Spune-mi tu ce e destinul

Ești în fața a două uși identice și nu știi ce se află după niciuna dintre ele. Trebuie să alegi prin care să-ți continui drumul, stânga sau dreapta? Decizi să o deschizi pe cea din dreapta și te îndrepți hotărât spre ea. În ultima secundă, însă, te răzgândești și mergi prin stânga.

Destinul tău era să mergi de la bun început prin stânga și, deși puțin bruiat de gânduri, în final ai urmat ce e în tine? Sau destinul tău era să mergi prin dreapta și l-ai schimbat alegând cealaltă ușă?

Înțelepții spun că fiecare dintre noi ar fi menit să ajungă în punctul x și că indiferent de călătorie, destinația e aceeași. Destin, destinație? Are sens.

DESTÍN, destine, s. n. 1. Soartă, viitor. 2. Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului; fatalitate. – Din fr. destin.

Spune-mi tu ce e destinul.

6 thoughts on “Spune-mi tu ce e destinul

  1. Destinul este ca Oxigenul. Am putea sa definim destul de bine poate ceea ce este, dar multi din noi nu stam sa facem asta. Doar il respiram toata viata si il acceptam, fara sa-i punem la indoiala existenta sau importanta.

    1. Destinul tău era să mergi de la bun început prin stânga și, deși puțin bruiat de gânduri, în final ai urmat ce e în tine? Sau destinul tău era să mergi prin dreapta și l-ai schimbat alegând cealaltă ușă?

  2. Viaţa e o alba-neagra care are acelaşi rezultat cu speranţa naivă că noi am fi putut schimba traiectoria dacă am fi făcut altfel. Iar destinul intervine ca scuză pentru frustrările momentelor ratate.

      1. Orice discutat de om există în funcţie de percepţie. Pentru unii există Moş Crăciun. Pentru alţii nu există Moş Crăciun. Acum fiecare se complace în iluzia care-i satisface simţurile şi sentimentele. Fără ele, am lua-o razna. O iluzie comestibilă, una intangibilă, orice speranţă naivă. Însă, dacă ele se materializează nu am mai avea dilema şi meditaţia asupra unui mister. Plictiseală şi un vulcan retras la pensie, sterilizat de lavă (dacă poate exista aşa ceva :D).

Leave a Reply to joe Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.