Ieri a venit un nene să ne repare centrala și când mi-a zis cum îl cheamă am crezut că face mișto de mine.
Am chemat pe cineva să arunce un ochi la centrala termică. Ne termina psihic de câteva zile, că ba mergea, ba nu mergea. Așa că a venit un nene de la Romstal, însoțit de un tip, care ne-a reparat-o. La final, când completa hârtiile de rigoare, l-am întrebat cum îl cheamă, ca să-l mai sunăm dacă centrala face iar figuri. Răspuns: Bițu Mircea.
Mi-a picat fața. Am crezut că face mișto de noi. Zic noi pentru că eram 6 în sufragerie în momentul ăla. “Glumiți?”, îl întreb eu. “Nu, nu glumesc, așa mă cheamă. Bițu Mircea”.
Pentru cine nu cunoaște situația, ea stă cam așa: din cauza centralei termice, respectiv a unui calorifer, în cinci zile mi-au murit toate cele trei pisici. Sasha, Maya și… Bitzu. Deși le-am iubit pe toate, Bitzu a fost primul pe care l-am adoptat, când aveam 17 ani, am avut o conexiune cosmică, era genul de motan care venea la mine când îl strigam, de se mirau prietenii mei că există așa ceva: motan cu comportament de câine. Am trecut prin multe împreună. Culmea, la două zile de la moartea lui, Bițu vine să repare centrala!
Poate că e doar o coincidență dată naibii. Poate e un semn. Cine știe?! Unii ar râde, alții și-ar face cruce.
Eu am zâmbit. Am simțit că am primit iertarea lui și nu mă mai simt vinovată. Și e genul de povestire pe care o voi spune și altora, pentru că mi se pare ruptă din cărți. N-o dau pe reîncarnare, că nu-s retardată. Dar tot mi se pare ceva culmea. Motanul meu, Bitzu, moare din cauza centralei, noi crăpăm de frig trei zile și atunci apare instalatorul, Bițu, să o repare. Am rămas fără cuvinte. Și jur că n-am auzit în viața de un om pe care să-l cheme Bițu. Univers?
Grăsane… ai închis cercul.
