Dacă te-am enervat, supărat sau dezamăgit săptămâna asta, pls read this

First of all, you are right. I wanna say I’m really sorry pentru ce am zis și vreau să spun și personal că niciodată nu am avut intenția de a face rău vreuneia dintre comunități, în niciun fel. Pur și simplu am făcut un căcat neintenționat și am înțeles de unde a pornit acest val. I will now tell you what and why.

Realitatea e că nu am niciun prieten homofob sau rasist – de ani de zile. Am făcut așa cleansing că efectiv număr pe degete câți prieteni am care nu fac parte din asociație. Familia mea, însă… e plină de ei. Eu am votat cu USR la ultimele alegeri (but not again), susțin LGBTQIA+, am piercing-uri și tatuaje, militez pentru rromi, îmi cresc copiii după metode snowflake în viziunea lor, le dau peste nas când spun cuvântul cu ț la masă etc. Unii dintre ei se pișă de sus pe mine și delfinii care mor de la plastic, nu mă felicită când iau un premiu, nu înțeleg ce fac pe internet etc.

De-a lungul anilor am avut dese scandaluri în familie din cauzele astea, oricât am încercat să îi educ sau să le deschid ochii. Cu unii a funcționat, cu alții nu. De aici toleranța și reziliența mea sau poziția de privilegiu, cum au numit-o unele persoane. Marele căcat e că, încercând să nu creez un nou scandal în neam, am zis să o dau mai voalat; adică să zic “familia și cercul meu extins de prieteni”. Little did I realise ce se va înțelege din asta. Normal în plm că lumea a reacționat așa! Cum căcat să zic că sunt activistă când am asemenea prieteni? Mi-am futut singura mare palma peste frunte.

Efectiv nu am realizat că se poate întâmpla asta – și adevărul e că nimeni din jurul meu, de la bărbat, manager și frați la prieteni, echipa mea de la asociație și voluntari nu mi-a zis nimic. Gen… bă, vezi că se înțelege aiurea. Nimeni nu mi-a dat un mesaj din comunitatea mea de pe Insta sau din cunoscuți, să zică “Alina, I know your intentions and what you stand for, dar e aiurea ce ai zis pentru că așa si pe dincolo”. I swear to God că aș fi corectat, șters și reuploadat, ca să mă asigur că nu se întâmplă așa ceva.

Nu doar că nu s-a întâmplat asta, ba din contră! Mi s-a umplut inbox-ul de mesaje pozitive, zeci de share-uri cu aplauze – în capul meu, “bă, ce mă bucur ca I made my point invitând oamenii să fie răbdători și toleranți unii cu alții, în speranța la o lume mai inclusive și accepting”. Mesajele erau atât din comunitate, cât și din afara ei.

Seara, după atâtea chestii pozitive, a apărut un prim story nașpa. Am zis… na, ok, nu toată lumea e de acord mereu, e și normal, că doar sunt obișnuită ca uneori să mai primesc câte un mesaj sau comment de căcat. Apoi mai multe și mai multe și m-am panicat în momentul ăla. The backlash was hard. Nu știam cum să explic ca nu asta am vrut sa zic. A doua zi am făcut niște precizări care au mai calmat spiritele, dar degeaba. Puțin mai târziu it got even worse. Mânată de cele mai bune intenții, am mai făcut niște postări și, ce să vezi, am făcut un căcat și mai mare. Efectiv.

Mi-a fost foarte greu să fac față și nu știam cum să o mai dau, pentru că tot ce am zis a fost desființat, pe diverse motive. Că sunt aliată fake, că fac clout, că TOT ce fac eu e bullshit etc. Unii s-au apucat să caute nod în papură și în alte zone de activism și să încerce să anuleze tot ce fac și sunt. Am crezut că mor! Uite, ce am încercat și unde am ajuns! Pula mea de proastă, ce sa mai zic? Îmi asum. Again, înțeleg că tot ce am încercat să fac după a părut cheap shit în comparație cu faptul că am declarat public că am prieteni homofobi și rasiști și acceptați-vă abuzatorii – worst shit an activist could say.

D-aia nu m-am certat cu nimeni, indiferent cât de nașpa mi-au vorbit sau au vorbit despre mine, d-aia mi-am reiterat de 100 ori poziția, d-aia mi-am cerut scuze public și privat și am stat, cum stau și acum când scriu, câte juma de oră cu fiecare om. To make people understand and know the truth.

You have no idea cât de mult regret ce s-a întâmplat, mai ales când susținerea mea e reală și am demonstrat asta de atâtea ori. Sunt ultimul om care ar vrea vreodată să le facă rău fix oamenilor pe care încearcă să îi ajute – atât cât pot și știu eu de bine – sometimes I fuck up.

Realitatea e că am dorit sa creez o punte între cele două tabere și m-am trezit că am făcut un mare căcat, reușind să fiu atacată de ambele tabere. This was a first for me. M-am obişnuit cu oameni rasiști sau homofobi agresivi și habotnici în DMs, dar să îmi pun în cap oameni din comunitatea queer m-a dărâmat psihic și emoțional. Am înțeles ulterior unde am greșit, de ce oamenii s-au supărat, de ce s-a ajuns aici. Încercând sa o dreg, I made it worse.

Fusesem invitată la Gala Aliaților și am avut mare anxietate în ziua galei. Nu știam ce să fac și mă învârteam prin casă în toiul scandalului de pe net. Dacă mă duc, o să dau nas în nas cu toți oamenii pe care i-am lezat, enervat, dezamăgit zilele astea și poate vor zice “cât tupeu pe asta să vină aici, după ce a putut să zică”. Dacă nu mă duc, poate o sa zică “normal ca n-a venit, she’s a fake and performative ally, era și culmea să vină”.

Inițial am zis că mă duc și poate iau microfonul câteva secunde pentru a-mi cere scuze acolo și pentru a explica ce și cum, după care m-am gândit, îți zic sincer, că this situation is so tense și nu știu dacă pot să duc o umilire în public și un nou val de story-uri cu mine pe scenă desființată. I couldn’t. Și am ales să nu mă duc. This is my side of the story. And it breaks my fuckin heart, pentru că mereu am fost acolo.

Yet again I am so sorry și dacă rămâneți suparăți pe mine după faza asta, pot să înțeleg. Im a grown ass woman and I take responsibility for what I did. Impedimentul de comunicare a fost rezultatul faptului că eu, ca activist, învăț încontinuu diferențele dintre cum decurge viața mea versus cum decurge viața familială a unei persoane queer, lucru pe care îl învăț constant ca să fiu o voce corectă. I’m doing my best să înțeleg durerea pe care persoanele queer o simt când stau la masă cu o familie intolerantă și care nu le acceptă.

“A sunat de parcă e responsabilitatea oamenilor queer să accepte homofobii, nu invers, deși toată lumea se naște queer și nimeni nu se naște homofob. Și că după tot răul pe care îl fac, trebuie să stai cu ei la masă și să te prefaci că nu s-a întâmplat nimic, oricâtă durere îți provoacă, oricâte răni deschise încă ai de la traumele prin care ai trecut din cauza lor.

E o comparație foarte FOARTE exagerată și sper să nu mi-o iei în nume de rău, dar e ca și cum ai pune o victimă de abuz să facă pace cu abuzatorul, evident nu la acelaşi nivel, dar homofobia, în special din partea apropiaților, se transformă foarte ușor într-o formă de abuz emoțional.

Însă cred că fix ăsta e motivul pentru care comunitatea s-a supărat pe tine, tu trebuia să fii apărătorul, susținătorul nostru în mediul public, și nu avem mulți, și i-a dezamăgit foarte tare chiar faptul că a venit de la tine, pentru că de la tine aveau așteptări. De la majoritatea populației României așteptările în acest sens sunt 0. Sper totuși să nu te descurajeze din a continua să abordezi subiecte tabu în România si sa faci tot ceea ce faci pentru ca, chiar dacă săptămâna asta nu a fost ideală, e foarte bine”, mi-a spus o persoană queer apropiată.

Am avut ocazia zilele astea să vorbesc cu o mulțime de oameni și mesajele, și bune și de căcat, au fost foarte revealing pentru mine. Chiar dacă unele persoane mi-au zis “eu sunt queer și cred că nu ai greșit cu nimic, doar exagerează unii, eu am înțeles ce ai vrut să zici”, ceea ce m-a confuzat rău, am înțeles în paralel că unii oameni sunt atât de răniți, încât și-au luat trigger și nu au mai putut auzi altceva – nici scuzele mele.

D-aia am și fost la un moment dat defensivă și pasiv-agresivă, unii au remarcat corect. Pentru că explicațiile au venit după rafalele de căcat, când deja eram și eu triggered, încolțită și obosită psihic, iar răbdarea și toleranța mea la mesaje și comentarii agresive erau foarte subțiri.

Și rănile unor oameni nu pot fi contrazise, nu pot fi învârtite sau anulate – thank God că am o vârstă si niște terapie la activ. Am avut nevoie să îmi explice niște oameni queer cu răbdare, ca să pot înțelege și vedea acele răni pe care eu nu le am. Am altele, dar nu pe astea. Marea lecție e sa fim deschiși la a accepta și ține cont de rănile altor oameni, chiar dacă nu le înțelegem.

Cineva zicea că nu există “Școala de Aliați”. Așa e! Poate ăsta e un moment bun să ne dăm seama că e nevoie de așa ceva în România. Aș fi prima înscrisă pe listă! Pentru că eu, din poziția mea, nefiind parte din aceste comunități, fac eforturi să înțeleg anumite chestii și sunt cât se poate de deschisă să mi se explice, cu răbdare, frumos și civilizat, ce și cum trebuie făcut pe mai departe ca aliat, ca să susțin și reprezint corect cauza și comunitatea.

In the end, nu pot să șterg ce am făcut, dar pot să corectez acum, pentru viitor. Învățând multe din chestia asta (oribil mod de a învăța tbh), cariera, munca și implicarea mea ca activist pentru cele două comunități lezate de gestul meu continuă și voi fi mai atentă data viitoare.

Stay safe!