Cum conducerea FLLS nu a făcut nimic ani buni, deși știa de cazul profesoarei de suedeză care terorizează studenții, și tot procesul jurnalistic prin care am trecut, de la un mail la BREAKING NEWS

Ieri dimineață am primit un mail de la o studentă la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București. În mail mi se cerea ajutorul pentru a populariza cazul unei profesoare de suedeză, pe numele ei Carmen Vioreanu, care termină psihic studenții cu abuzuri verbale, jigniri și comportament de torționar dacă îndrăznesc să bea apă sau să caște la ora ei. Mulți studenți nu doar că nu au intrat în examene sau nu au mai fost acceptați la curs din motive absurde, ba chiar au ajuns să plângă în timpul orelor și în afara lor, să facă terapie și să ia medicamente pentru depresie, anxietate și atacuri de panică din cauza lui Carmen Vioreanu.

După ce am primit mail-ul am intrat pe grupul de Facebook FLLS, unde postarea despre acest subiect avea sute de comentarii și totodată declarații ale altor studenți care au avut curaj să spună cât de urât s-a comportat Madam CV cu ei de-a lungul anilor. Am făcut la rândul meu o altă postare prin care le-am cerut studenților să îmi lase în comentarii experiențele lor cu Madam CV care să poată fi preluate mai târziu de jurnaliști. La momentul în care scriu acest articol, postarea a adunat 200 de comentarii. Probabil că vor mai apărea și altele între timp.

Apele începuseră să se tulbure în conducerea FLLS de săptămâna trecută, odată plângerile câtorva studenți depuse la decan, numai că urma sa aflu mai târziu chestia asta. Eu știam numai de postarea pe Facebook făcută sub anonimat de o fostă studentă. Ulterior cineva mi-a trimis scrisoarea pe mail și așa am ajuns aici. Revenind, de câteva zile se frământau palmele la catedra de suedeză.

Situația a mai luat niște amploare când am intrat eu pe grupul de Facebook și m-am prezentat ca jurnalist, printre altele. Știam că din grupul respectiv fac parte și profesori, nu doar studenți, așa că mi-am dat interesul să scriu un mesaj care să vină în încurajarea și susținerea tinerilor și în înspăimântarea conducerii în același timp. Asta se întâmpla la aproape 12:00, după cum se vede mai sus.

Urmează o poveste ca din filme, motiv pentru înainte să intrăm în subiect este important să înțelegem din capul locului cronologia faptelor.

  1. Miercuri, pe 10 februarie, o studentă are curaj vorbească cu decanul facultății despre chinul prin care trec studenții la cursurile de suedeză predate de Madam CV
  2. Joi, mai mulți studenți depun la rândul lor declarații împotriva ei
  3. Luni, pe 15 februarie, apare postarea pe Facebook a fostei studente, postare care se viralizează în scurt timp. Tot luni are loc o ședință între decan, Madam CV și șeful departamentului de limbi germanice
  4. Marți dimineață primesc mailul de mai sus, la 12:oo intru și eu pe fir și în grupul de Facebook, postez pe Instagram și în câteva ore shit goes crazy. Tot marți, la 17:30, se organizează o altă ședință, însă de data asta cu toți studenții de la suedeză – despre asta o să vorbim puțin mai târziu.
  5. Miercuri dimineață, știrea despre profa de suedeză care terorizează studenții e preluată de presă, urmând ca până seara să se întindă de la ziare locale până la televiziuni. La ora 15:00 are loc întrunirea comisiei de integritate academică în care se dezbate procedural situația.

Eu scriu acest articol tot miercuri, la orele 18:00, și abia aștept să văd ce se întâmplă mai departe. Revenim acum la momentul în care am postat pe grupul de Facebook FLLS și le ceream studenților să îmi povestească în comentarii abuzurile prin care trec cu Madam CV. Am selectat o parte dintre comentariile primite sub postare și le-am postat pe Instagram. Nu prevedeam ce avea să urmeze: o avalanșă de alte mail-uri și mesaje private pe Instagram și Facebook de la actuali și foști studenți la suedeză care au fost la rândul lor terorizați de istericalele lu’ Madam CV. Am pus mai multe pe Instastory, însă pun aici doar două dintre ele, ca să vă faceți o idee.

În timp ce mi se adunau comentariile și mesajele private în inbox, am decis să duc treaba și mai departe. Nu e suficient să postez pe Instagram toate descoperirile și mărturiile studenților despre Madam CV, am considerat eu, ca să se schimbe ceva cu adevărat. Trebuie să afle presa, mi-am zis, așa că m-am bucurat că am o sumedenie de jurnaliști în agendă – e un privilegiu în astfel de situații, știu. Le-am scris pe WhatsApp mai multor reporteri de la PROTV, Antena1, Realitatea, KanalD și Aleph. Le-am zis să intre la mine pe Instagram să vadă toată nebunia, că ar fi durat efectiv ore să le povestesc la telefon tot ce aflasem de dimineață până atunci. Mi-au răspuns imediat că vor propune subiectul către producători și că urmează să vedem dacă-l vor prelua sau nu. Ar fi culmea să nu-l preia, m-am gândit eu, dar știu cum funcționează presa, fiind la rândul meu jurnalist. Drept urmare, mi-am propus să nu las lucrurile așa și să sap în continuare, în speranța că voi descoperi din ce în ce mai multe lucruri care să convingă instituțiile de presă din România că acest subiect merită și trebuie mediatizat.

Fiind cu telefonul în mână și schimbând tab-urile în Chrome între grupul de Facebook, mesaje private și mail, am văzut că pe grup a postat și un suedez la ale cărui urechi a ajuns acest scandal. Omul și-a manifestat dezgustul față de comportamentul lu’ Madam CV și a spus că regretă că astfel de oameni îi fac pe studenți să asocieze limba suedeză cu teroarea. Nu-mi pot imagina ce a simțit Midas Lundgren de l-a făcut să lase un asemenea mesaj, având în vedere că are educație suedeză și vine dintr-un sistem la care România își permite doar să viseze din când în când că va ajunge POATE peste câteva zeci de ani.

În procesul de documentare, am văzut numele Asa Apelkvist menționat și tăguit în comentarii pe Facebook și inclusiv în mesajele primite pe Instagram. Am descoperit apoi că Asa Apelkvist și soțul ei, vorbitori nativi de suedeză trimiși să predea limba la FLLS de Institutul Suedez, au avut la rândul lor o experiență cel puțin amară cu Madam CV de-a lungul anilor cât au împărțit catedra. Foarte mulți studenți au spus în comentarii și ulterior în mesaje private cât de mult regretă că Asa și soțul ei au părăsit FLLS.

La scurt timp după ce am postat pe story ce spuneau studenții despre profesorii străini m-am trezit cu mail direct de la ea. Prima dată mi-a dat un mail de 5-6 rânduri în care confirma toate cele povestite de studenți și respectiv tot ce am făcut public pe contul meu de Instagram. L-am pus și pe ăla pe story. Seara, însă, mi-a trimis un mail lung semnat de ea și soțul ei pe care trebuie să îl postez și aici, pentru că explică în detaliu o mulțime de conflicte pe care le-au avut amândoi cu Madam CV cât au fost colegi la FLLS și implicit cu conducerea facultății încă din 2006. Dacă mai vreți alte detalii puteți lua legătura cu Institutul Suedez, Charlotta Johansson, mi-a scris Asa la începutul mail-ului, după care mi-a povestit totul mai jos.

După ce am citit mailul am rămas cu gura căscată. L-am pus și pe ăsta pe story. Madam CV este un fel de om pe care mă bucur că nu am avut ocazia să-l întâlnesc în viața mea. Continuăm povestea.

În timp ce se petreceau toate nebuniile astea în online, la FLLS se petrecea ședința aia cu studenții de care am zis mai sus, mai știți?

Conducerea FLLS a simțit că urmează să explodeze căcatul, sunt convinsă de asta. Știți de ce? O întâlnire care trebuia inițial să dureze o oră s-a transformat într-o terapie de grup de două ore jumate în care studenții plângeau în timp ce povesteau traumele cauzate de profa de suedeză. M-a informat de treaba asta o studentă pe Instagram, la scurt timp după ce s-a terminat ședința, când mi-a trimis și nenumărate mesaje vocale în care îmi povestea în detaliu ce și cum.

Știți ce făcea Madam CV în timpul acestei întâlniri? Stătea acasă și teroriza o altă studentă să toarne ce se vorbește despre ea la ședință și mai ales CINE și CE spune despre ea, ca să-i țină minte și să-i ardă cu prima ocazie. Am aflat apoi că fata care fusese pusă spion a izbucnit în plâns în timpul ședinței și a recunoscut că în tot timpul ăsta ea îi spunea pe WhatsApp lu’ Madam CV ce se discută acolo. Vă imaginați oare ce era în sufletul acelei fete? Eu mă îngrozesc doar scriind povestea ei.

Mi-am amintit acum un lucru foarte important. Joi mai mulți studenți au depus plângeri la decan la adresa profei, da? A trecut weekendul și nu știm ce procese s-au petrecut între timp, până la primul curs în care Madam CV a fost nevoită să stea față-n față cu studenții. Erau toți pregătiți să înregistreze o eventuală criză, dar nici vorbă de așa ceva. A fost pentru prima dată când nu și-a pornit camera video de când se țin orele online și le-a spus studenților că au opțiunea de a sta cu camera închisă la rândul lor, mi-a zis una dintre studente. Ba mai mult, toată ora a fost amabilă, a vorbit frumos, pe un ton blând și nu a ridicat vocea nici măcar o dată.

Vreau să vă redau aici un fragment dintr-o plângere depusă la decan de o studentă: “La cursurile dumneaei era mereu o atmosferă încordată, deoarece nu știai niciodată cum va reacționa în momentul în care faci o greșeală. Nu doar o dată am avut stări de anxietate și atacuri de panică din cauza doamnei Vioreanu, motiv pentru care am și decis sa mă mut la o altă facultate, tocmai pentru a scăpa de acest stres constant”.

Nu sună deloc a Madam CV din timpul cursului de mai sus, nu? Haha, ce zdreanță! adaug eu. Nu i-a mai făcut “provinciali balcanici și primitivi” – asta venind din partea unei muieri născute în Buzău, nu la Strasbourg. Am găsit o biografie de-ale ei pe net, unde scria că a studiat limbile suedeză, norvegiană și islandeză la diferite universități din Suedia, Norvegia și Islanda și că a efectuat peste 50 de stagii de cercetare și perfecționare în domeniile lingvistică, literatură și teatru în Suedia, Danemarca, Norvegia, Islanda, Germania, Elveția și Polonia. Păi așa faci după ce te naști în Buzău și ajungi să te plimbi prin Zurich: te întorci la București și faci mișto de studenții din provincie.

Haideți să ne urcăm împreună în lift și să coborâm în mijlocul problemei. Conducerea facultății a declarat pentru presă azi sau ieri că a luat la cunoștință situația, că urmează să facă o anchetă disciplinară și că face tot posibilul să remedieze situația, că îi pasă de studenți și alte bazaconii PR-istice.

Redau mai jos ce a zis purtătorul de cuvânt al Universității, Mirabela Amarandei, contactată de edupedu.ro, care se întâmplă să fie și prima publicație care a preluat știrea.

“Cazul va ajunge în analiza comisiei de integritate academică de la nivelul facultății și, în funcție de evoluția lucrurilor, ar putea intra în atenția Comisiei de etică a Universității. Suntem preocupați de situație, atât la nivelul facultății, cât și al rectoratului, și ne dorim să păstrăm un mediu de învățare în care respectul pentru demnitatea umană să rămână un principiu al activității noastre zilnice și al relațiilor dintre membrii comunității noastre, fie că este vorba de studenți, profesori sau colegi din administrația universității”.

Conducerea facultății minte cu nerușinare, spun studenții. De-a lungul anilor, de când torționara asta conduce catedra de suedeză la FLLS, mai mulți studenți au avut curajul de a îndrepta plângeri către conducerea facultății în care au semnalat comportamentul abuziv din partea lu’ Madam CV. Studenții au depus hârtii și au spus că au inclusiv filmulețe și înregistrări cu ea când îi face albie de porci, dovezi pe care conducerea le-a respins din capul locului. Știți ce s-a întâmplat mai departe? Nimic. Continuă și astăzi să fie șefă la suedeză și să terorizeze copiii. Mai rău decât atât e că s-a răzbunat în fel și chip pe toți studenții care au îndrăznit să comenteze despre ea. Deși în teorie aceste plângeri erau anonime, Madam CV s-a asigurat că află cine a mâncat-o de cur la șefi, apoi i-a picat la examene sau nu i-a băgat în examene, le-a respins lucrări sau i-a sabotat când mai aveau puțin și terminau facultatea. Toate astea pe lângă valurile de jigniri și umilințe în timpul cursurilor care nu au încetat niciodată.

De-asta multor studenți încă le este frică să deschidă gura și să vorbească despre abuzurile trăite la FLLS, deși știrea a ajuns acum și pe posturile de televiziune românești. Le e teamă că acest scandal o să treacă la fel ca oricare altul și tot pe mâna ei vor ajunge. Le e teamă că dacă vita asta încălțată o să rămână profesor la catedra de suedeză o să-i ardă rău, o să-i facă să repete anul sau să treacă prin mai multă teroare decât au făcut-o până acum.

Vreau încă o dată să-i felicit pe studenții care au avut curaj să rupă tăcerea, oricât de clișeic sună treaba asta. Sunt comentarii pe grupul de Facebook FLLS în care oamenii spun că treaba e veche de peste 15 ani. În timpul ăsta, sute de tineri au absolvit cu traume sau au renunțat efectiv la facultate din cauza lu’ Madam CV. Mai ales în acest context felicit studenții care au făcut un pas în față. Astfel de abuzuri nu trebuie tolerate și ascunse, mai ales în învățământ!

Nimeni, oricât de prost ar vorbi suedeza, dacă-nțelegi ce vreau să spun, nu merită tratat așa. E inacceptabil pentru orice om să stea încordat și transpirat câteva ore pe zi și să-i fie frică să scape o bășină, că nu mai intră în examen.

Toți suntem nebuni într-un fel sau altul, dacă-mi permiteți. Toți avem momente în care ne derapează creierul și poate scăpăm ceva nevrut pe gură. E ok chiar și când ești profesor de suedeză să fii stresat, obosit, nefericit. Nu condamnă nimeni suferința nimănui atâta timp când nu-i faci pe alții să plătească pentru suferința ta, mai ales nefiind cei care ți-au cauzat-o. Nu ai voie să îți terorizezi elevii sau studenții pentru că nu ești în stare să faci diferența dintre viața privată și sala de curs.

În 2021, dacă ești un om instabil psihic sau emoțional, indiferent de profesia ta, ai opțiuni de ventilare: yoga, masaj, terapie, sport, grupuri de suport, medicație, iarbă, sex, you name it! Te duci, alergi juma de oră în parc, țipi până alungi ciorile din copaci, te duci acasă, faci un duș, timp în care te calmezi și când ieși din casă ieși profesor universitar, menit să îndrume copii în viață. Oricât de analfabeți balcanici și bătuți în cap ar fi copiii ăia, știi ce zic?

Trecând mai departe, că am și eu momentele mele în care simt nevoia să mă descarc, stau și mă întreb în continuare cine pula mea este această Carmen Vioreanu de își permite să umilească în halul ăsta sute de studenți care au avut ghinionul să le fie profesor. Mă întreb de ce i se permite să predea în continuare la FLLS când atâția studenți s-au plâns de ea și nu a fost sancționată niciodată până acum. Mă întreb cine o ține acolo în continuare și care sunt motivele pentru care nu a fost dată afară, dată pe mâna poliției sau măcar sancționată disciplinar în atâția ani. Oare e mână-n mână cu mafioți, cuțitari sau cu Oculta Mondială? Oare are cu ce să șantajeze conducerea facultății dacă vrea să o elimine? Oare asigură finanțare facultății, care probabil suferă din lipsă de bani, la fel ca oricare altă unitate de învățământ de stat din România? Oare e pusă politic la FLLS? Oare suge pula bine? “Nu știm. Noi doar punem întrebări.”

Până acum, știrea a fost preluată de Edupedu, Click, Adevărul, Ziare.com, Stiri pe Surse, G4 Media, Newstrack, Antena 3, Libertatea, B1 TV și probabil și alte publicații între timp. Am văzut că și Cătălin Tolontan a postat asta pe Facebook. De când m-am așezat la PC să scriu prezentul articol nu am mai verificat. Aștept cu mare interes să văd dacă va apărea știrea pe PROTV și Antena 1. Deși mă bucură că vorba s-a dus cu ajutorul mai multor publicații și televiziuni, aș fi ipocrită să nu recunosc faptul că un eveniment este cu adevărat validat dacă apare la jurnalul PROTV și la Observator.

Aștept cu mare interes și o veste din partea conducerii FLLS în ceea ce o privește pe Madam CV. Astăzi la ora 15:oo, mi-a spus una dintre studente, a avut loc are loc întrunirea comisiei de integritate academică. Să vedem ce concluzii se trag de acolo. În continuare, sute de studenți vor să meargă la școală fără să plângă de frică și anxietate cu o noapte înainte sau să ia medicamente ca să facă față atacurilor de panică.

Pe final de articol, vă las cu următoarea frază: surse din facultate au spus pentru Libertatea că profesoara neagă acuzațiile și ar fi menționat că oricum studenții care au reclamat-o erau unii „de nota 5”. Păi are vreo legătură nivelul de pregătire al studenților cu gradul de teroare suferit din cauza ei? Evident că nu, dar once a zdreanță, always a zdreanță.

Revin cu informații noi când le am.

5 thoughts on “Cum conducerea FLLS nu a făcut nimic ani buni, deși știa de cazul profesoarei de suedeză care terorizează studenții, și tot procesul jurnalistic prin care am trecut, de la un mail la BREAKING NEWS

  1. Felicitati pentru acest demers de a face dreptte si de a stopa abuzurile unor psihopati ce considera ca daca sunt profesori au dreptul sa distruga psihic tinerii.Eu am terminat facultatea in 2001 si am avut in cei 4 ani de facultate vreo 4 astfel de profesori, care mi-au marcat la propriu in mod nefericit experienta de viata.Cand am terminat, treceam pe langa cladirea ASE-ului (unde a terminat) si imi venea sa scuip, la propriu.20 de ani mai tarziu, observ ca astfel de rebuturi umane inca exista in sitemul de invatamant si mai mult decat atat, vad ca prolifereaza la adapostul unor conduceri ignorante si incompetente.Rusine conducerii universitatii de litere, iar dementei asteia ii doresc sa ajunga persona non grata, sa fie destituita, sa fie amendata si sa nu mai poata preda nici unde!

  2. Eu nu am cunoscut-o pe profa asta dar stiu o multime de persoane care au fost elevii ei. De la o tipa Andreea stiu ca uraste fetele frumoase. De la un tip Cristi stiu ca daca esti baiat si te pricepi cat de cat la suedeza ai sanse mari sa scapi de gura ei. De la o alta fata operata pe cord in timpul facultatii stiu ca a durut-o in cur pe profa de operatia ei si tot asa a facut-o de kkt si mincinoasa in fata clasei. O alta fata Andreea a stat in spital cu dureri mari de stomac de la stresul la care a fost supusa ptc Björn a indraznit sa o trimita pe ea cu bursa in Suedia si nu pe un preferat de al ei. O mare nebuna, Carmen asta.

  3. Să vă dea Dumnezeu sănătate pentru că – mai bine mai târziu decât niciodată – simt că suntem și noi răzbunați, noi cei care am rămas cu banii luați și cu dureri, care nu am avut dreptul să învățăm în condiții normale o limbă pe care la început o iubeam, apoi am asociat-o cu teroarea, noi, cei care a trebuit să renunțăm la facultate după ani si bani pierduți degeaba, pentru a nu cădea psihic, noi care am părăsit țara cu inima frântă și cu zero încredere în sistem. Noi care ne-am simțit batjocoriți, umiliți, jefuiți călcați pe demnitate. Noi toți suntem Geanina! Vă mulțumim! Să vă ajute Dumnezeu să învingeți această forță malefică! RESPECT Asa și Bjorn Apelkvist – oameni extraordinari și profesori desăvârșiți, va purtăm cu noi în suflet!

  4. Locul unde ne nastem nu este important. Ceea ce ne determina sa fim si sa ne purtam este educatia primita. Se pare (dupa cum ii este descris comportamentul de catre studenti si alti oameni cu care a interactionat) ca aceasta individa a fost ea insasi umilita/ abuzata in familia de provenienta (nu – mi place de obicei sa spun insa se vede pe fatza ei). A compensat prin partea intelectuala ( limbile germanice, mastere, doctorat). Ar fii fost mai indicat un demers psihoterapeutic. I-ar fii ponderat iluzia omnipotentei si nu numai.
    Oricum este trist ca la facultatea de litere sunt primiti astfel de indivizi in postura de cadre didactice (ca am inteles ca la mai multe catedre sunt probleme). A invata o limba straina este un motiv de placere, nu de teroare.
    In principiu este trist ca la scoli si facultati avem de a face cu astfel de personaje in postura de ceea ce se cheama “dascal”. Este deplorabil ca aceste personaje sunt sustinute tacit de conducerea facultatilor.
    Bravo celor care au curajul sa vorbeasca despre aceste abuzuri. Orice problema are si solutii.
    Celor care au suferit le doresc sa isi gaseasca modalitatea de recuperare.

  5. Offf, au destituit-o insa, apoi, a reinstituit-o tribunalul la loc. Presupun ca astazi inca mai preda suedeza la FLLS, si toate astea, probabil, din cauza vreunui viciu de procedura din partea Unibuc – decanul, rectorul, juristul universitatii, cineva a gresit pe partea de procedura , pentru ca, in mod normal, nu mai avea ce sa caute inapoi, la FLLS. O vede Dumnezeu pe asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.