Fluturii și dualismul lui Vladimir Kush

Pictor, sculptor și bijutier ocazional, expune de ani buni în galerii din întreaga lume, dar mai ales în Maui, Laguna Beach și Las Vegas, galerii care-i poartă numele. Văzându-i picturile, n-ai zice că-i rus. Deși unele opere proiectează și un iz de răceală specific, în majoritatea pe care le-am văzut abordează chestiuni de finețe, amor, dualism, geneză și frumusețe. Ceea ce mi se pare tare, venind din partea unui bărbat rus; nu că pe ruși i-aș vedea incapabili să nutrească sau să exprime emoții calde, ci mai degrabă pentru că m-am obișnuit cu viziunea simbolistă, rece și detașată a unor scriitori ruși care nu practică tendința sentimentală.

Vladimir Kush are o obsesie pentru fluturi, care se găsesc preponderent în operele lui. După câte picturi i-am văzut, aș zice că e un fel de laitmotiv personal. Suprarealistul vede un fluture într-un măr, a metamorfozat un fluture în pian și contrabas, în palele unor mori de vânt, în pânzele unui vapor șamd.

Mi-ar fi imposibil să fac un top al celor mai frumoase picturi. Cu toate astea, vaporul cu fluturi s-ar afla într-un top trei, pe poziție egală cu vaporul cu flori de crin roz; căutându-i numele artistului pe google, nava cu crini ar trebui să fie prima. Însă, oricât de mult mi-ar plăcea fluturii sau florile, Vladimir Kush mă atrage mai puternic prin conceptul de dualism și echilibru. În care, eventual, mai strecoară și-un fluture.

Dualismul și fluturii sunt două teme în baza cărora m-am străduit să fac o selecție, altfel cred că aș fi urcat zeci de picturi. Bineînțeles, Kush mai abordează și alte motive; celebrii elefanți cu cap de tubă, strada din pavajul căreia se conturează o bufniță, copilul din scoică, răsăritul unui gălbenuș de ou, barca luminată de divinitate în timpul unei furtuni marine șamd.

Fondator al realismului literar, un novelist rus a zis că fericirea pare întotdeauna mică atunci când o ții în mână, însă dându-i drumul afli pe loc cât de mare și prețioasă este. Și cum fiecare individ are libertatea interpretării, mă amuz gândind că suprarealistul Kush a avut viziunea unui fluture. Care-i inundă acum întreaga existență artistică.

         

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.