Aștept certificatul de PR

Vă spuneam acum vreo două săptămâni de cursul de PR din Constanța, mai știți? Eh, l-am absolvit cu bine. Mi-am prezentat proiectul, intitulat Relațiile Publice prin new media, iar studiul de caz a fost chiar Balaur Dirt Park. Și am făcut un proiect frumos și colorat, că pe lângă teorii despre PR, citate mișto, apud, statistici de influență digitală mondială, cu rapoarte Tehnorati și alte chestii irelevante, am pus poze. Multe poze; printscreen-uri prin text, că am învățat DTP de la colegi de prin redacții, anexe etc. A fost bine, domne, foarte bine, că la sfârșitul lunii (sper) primesc certificat de PR recunoscut la nivel european.

Oricum, ideea e că ați pierdut mare lucru, sincer; pe lângă PR am dobândit și câteva cunoștințe de NLP.

Cursul de PR, bifat. Mă gândesc deja la următorul, iar Teodora Tudor, fostă colegă de generală și de curs de PR mi-a sugerat să încerc ceva de aici. Ce să fie, ce să fie?

5 thoughts on “Aștept certificatul de PR

  1. Din câte văd pe acolo-şa prin link, poţi încerca un curs de baby-sitter sau de instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze. Sau, dacă ai înclinaţie spre artă, ceva pentru lucrător în arte combinate. :))

    /trolling over

    1. Ahahaha, ar merge un curs de instalații de gaze, că ș-așa îmi face figuri centrala și îl sun mereu pe nenea responsabil :))

    2. Aia e! L-ai găsit! :))

      Îţi iei centura cu unelte şi te-apuci de treabă. Până vine iarna sigur termini de aranjat centrala. :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.