Donăm, cântăm, salvăm!

“Vom dona sângele nostru pentru ca al lor să nu fie vărsat” este sloganul care lansează campania de solidaritate față de câinii maidanezi din preajma Crăciunului.

UPDATE Constanța nu are un adăpost pentru câinii comunitari și construirea unuia este scopul suprem al acțiunii. Ce vedeți acum este doar începutul. “Adăpostul orașului” este Biobaza Constanța unde, din păcate, animalele sunt ucise. Dur, dar ăsta e adevărul. Mâncare va ajunge la ONG-uri, unde va fi nevoie. Arătați cu degetul lipsa de organizare a acțiunii? Atunci ajutați!

Constănțenii se organizează din nou, de această dată cu un plan bine pus la punct. Vor să adune bani pentru a-i transforma în mâncare pentru animalele fără stăpân. În acest sens, pe 4 decembrie vor dona sânge la Spitalul Județean. “Cu bonurile de masă pe care le primim vom cumpăra alimente pentru câini. Mâncarea o vom duce în fața primăriei Constanța și o vom oferi autorităților locale ca să o folosească pentru câinii de la adăpostul orașului”, spun cei din grupul Iubim Animalele. În egală măsură, dacă se va strânge o cantitate important, parte din ea va ajunge la ONG-uri. Încă se discută pe marginea destinației.

1466249_598442803536919_584462812_n

Apoi, pe 5 decembrie, merg în audiență la Decebal Făgădău, vicele orașului. “Vă cerem să veniți și voi, cei care vă opuneți crimei alături de noi și să ne susțineți. Îi vom cere Viceprimarului să ne asculte ideile pentru salvarea acestor animale. Vom cere politicienilor pe care i-am ales în funcții să ne ajute să încheiem acest Holocaust înainte ca el să fi început”, stă scris acest fragment de manifest pe pagina de facebook a evenimentului.

Tinerii filantropi vor aduce în fața Primăriei Constanța un brad la baza căruia vor sta alimentele și bunurile strânse pentru căței. Vor să vândă obiecte personale și vor face tot ce le stă în putință “pentru a plăti și sustine adopția la distanță a câinilor, pentru ca ei să nu fie uciși după numărătoarea morții, respectiv după cele 14 zile“. Toți cei care doresc să sprijine acțiunea sunt invitați pe pagina de facebook a evenimentului.

DSC_0184 (2)

Eu, Alina Greavu, sunt tripanofobă. Pentru mine este un chin și când trebuie să o fac pentru analize, respectiv binele propriu. Voi sta, însă, alături de ei în fața sediului conducerii acestui oraș pe 5 decembrie și voi colinda. Așa, cu vocea asta de fumător, cum pot. Nu mă interesează cum se aude atât timp cât gestul ne va ajuta să ne atingem scopul. Dacă vrei și tu să sprijini cauza, vino alături de noi! Ne va ajuta o simplă distribuire a articolului pe site-urile de socializare, un articol de câteva cuvinte pe blog, orice va face ca acest mesaj să ajungă la iubitorii de animale.

5 thoughts on “Donăm, cântăm, salvăm!

  1. Multumim romanilor din tara, care se implica la fata locului pentru acesti caini tinuti la Puppyvet Constanta, incinta cunoscuta peste hotare in maltratarea cainilor. Speram din departare, ca ziua cand nu vor mai fi tinuti caini la Biobaza sa fie cat mai curand. Atunci va intra linistea sufleteasca si se va putea punea pietre pentru un inceput demn. Va multumim pentru aceasta initiativa de “Donam, cantam, salvam !”.

    1. Noi facem tot ce putem să salvăm animalele, însă deocamdată suntem legați de mâini și picioare. Vrem să construim un adăpost și nu ne vom lăsa ușor. Ideal ar fi să ni se alăture mai mulți. Până atunci, sperăm ca timpul să lucreze cu noi, nu împotriva noastră, pentru că totul stă atârnat în ordonanța care intră în vigoare din ianuarie: eutanasierea în masă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.