Ieri am început un regim care promite că scap de 4-6 kg într-o săptămână. Este pentru prima dată când țin o dietă, deci vreau să-mi redactez trăirile, pas cu pas.
Regimul alimentar de față are la bază supa de legume și se ține doar o săptămână. În fiecare zi, supa (varză, ceapă, ardei, țelină, roșii) este prezentă în meniu, alături de fructe, legume sau carne, mai spre final. Consider că nu este unul strict, pentru că alimentația mea normală e compusă preponderent din legume. Sunt obligatorii cele trei mese pe zi și este permis să mănânci cât vrei, în condițiile în care consumi doar alimentele din ziua respectivă. E o dietă completă și deloc scumpă care detoxifiază și te scapă, cică, de 4-6 kg într-o săptămână. Vreau să fac experimentul ăsta.
ZIUA 1
Mâncare: supă la mic dejun și fructe (fără banane) la prânz și cină
Băuturi: ceai neîndulcit sau suc de afine
Greutate: 63,3 kg
Stare de spirit: vreau să omor pe toată lumea!
Cele mai proaste obiceiuri alimentare pe care le am sunt trei, mari și late: cola, pâine, mâncat noaptea. Din punctul ăsta de vedere, ziua de ieri a fost un sevraj de dimineață până seara. Eu, care nu-s consumator de carne, pofteam la friptură. Când am intrat în magazin ș-am văzut sticla de cola, m-au luat transpirațiile. Iar zeama de legume, care nu-i chiar atât de rea, mi s-a părut o fiertură de spital, fără niciun gust. Spun asta pentru că nu a avut nici măcar o aromă artificială, adică fără cuburi de legume, fără vegeta, fără nimic. Doar sare și piper. Am adăugat, însă, puțin borș, că prea mă simțeam ca-n Alcatraz.
Marea problemă a fost, de fapt, consumul de fructe, pentru că nu le văd ca pe o masă de sine stătătoare, ci ca pe o gustare mică până e gata mâncarea sau ca pe un desert. Oricâte aș mânca, mi-e foame încontinuu. Ieri deschideam frigiderul, plin cu tentații și mâncăruri interzise, ca să-l închid, rămânând cu o nectarină în mână. Iubesc nectarinele, dar mi s-a luat de ele.
În prima zi, deci, am mâncat supă de două ori și multe fructe: nectarine, mere, struguri, zmeură și fragi, pepene galben și pere. Îmi venea să mă dau cu capul de pereți și mă enerva toată lumea. Oricâte am mâncat, mi-a fost foame constant. Ca băuturi, am consumat apă plată și ceai de mentă neîndulcit, făcut în casă, cu mentă din ghiveci. N-a fost o problemă, oricum îmi plac ceaiurile și le beau fără zahăr. La cafea, însă, nu am renunțat și chiar acum trag de cafeaua de dimineață, tot fără zahăr.
M-am enervat pe mine că am picat ușor, însă am fost cu prietenele la restaurant și am reușit să rezist fără să beau suc, alcool și să gust un cartof prăjit. Am băut ceai și am încercat pe cât posibil să le evit farfuriile pline cu privirea. Seara am cedat, însă, și am mâncat humus fără pâine, dar n-am exagerat.
În concluzie, prima zi a fost grea, că lipsa pâinii m-a omorât. Vestea bună e că m-am cântărit și deja e o schimbare, dar vă spun mâine.
Dieta despre care scrii tu aici nu pare a fi o dieta facatoare de minuni care promite
slabire prin infometare. Insa, asteapta-te ca in prima saptamana sa slabesti apa din organism si sa elimini toxine. Celulele grase
vor fi usor inlocuite prin exercitii cardio tip aerob si anaerob. Daca ai timp sa incluzi astea in stilul tau de viata, iti vei permite sa iti
extinzi alegerile alimentare. Mult succes!
Mă hidratez foarte mult, ceea ce fac în mod normal, deci nu mă tem de cantitatea de apă din organism. Cu sportul va fi mai greu, că dacă nu mai merg la sală ca înainte, de 3 ori pe săptămână, m-am dezobișnuit de mișcare. Dar fac tot posibilul. Sunt și eu curioasă dacă face minuni, de aceea o numesc experiment, să vedem ce iese. Mulțumesc pentru sfaturi!
Succes! Chiar sunt curios ce iese.
Oh, me too!