Must see: DISTOPIE.shakespeare.REMIX 2.1

Diseară, la TNB, o piesă de teatru cu un dash hipstăresc sub amprenta noii generații de creatori.

Mi-e ciudă tare când mă invită vreun prieten sau cunoștință la o lansare de ceva, o piesă de teatru sau un orice alt proiect în care omul respectiv este implicat și eu nu pot să particip. De cele mai multe ori, tot ce pot să fac este să scriu un articol și să duc vorba mai departe. În cazul ăsta, este piesa de teatru “DISTOPIE.shakespeare.REMIX 2.1“, o nebunie teatrală actuală, făcută de și pentru generația noastră. “O apocalipsă a degradării lumii contemporane”, proiectul 9G se întâmplă diseară, la ora 20:00, la Teatrul Național București.

Construit după principiul jocurilor video, spectacolul descompune și remixează textele lui Shakespeare într-un scenariu despre putere și formele sale pervertite și pervertibile de manifestare.

1496721_1510776802517886_1078430276071537882_n

Îmi pare extrem de interesant și, tre să recunosc, mi-e ciudă tare că nu pot să merg, așa cum am zis mai sus. Din păcate, timpul nu-mi permite să redactez un material bogat sau de critic de teatru, pentru că nu sunt unul, și nici măcar bazat pe o documentare aprigă. Dar vă invit să-l citiți pe cel scris de Emilia Barbu pentru SUB25. Sau, mai bine, materialul de pe YORICK, revistă online de teatru.

„Este acel gen de spectacol care îţi ridică sprânceana şi te obligă să ai o atitudine. Este un răspuns pertinent la întrebarea tocită „Mai este Shakespeare contemporanul nostru?” – da, mai este, atâta vreme cât există creatori de teatru care să ni-l povestească pe limba noastră.”
Alina Epîngeac, Yorick

În încheiere vă las trailerul oficial, ca să mă oftic până la capăt, și rugămintea să-mi spuneți și mie cum fu piesa, în câteva cuvinte. Și apropo de trailer, îmi aduce puțin a Mulholland Drive sau Inland Empire, nu știu de ce.

Clipul ăsta e bonus.

1 thought on “Must see: DISTOPIE.shakespeare.REMIX 2.1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.