 150 de ani.
Monica Ioniță-Scholz
Mai mult de atât, temperatura medie la nivelul orașului București, pe durata verii 2024, a fost cu 6°C mai mare decât media climatologică. 6°C! Asta înseamnă de 4 ori mai mare decât pragul impus de Tratatul climatic de la Paris, în care s-a cerut/dorit ca temperatura medie globală să fie ținută la un nivel de maximum 1.5°C față de media climatologică.
Pe lângă disconfortul termic de afară, ce alte fenomene din viața de zi cu zi ne semnalează că ne confruntăm cu o criză climatică?
Cum am menționat și mai sus, fenomenul de secetă și de ariditate se dovedește a fi unul dintre cei mai mari „dușmani“ ai României. Dacă în perioada 1971–1980, suprafața României acoperită de fenomenul de ariditate era de 10.9%, în perioada 2011–2020 suprafața României acoperită de fenomenul de ariditate a crescut la 40.8%, iar în ultimii 3 ani (2021–2023) a crescut la 41.5%.
Efectele aridizării sunt multiple și de mare amploare. Productivitatea agricolă este deosebit de vulnerabilă, deoarece culturile depind de aprovizionarea fiabilă cu apă. Mai mult, aridizarea poate duce la pierderea recoltelor și a animalelor, amenințând securitatea alimentară și mijloacele de subzistență.
Monica Ioniță-Scholz
În plus, deficitul de apă poate declanșa conflicte între utilizatorii de apă concurenți, în special în regiunile în care resursele sunt deja sub presiune.
Pe lângă secetă și aridizare, avem și inundații, dar am observat și o creștere a furtunilor severe, cele care produc grindină de mari dimensiuni, vânt intens și tornade, și care sunt fenomene meteorologice extreme care au un impact major asupra infrastructurii, agriculturii și asupra comunităților din România.
Deci, per ansamblu, cam tot ce poate fi denumit eveniment hidrometeorologic extrem (secetă, inundații, valuri de căldură, furtuni) se poate regăsi pe teritoriul României și toate aceste fenomene au cunoscut o creștere atât în frecvență, cât și în intensitate în ultimii ani.
Pentru unii oameni, schimbările climatice sunt de fapt o invenție capitalistă sau o conspirație a unor companii cu interese ascunse. Cum comentați asta? De ce oare atâția oameni nu cred în avertismentele legate de mediu sau chiar iau în derâdere studiile recente și știința?
Da, această atitudine este o mare problemă. În general, cred că o mare parte din această neîncredere vine din tot ce ține de platformele media, unde se propagă foarte mult știri de genul „fake news“ de oameni care nu au competența să discute subiectul schimbărilor climatice. Însă au foarte mult timp la dispoziție și sunt foarte agresivi în limbaj, ceea ce se pare că prinde la o parte a publicului. Am văzut aceeași atitudine și pe durata pandemiei și cât de mulți anti-vaxxeri au făcut declarații explozive și total nedocumentate.
Scepticismul față de schimbările climatice și percepția acestora ca o „conspirație” derivă adesea dintr-o combinație de factori economici, culturali și psihologici. Câteva explicații sunt:
- Complexitatea științei climatice – Modelele climatice și previziunile pe termen lung sunt greu de înțeles și explicat publicului, mai ales când implicațiile sunt prezentate ca probabilități, lăsând loc interpretărilor greșite.
- Dezinformarea și lobbying-ul corporativ – Unele companii cu interese în industrii poluante au finanțat campanii de dezinformare, menite să submineze încrederea în cercetările climatice și să accentueze neîncrederea în politicile de reducere a emisiilor de carbon.
- Negarea cognitivă și rezistența la schimbare – Acceptarea schimbărilor climatice ca o problemă urgentă impune individului să accepte și necesitatea unor schimbări în stilul de viață sau ideologia personală, ceea ce poate declanșa un disconfort cognitiv și chiar o reacție de respingere. Cineva spunea la un podcast că cea mai mare problemă a societății noastre este confortul. Ne-am obișnuit să avem de toate, să avem o viață foarte plăcută și confortabilă, și, ca atare, orice schimbare care ar presupune să renunțăm și la 1% din confortul personal poate fi interpretată ca o restricție.
- Politizarea temei climatice – Schimbările climatice au devenit un subiect polarizant politic, fiind privite uneori printr-o lentilă ideologică, ceea ce contribuie la dezbinare și la o percepție greșită a problemei.
Ce argumente concrete și imbatabile le putem aduce într-o conversație oamenilor care nu cred în criza climatică sau care ne spun că e secetă în fiecare an?
Foarte greu de răspuns. Cred că cel mai important este ca comunitatea științifică să comunice în termeni simpli care pot fi înțeleși și de oamenii care nu sunt în domeniu. Pot da un exemplu personal. Sunt unul din autorii raportului Starea Climei România – 2024. Am investit foarte, foarte mult timp în capitolele la care am luat parte și am încercat să transpun rezultatele și partea grafică într-un limbaj cât mai accesibil.
Ceea ce a ieșit din toată această experiență este că am reușit să conving persoane care nu credeau deloc în fenomenul încălzirii globale că fenomenul chiar există și că România este puternic afectată. Dar am avut discuții, am explicat simplu și foarte bine argumentat și, până la urmă, am reușit.
Și da, secetă avem în fiecare an, mai mult sau mai puțin, însă ceea ce observăm de prin anii 1990-2000 până în prezent este că fenomenul de secetă este din ce în ce mai lung și mai intens. Același lucru și cu valurile de căldură. Am mai avut veri caniculare și în trecut, dar niciodată nu am avut valuri de căldură atât de lungi și intense ca cele din ultimii ani.
Monica Ioniță-Scholz
De exemplu, în perioada mai-august 2024 (deci 123 zile) am avut 63 zile care au îndeplinit condiția de val de căldură. Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în ultimii ~ 150 ani. A spune că a mai fost cald sau secetos nu e o scuză și nu este un argument.
Trebuie să discutăm în termeni de impact, de intensitate și de durată. Și când vom discuta în astfel de termeni, o să vedeți că situația se schimbă dramatic. Ceea ce tot observăm în ultimii 20-30 de ani este dramatic și cu consecințe dezastruoase pentru economie și societate.
Pe lângă legi și reglementări care să descurajeze marile industrii care dăunează mediului, ce pot face oamenii simpli în viața lor de zi cu zi pentru a contribui la o schimbare în bine?
Eu mereu zic că schimbarea începe cu fiecare. Chiar dacă pare trivial și poate este echivalentul acului în carul cu fân, fiecare dintre noi poate contribui la schimbare și la a reduce gazele cu efect de seră și a avea grijă de mediu înconjurător. Eu, de exemplu, nu mai folosesc mașina. Merg cu autobuzul deja de 3 ani sau cu bicicleta. Ploaie, vânt, zăpadă, acestea sunt mijloacele de transport.
Poate sună iar trivial, dar a face baia cu cada plină în fiecare zi este foarte dezastruos pentru resursa de apă. Dușuri scurte și la obiect. Putem reduce consumul de energie și trecerea la surse verzi, optând pentru iluminat eficient, electrocasnice economice și surse de energie regenerabilă (unde este posibil), fiecare persoană poate reduce amprenta de carbon.
De asemenea, putem opta pentru un consum responsabil și putem evita risipa alimentară. Un alt factor foarte dăunător mediului este cantitatea de plastic disponibilă în jurul nostru. Putem opta pentru reducerea utilizării plasticului și a ambalajelor, prin folosirea sacoșelor reutilizabile, renunțarea la articole de unică folosință și reciclarea corectă a deșeurilor contribuie la scăderea volumului deșeurilor și a poluării cu plastic.
Ce rol joacă risipa alimentară în contextul schimbărilor climatice? Dar poluarea cu plastic sau textile?
Cum am menționat și mai sunt aspecte care pot fi ușor combătute. Este indicat, deși poate nu este mereu și peste tot în lume fezabil, să reducem consumul de carne. Eu aici sunt un pic atentă la a face această recomandare, pentru că sunt întregi națiuni și întregi comunități care au acces limitat la mâncare și nu pot impune astfel de recomandări acestor comunități. Desigur, în cazul țărilor dezvoltate o reducere a consumului de carne și a produselor lactate ar fi de mare ajutor, deoarece acestea au o amprentă de carbon ridicată, în special carnea de vită.
De exemplu, risipa alimentară este responsabilă pentru aproximativ 8-10% din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Alimentele care se descompun în gropile de gunoi generează metan, un gaz cu efect de seră mult mai puternic decât CO₂.
În plus, risipa alimentară presupune și risipa resurselor necesare pentru producerea, transportul și depozitarea acelor alimente (apă, energie, combustibil), crescând astfel impactul asupra mediului. Pe de altă parte, industria textilă este unul dintre marii poluatori, generând aproximativ 10% din emisiile globale de gaze cu efect de seră.
Textilele sintetice, cum ar fi poliesterul, sunt derivate din petrol, iar microfibrele eliberate la spălare poluează apele și afectează biodiversitatea. De asemenea, moda rapidă („fast fashion”) încurajează consumul excesiv și deșeurile textile, amplificând emisiile și poluarea.
Cum credeți că putem accelera tranziția către un sistem verde și sustenabil, cu un impact cât mai mic asupra mediului?
Per ansamblu, accelerarea tranziției către un sistem verde și sustenabil necesită o abordare combinată între politici guvernamentale, inovație tehnologică și schimbări comportamentale la nivel individual și comunitar. Avem nevoie de politici de sprijin și stimulente economice (de exemplu, subvenții și stimulente fiscale pentru energiile regenerabile, taxe pe carbon și reglementări stricte pentru emisiile industriei și transportului).
Un alt factor extrem de important este creșterea investițiilor în cercetare și inovație. Cercetarea în tehnologii verzi (energie regenerabilă, stocarea energiei, agricultură sustenabilă) și modernizarea infrastructurii (rețele electrice inteligente, transport public ecologic) sunt esențiale pentru a crea alternative viabile și accesibile.
De asemenea, avem nevoie de educație și conștientizare, atât la nivel individual, cât și în sectorul privat. Educația legată de schimbările climatice și impactul amprentei de carbon ajută comunitățile să își ajusteze obiceiurile și să devină mai deschise la alternative ecologice.
Implicarea companiilor în programe de sustenabilitate, alături de dezvoltarea de parteneriate public-private, poate integra mai eficient sustenabilitatea în lanțurile de producție și consum, contribuind la o tranziție mai rapidă și eficientă.
Cum credeți că abordează autoritățile din România criza climatică? Ce legi sau schimbări ați face dv dacă ați avea o funcție publică cu putere în România pentru a combate situația actuală?
Întrebare de 1 milion de euro. România este momentan în campanie electorală. Urmăresc foarte îndeaproape tot ce se întâmplă, dar până acum nu am auzit niciun candidat să vorbească despre schimbări climatice și despre politici în această direcție.
Momentan, deși vara 2024 a fost catastrofală din punct de vedere climatic la nivelul României, nimeni nu discută subiectul. A fost așa un “boom” în Septembrie cu furtuna Boris, dar a trecut furtuna, s-a terminat discuția.
România și guvernul României au nevoie de un comitet pentru schimbări climatice format din experți. Aici trebuie să accentuez cuvântul EXPERȚI, nu așa-ziși „experți” care nu știu ce este aia o secetă sau un val de căldură și nu înțeleg noțiunea de impact, adaptare și diminuare. Dacă aș avea o funcție publică cu putere în România, m-aș înconjura de experți pe fiecare domeniu și aș încerca să găsesc soluții. Pentru că soluții sunt, dar nu este motivație.
De exemplu să luăm fenomenul de secetă. O mare parte din fermieri deja s-au adaptat sau încearcă să se adapteze la ideea că va fi din ce în ce mai rău și încep să schimbe culturile. Fermierii au luat-o înaintea guvernului.
Valurile de căldură, mai ales în orașele mari. Ce ar fi să plantăm mai mulți copaci, să facem mai multe spații verzi și să nu construim betoane pe fiecare bucățică de spațiu liber pe care îl avem? Da, înțeleg că este nevoie de locuințe, dar în România se construiește foarte mult și fără cap.
Deci eu cred că România are nevoie de o comisie de experți, pe fiecare domeniu unde influența schimbărilor climatice este foarte clar documentată științific și venit cu soluții și implementări.
Ce părere aveți despre activiștii de mediu care blochează autostrăzi sau stropesc cu bulion obiecte valoroase de artă pentru a atrage atenția asupra crizei climatice?
Sunt de acord cu proteste pașnice pentru mediu, dar nu sunt de acord și nu pot susține protestele unde se depășesc limitele legale. De exemplu, nu înțeleg de ce este nevoie să te duci într-un muzeu și să arunci cu vopsea pe o operă de artă. Acea operă de artă e unică și nu a făcut nimic rău. Particip la proteste pașnice pentru mediu, dar nu pot susține protestele care pun în pericol siguranța oamenilor sau produc pagube.
Nu sunt de acord cu cei ce se lipesc sau se leagă de autostrăzi sau artere principale, pentru că tot pe acolo trec și ambulanțele și nu avem dreptul să punem în pericol viața oamenilor. Cred că protestele pașnice ajută la a atrage atenția asupra crizei climatice, dar protestele de care am menționat, care sunt duse la extrem, fac foarte mult rău.
Ce părere aveți despre proiectul Neptun Deep, cel mai mare program de exploatare a gazelor din Marea Neagră de pe teritoriul României? Care e poziția dv. de specialist?
Nu știu despre proiect și, ca atare, prefer să nu răspund.
Ce mesaje importante v-ați dori să transmită activiștii de mediu din România către populație?
Activiștii de mediu din România ar putea transmite câteva mesaje esențiale.
Oamenii de știință nu sunt rău intenționați și categoric nu sunt plătiți de Soros. Marea noastră majoritate muncim câte 14-15 ore pe zi să analizăm date și să aducem la cunoștința publicului cât de gravă (sau nu) este situația. Nu suntem plătiți de nimeni (gen Soros sau cine știe ce altă corporație) să facem munca asta. Suntem plătiți ca un om normal, de cele mai multe ori suntem extrem subfinanțați și totuși muncim pe brânci și ne facem treaba și datoria.
Conștientizarea impactului zilnic asupra mediului – fiecare persoană, prin acțiunile zilnice, contribuie la degradarea sau conservarea mediului. Încurajarea gesturilor mici, precum economisirea energiei și reducerea consumului de plastic, poate face diferența.
Importanța conservării resurselor naturale – resursele de apă, sol fertil și biodiversitatea sunt limitate și sub presiune din cauza schimbărilor climatice și a poluării. Este crucial ca populația să înțeleagă că protejarea lor garantează sănătatea și sustenabilitatea pe termen lung. De exemplu, să protejăm pădurile și să nu mai aruncăm toate gunoaiele posibile când mergem la munte sau la un grătar.
Nevoia urgentă de acțiune colectivă – criza climatică este o problemă globală și complexă, care necesită implicarea tuturor, de la cetățeni și autorități până la mediul privat. Solidaritatea și responsabilitatea comună sunt esențiale pentru a combate eficient efectele schimbărilor climatice.
Susținerea economiei circulare și reducerea risipei – promovarea unui model de consum care prioritizează reutilizarea și reciclarea resurselor poate ajuta la reducerea poluării și a deșeurilor. România poate juca un rol important adoptând acest model, cu beneficii reale pentru economie și mediu.
