M-au chemat iar la secție – am nevoie de sfaturi @The cat in the hat

Poveste lungă, coane. Vecinii mei, care stau ușă-n ușă cu mine, merită toate bubele și ciumele. Acum câteva luni au făcut o plângere la poliție conform căreia fac gălăgie, nu-mi duc gunoiul și pisicile mele îi zgârie ușa. M-am dus la secție la discuții, am rezolvat, explicând cât rahat pot să mănânce și cât de mincinoasă este declarația lor.

Gălăgie nu făceam, pentru că în perioada aia lucram ca prezentator la Digi24 Constanța și aveam un program care nu deranja pe nimeni: mă trezeam la 4 dimineața, la 5 plecam la muncă și la 8 seara dormeam. Deseori aveam același program și în weekend. Nu făceam paranghelii, nici nu mai aveam prieteni care să mă viziteze, că la ora 8 îi dădeam afară pe toți.

În ceea ce privește pisicile, e cât se poate de exagerată plângerea. Pisicile mele nu ies din casă și nicidecum nu le-ar zgâria lor ușa. Și că nu-mi duc gunoiul? Asta-i bună. Nu doar că orice român are obiceiul de a-și mai lăsa sacul la ușă ca să-l arunce când iese din casă, și fac și ei asta, dar în perioada aia renovam și lăsam pe scară bucăți imense de gresie, parchet sau saci de moloz pe care eu nu puteam să-i arunc și mă mai ajuta vreun prieten forțos. Mă ajuta ba fiul administratorului, ba vreun alt vecin, în fine. De la asta până la a face plângere la poliție că nu-mi duc gunoiul e un pas pe care numai un tâmpit îl poate face. Unde mai pui că nu le obstrucționam lor calea de niciun fel, casa scării la etajul 10 e foarte mare și trei saci chiar nu mâncau mai mult de un metru pătrat.

Aceiași vecini, un italian la vreo 50 de ani și o țigancă de vreo 40, l-au înnebunit pe administrator cu desele lor vizite pline de smiorcăieli și acuzații: că vecina de la etajul nouă renovează și face praf pe scară, că face gălăgie, că vecinul de la cinci face dracu` știe ce și tot așa. Administratorul le-a explicat frumos că-l doare-n teniși, că nu poate da curs plângerilor lor, pentru că trăim la bloc și așa ceva e normal să se întâmple.

Nimeni din bloc nu-i suportă. De când s-au mutat ei aici vine poliția din orice, mie mi-au făcut nenumărate probleme, m-au jignit, bălăcărit, mi-au lovit ușa cu pumnii, au urlat la mine, m-au făcut țigancă șamd. Azi m-a sunat vecina de la etajul 9 să-mi spună că a fost poliția la ea și au întrebat-o despre mine. Ea le-a povestit cum eu sunt foarte OK și cum ăștia sunt tâmpiți, cum au bătut de nenumărate ori la ea la ușă și până s-a enervat, i-a făcut nesimțiți și le-a zis să se mute-n câmp și alte alinturi similare. De atunci n-au mai fost la ușa ei.

Astăzi, de dimineață, m-am trezit iar cu poliția la ușă. Aseară m-am uitat la Delicatessen și am adormit cu TV-ul aprins. Scenele în care nebunul din film își ciopârțea victimele erau destul de sonore, dar în fine. Când a venit nenea cu caschetă, avea prinsă de clipboard o lungă declarație cu un scris mărunt. Ei, bine, să te plângi că vecinul face gălăgie nu-ți ia mai mult de două paragrafe, că-n primul îți dai datele până și în al doilea îți verși nemulțumirea. De data asta, foaia era scrisă înghesuit și umplea tot albul paginii.

Deci mă duc iar la secție. Mă întreb ce naibii au mai putut să scrie demenții. Și serios spun că mă gândesc să-i dau în judecată și toți vecinii sunt de partea mea. Cum să facem să scăpăm de ei? Ceva cu petardă pus pe preș nu merge, pentru că stăm față-n față și-mi murdăresc și eu ușa.

Comentarii

13 thoughts on “M-au chemat iar la secție – am nevoie de sfaturi @The cat in the hat

  1. am patit si eu ceva de genul cu vecini mei, dar nun ai ce sa le faci. eu nu am scapat de ei pana nu s-au mutat. poti sa faci tu tot scandalul din lume, tampiti sunt tampiti si asta e 🙂

  2. Am și eu o întrebare. Ce se întâmplă dacă fac eu un text frumos în care-i fac praf și le cer tuturor vecinilor să semneze să plece naibii de aici?

  3. Legea 230/2007:
    Art. 13 – (1) Proprietarul poate aduce îmbunătăţiri sau modificări proprietăţii sale individuale, cu respectarea prevederilor legale referitoare la autorizarea de către autoritatea publică locală a modificărilor construcţiei, fără a pune în pericol integritatea structurală a clădirii sau a altor proprietăţi individuale.

    O reclamație pt. zgomot în cazul de mai sus este nefondată, în condițiile în care nu uiți bormașina pornită 24h. Și, atâta timp cât gunoiul nu se află pe scara blocului timp de câteva zile, reclamația este, din nou, nefondată.

    Însă, de aici și până la abuzuri, reclamații făcute din răzbunare, dorința de șpăgi a inspectorilor, este doar un pas, care face trecerea de la utilitatea legii, la folosirea ei în scop de vendetă. Extrem de mulți români se plâng de faptul că vecini sau persoane care le doresc răul, le trimit reclamații nefondate la Primarii și inspectorii vin și le fac controale, le pierd timpul, apare stres, nervi.

    Cel mai bine este să se deschidă o anchetă cu privire la veridicitatea reclamațiilor făcute de vecinii tăi.

    1. Vino să te pup, că-mi place comentariul tău. Aș vrea, în schimb, să soluționez fără să ajung în instanță. Vreau ca ăla să fie ultimul pas, în caz că orice alte maniere dau greș. Deci, până la anchete și organe, altă idee n-ai?

  4. din pacate pt tine si vecina ta, daca intr-adevar ati facut galagie ( a se nota ca noaptea orice zgomot pe care u il consideri minor e de 10 ori mai amplu decat pe timp de zi) atunci postii aia 2 au cea mai mare dreptate de pe lume. Legea 61 alineatul 26 prevede clar perioadele de liniste pe timp de zi sau noapte. Noaptea de la 22:00 pana dimineatza la 08:00 si ziua de la 13:00 la 14:00. De asemenea tot Legea 61/1991 la alineatul 25 arata ca “tulburarea, FARA DREPT, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;
    retine… FARA DREPT… ceea ce inseamna ca daca pe langa orele stabilite la alineatul 26 mai sunt si alte ore stabilite prin Hotararii ale consiliului local sau simplele ore de liniste adoptate de Adunarea Genreala a Proprietarilor Administratiei blocului din care faci parte (de obicei intre 14:17:00 pe care absolut nici un cretin nu le respecta o sa-i omor intr-o zi) si FARA DREPT…adica asa ca i s-a sculat cuiva sa-si renoveze casa sau mai stiu eu ce…
    Multi nu inteleg ca traim intr-o societate si nu pot face totul dupa cum ii taie capul… renovari non-stop, bubuieli, adormit noaptea la TV si ruleaza film melodie in continuare, care CREDE-MA la un volum putin mai ridicat se aude in tot blocul (pt ca asa e noaptea). Pentru asta sunt facute ore de liniste etc…

  5. Nu o lua in nume personal… cum o faci u mai mereu…dar eu nu am facut decat sa iti prezint Legea…nu e parerea mea personala… doar Legea care spune ce spune… eu doar, intr-adevar sunt ffff de accord cu Legea… asta ca restul… :))
    acuma ca sa-ti raspund la intrebare… stiu ca esti nervoasa si frustrate mai ales… dar crede-ma … pe cat de banal, imposibil suna si deloc razbunator…intelegerea pe cale amiabila este ceaaaaaa mai buna solutie EVER !!! chair si cand au fost intrecute niste frontiere ale bunului simt, injuuraturi intre voi etc… vorba buna crede-ma ca le rezolva pe toate. Acuma tot secretul este in abordare… sa pleci capul, dar nu prea mult… cand te duci la ei sa ajungeti la un numitor comun incepe prin faptul ca .. da poate ca si eu am mai gresit, dar nu a fost cu intentie etc… dupa care o poti arunca subtil ca oricum nu ajungem nicaieri domnule… ce facem acuma … adun si eu vecini care ma sustin mergem face plangere impotriva dumnavoastra ajungem prin tribunal aiurea nervi bani ani pierduti…haideti sa terminam cu treburile astea ca nu-mi place deloc sa pierd timpul in compania dumneavoastra si reciproc si sa incheiem subiectul deoarece credeti-ma… nu aveti nici o sansa de izbanda

  6. in cazul in care u stii mai bine si nu e de vorbit sub nici o forma cu aceste 2 personae..si cel mai important… sa ai acoperire la toate acuzatiile lor… adica sa nu te trezesti cu vreun vecin care-i sustin in ceea ce spun despre tine… atunci oricum trebuie marcat momentul cu intelegherea pe cale amiabila de preferinta in prezenta unor martori ce prezinta garantie (nu rude prieteni etc de obicei) vecina aia a ta ar fi cel mai bine sa o iei, dar fara sa-i spui ce vrei sa faci… doar asa sa marchezi momentul… ca atunci dupa ce aia nu accepta amiabila… u nici sa nu mai trebuiasca sa o rogi pe vecina sa te sustina… sa se ofere ea direct spunand ca uite dopmne am vrut sa ne intelegem cu el sa terminam cu treaba asta, dar el nici sa nu auda… CREDE-MA are o pondere imensa in fata organelor aceasta incercare de amiabila…dupa ce-i convingi cu asta adica 50% ii ai in buzunarul tau pe militieni, atunci poti sa treci la alrtileria grea si sa-l intrebi eventual pe domnul militian de un sfat… ce sa facem cum sa facem ca asta e nebun…si o sa va zica el te asigur … e obligat prin statutul sau care este prevazut de o Lege sa va prezinte caile de solutionare

  7. in mare urmatorul pas este efectuarea de plangeri … chiar penale daca citesti putzin pe internet niste Legi .. daca nu macar pe Civil precum …te afecteaza emotional iti strica imaginea etc… astea sunt mai indicate. dupa ce aceste declaratii, plangeri vor fi luate din ambele parti… se strang acolo.. le citeste un militian de la judiciara care decide daca se da curs sau nu. in cel mai rau caz daca vreuna din toate acele declaratii plangeri etc au character panal, atunci se ajunge la procurer care decide sau nu Inceperea Urmaririi Penale (IUP) sau NUP (neinceperea…) de obicei este NUP in 95% din cazuri.
    ceea ce vroiam de fapt sa iti explic este faptul ca…singura sansa sa ajungi cum ziceai u prin tribunal etc este ca el intr-un final dupa ce vede ca militia nu-I face dreptate… sa se duca precum bpul cu tzatze si sa inainteze la tribnunal process… si acolo dupa ce incepe stai linistita ca se tine fffmare cont de ancheta militienilor si se termina dupa 1-2 termene lejer… plus ca iti platesc toate cheltuieile ei la sfarsitul procesului cand vor opierde… aproximativ 1.000-1.500 lei maxim

  8. Meh. Legal vorbind, poţi face o contraplângere şi să-i acuzi, eventual dublată de restul locatarilor, de hărţuire slash mărturie mincinoasă slash încălcarea normelor de bună convieţuire. Eventual, înainte de asta mergi frumuşel în audienţă la juristul secţiei de Poliţie la care eşti arondată şi-i explici situaţia; sigur îţi va recomanda ce să faci în continuare.

    Pe partea cealaltă, după principiul problemelor radicale care cer soluţii radicale, există căcat pe clanţa uşii, vopsit uşa în culori stridente, umplut cutia poştală cu căcăreze de câine, legat clanţa uşii cu meşină (înfăşurată în jurul unui fir de parâmă) de balustradă şi bătut în uşă cu picioarele et cetera. Ştii tu, lucruri care se fac între vecini.

    Cu frumosul nu ai cum pentru că oamenii sunt retardaţi, asta e clar. Eu am păţit-o cu vecina de la 9, pe când stăteam şi eu la etajul 10, care mi-a făcut plângere că fac gălăgie cu calculatorul. Gălăgie pe care eu o făceam cu o pereche de boxe da calculator cum erau prin ’98-’99, puţin mai mari decât o doză de suc la 330 ml (trollolol). După ce mi-a venit Poliţia la usă şi am stat de vorbă aşe, la modul amical, am coborât la ea şi i-am zis că dacă mai cheamă Poliţia pentru fapte aiurea o să zidesc uşa la baie, dau drumul la apă să curgă în cadă, pun dopu’, închid uşa casei şi plec de acasă vreo câteva ore. Mi-a zis că nu sunt normal şi mi-a închis uşa în nas dar n-a mai chemat Poliţia pentru “deranjarea liniştii şi [dez]ordinii publice”. Go figure!

Leave a Reply to ninina gray Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.