E studiu concret că ne dormim juma’ din viață. Mai nou, realizez că juma’ din jumătatea în care nu dormim așteptăm. Așteptăm ca niște proști siniștri, în loc să ne ridicăm frumos de la masă și să ieșim pe ușă atunci când nu ne convine ceva.
Așteptăm miracole, așteptăm prințul pe cal alb, așteptăm să ni se schimbe viața. Așteptăm la întâlniri, așteptăm metroul, așteptăm salariul, așteptăm weekendul. Așteptăm să se schimbe oamenii, în falsele și repetatele lor promisiuni. Chiar și în lipsa lor uneori.
Suntem niște proști. Și cine ne-a învățat să ne sacrificăm pentru oamenii care nu dau o mână de țărână pentru noi ori fumase prea mult, ori s-a legănat o viață în trestie de zahăr și a fost ferit de dezamăgiri și probleme.
Acum parcă o aud pe mama în ceafă spunându-mi că în viață nu faci numai ce vrei și numai ce-ți place. Dar de ce nu? De ce să nu ai un loc de muncă unde să mergi de plăcere? De ce să nu locuiești într-o casă în care să fii fericit când intri? De ce să nu ai parte de o relație în care să fii cu adevărat apreciat?
În loc de asta, ne complacem într-o căsnicie de căcat de dragul copiilor sau, mai rău, al aparențelor. Mâine, poimâine, ne trezim că tot ce ne-am dorit în viață nu mai este posibil, pentru că atunci când puteam n-am făcut-o de gura lumii, din morală, educație sau de mila altuia. Tâmpenii. De parcă mai e cineva undeva în lumea asta, în afară de mama, care se întreabă dacă am ce să mănânc. În loc de asta, halim așteptări, singuri, având aceeași vibrație cu a borcanului de muștar din frigider, singur, în frigul și întunericimea lui.
O fi răbdarea o virtute, dar aşteptarea este rădăcina tuturor durerilor de inimă, zicea Shakespeare. Sunt de total acord cu el. Și mai bine mor pentru că am ales să fac dreapta, decât să mor la răscruce fiindu-mi teamă să fac o alegere, așteptând să se crape cerul deasupra mea și să apară o săgeată cu “pe-aici, boule”.
Foarte interesant si real.
și mai real e că toți știm asta și tot în dezavantajul nostru procedăm.
De ce să nu ai un loc de muncă unde să mergi de plăcere?
Este mult mai comod sa nu cauti un loc de munca placut. Un job de cacat se gaseste oricand, oriunde. Este mult mai la indemana.
De ce să nu locuiești într-o casă în care să fii fericit când intri?
Pai, ce? fericirea eGZista?
De ce să nu ai parte de o relație în care să fii cu adevărat apreciat?
E cam asa. Chiar si dupa multi ani de relatie, oamenii nu-si dau seama ca n-au fost niciodata apreciati. Nu-si dau seama nici ca nu vor fi apreciati vreodata. Nu-si dau seama ca nu sunt pentru ca nu stiu cum e sa fii. E ca si cum le-ai servi un Chateau Belair unor bautori de Cotnari. Te vor injura, pentru ca ei nu stiu ce gust are vinul bun. N-o sa le placa, dar deloc. Tu le ceri sa vada ceva ce ei nu stiu ca exista. Lumea doarme 🙂
Scrii interesant, te felicit!
De acord, pe principiul nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie.