Am susținut campania socială “Școala fără pauză”, organizată de Băneasa Shopping City împreună cu oamenii de la Asociația Banca de bine, și anul trecut. Acum e la a doua ediție și mă bucur tare mult că ne-am unit din nou forțele ca să susținem copiii din medii defavorizate să meargă la școală.
Statisticile despre educația din România nu arată foarte bine, știm cu toții. Suntem în vârful Europei, din păcate, cu 42% dintre elevi analfabeți funcțional (am pus aici un studiu recent). Sute de mii de copii din România au ajuns în acest punct din cauza faptului că familiile lor nu le pot asigura minimul necesar pentru a merge la școală: haine, încălțăminte, rechizite.
Cei mai mulți dintre acești copii sunt din mediul rural, fac parte din comunități defavorizate, poate din familii numeroase sau au părinți care muncesc cu ziua și care, oricât și-ar dori să îi trimită la școală, prioritizează banii. Aleg să ia pâine și lemne de foc, în loc să cumpere cărți și caiete – putem înțelege de ce. Lucrurile au stat și mai rău în perioada pandemiei, când s-a făcut școala online, pentru că nu au tablete, PC-uri sau telefoane ca să fi intrat la cursuri.
Drept urmare, pentru a susține educația acestor copii, oamenii de la Băneasa Shopping City colectează haine, încălțăminte, rechizite și echipamente IT&C pentru copii, la centrul de donații amplasat în parcarea exterioară Băneasa Shopping City, donații pe care apoi Asociația Banca de bine le distribuie către familii vulnerabile din județele Teleorman, Giurgiu, Prahova, Ialomița, Suceava și Maramureș.
Anul trecut, din lipsă de timp, am intrat cu Matei chiar în mall Băneasa și am cumpărat amândoi rechizite pentru a le dona la rândul nostru la prima ediție “Școala fără pauză”. Copiii noștri sunt obișnuiți cu astfel de activități, cu acte de caritate și donații, deci n-a fost ceva nou pentru el. Pentru a se simți și mai implicat, l-am încurajat să aleagă el unele rechizite. Chiar au fost două ore drăguțe pe care le-am petrecut împreună și am făcut o faptă bună și educativă în același timp.
La ediția din 2022, în schimb, m-am organizat mai din timp și am umplut o cutie mare cu haine, rechizite și încălțăminte de la Mini, Meda și Matei. Articolele pe care le-am donat au fost toate spălate, curate, în stare bună, unele chiar noi și cu etichetă, pe care ai noștri nici nu au apucat să le poarte. A fost o ocazie ideală să mai eliberez și eu dulapurile copiilor, care cresc atât de repede și le rămân mici multe lucruri. Alte beneficii, în afara faptului că lucrurile de la copiii noștri vor face alți copii fericiți? Încurajăm sustenabilitatea, economia circulară și diminuăm risipa de resurse.
În plus, anul ăsta am și dat o fugă până într-un sat din județul Teleorman pentru a-i cunoaște pe o parte dintre beneficiarii proiectului „Școala fără pauză”. Am fost acasă la trei familii: două cu trei copii și una cu patru copii – nu i-am prins pe toți în poze, că nu erau acasă.. Am stat de vorbă cu fiecare dintre copii, dar mai ales cu părinții, care mi-au explicat cât de mult și-ar dori să-i trimită la școală, dar nu au posibilități.
Anul trecut, „Școala fără pauză” a ajutat peste 4.000 de copii, cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani, din peste 50 de comunități dezavantajate din România. Cu ajutorul persoanelor fizice și tuturor partenerilor implicați, au colectat peste 20.000 de kilograme de donații, de la peste 2.500 de donatori. S-au strâns peste 15.000 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, peste 4.000 rechizite și peste 1.000 echipamente electronice.
Drept urmare, dacă doriți să susțineți acești copii să meargă la școală, să aibă șansa la un viitor mai bun, donați pentru “Școala fără pauză”! O puteți face la centrul de donații amplasat în parcarea exterioară Băneasa Shopping City, deschis de joi până duminică, în intervalul 12:00 – 20:00, până pe 24 decembrie. (P)