Anunț: Donez pisică adorabilă

Maya. Anul fabricației, 2012. Rasa? Eh, pe naiba, n-o vezi, cât de adorabilă e?

și n-ai auzit-o când toarce

Amân acest anunț de mult timp, în speranța că… nu știu. Însă îmi dau seama că pe măsură ce trece vremea scad șansele ca Maya să fie adoptată.

Dormea.

Puțină poveste. Mergeam spre Techirghiol în noaptea de 21 decembrie 2012. De sfârșitul lumii, da. Pe varianta Agigea-Techirghiol, acoperită de troiene de zăpadă, în șanțul format de anvelopele mașinilor, farurile au luminat două urechiușe. Am tras pe dreapta și am chemat zgribulita creatură, care a alergat spre mine, mieunând și împiedicându-se în nămeți. Am luat-o în mașină fără să stau pe gânduri și am încălzit-o în pulover. Ajunsă acasă, a început să mănânce tremurând și torcând din bolul câinelui meu. A mâncat toate crochetele câinelui, pe care le spărgea în dinți mai ceva ca Tarzan, a lins două castroane cu lapte fără să respire, apoi a început să vorbească cu toată lumea din casă. Să se frece de toți și să se joace. Cum s-o dai afară în zăpadă? Nici gând. Am luat-o acasă și am numit-o Maya(șa).

Și nimănui nu-i place să fie trezit din somn de un blitz

Așa a devenit Maya pisica mea cu numărul trei. Este o adorăciune și jumătate. Foarte, foarte sociabilă și jucăușă. Enervant de feelingoasă, chiar. Cu toate astea, nu mai pot să o țin. Trei pisici? Prea mult. Drept urmare, o dau. Cu regrete, însă nu mai pot să o țin. Și serios spun că n-am întâlnit în viața mea pisică mai sociabilă ca ea și asta pot confirma toți cei ce mi-au călcat casa. E o chimistă.

P.S.: Îi place să meargă cu mașina și să stea în poala șoferului.