Am încheiat cu succes experiența #suntcelebru și a fost frumos; plin de emoție, pentru că, rămâne între noi, mai multă emoție a fost uneori în spatele camerei, în munca și viața de echipă, decât în fața ei, în rândul concurenților. Și nu scriu articolul ăsta ca pe un monolog care însumează trăirile întregii producții, că nu sunt PR-ul PROTV, ci scriu despre mine, pe site-ul meu, din capul și sufletul meu.
În spatele camerei am fost noi, un avion de oameni cu ambiții mari (nu am fi încăput toți în cadru/platou), care și-au dorit să facă istorie în televiziune și au reușit – alături de o echipă mixtă care ne aștepta pe meleaguri africane cu zâmbetul pe buze.
La început a fost greu să se înțeleagă ardelean și dobrogean cu neamț, ungur și african. Dar nimic nu a fost imposibil!
Personal, mi-a fost greu să fac față zilelor toride, să-mi fie frică să merg singură la benzinărie să-mi cumpăr țigări, să mă simt ca dracul în biserică în KFC, fiind singura albă între douăzeci și ceva de negri, să trec prin iarbă deasă cu morcovu-n cur că mă mușcă Black Mamba și lista cu momente de neuitat poate continua. Multă zarvă pentru nimic, să știți. Nu ne-a atacat, răpit, jefuit, împușcat nimeni. Ba din contră.
Însă cel mai greu a fost dorul de casă. Uneori n-aveam acoperire la telefon, alteori n-aveam timp sau credit pe cartelă, ori nu ne sincronizam cu părinți, parteneri, copii pe Skype. Unii ne sunau zilnic, alții nu voiau să vorbească cu noi pentru că am plecat, ații ne-au plâns, lătrat sau tors în fața monitorului. Copleșitor.
Și nu numai asta.
Trecând de epuizare fizică, psihică și emoțională, unii dintre colegii mei au ajuns la spital, cu frisoane, febră și delir de la un virus african care i-a bifat pe capete. Eu am scăpat de virus, dar m-a înțepat un păianjen în coloană. M-a durut, dar mai mare a fost frica.
Ca în orice colectiv, anturaj sau familie, și între noi ne-am mai certat, ne-am mai pulit, dar totul pentru că pe măsură ce ne apropiam de finalul emisiunii ne copleșeau emoții de pe toate fronturile. Și îmi pare rău că am ajuns uneori să trântim uși, dar știm cu toții ce înseamnă să faci lucrurile nemțește, LIVE, la secundă.
Cu bune și cu rele, cu râs și plâns, cu soare și ploaie, a fost o experiență plină de culoare care a făcut ca munca noastră să strângă milioane de oameni în fața televizorului. Satisfacția asta e mult mai mare decât cârcotelile de acasă, cum că ba e filmat în Buftea, ba nu e reality pe bune. La astea am râs cu poftă. Noi am fost în Africa de Sud, concurenții chiar au trăit cu orez și fasole, viermii ăia erau cât de poate de vii și dați dracu’ de scârboși și, indiferent de ce dume au mai răsărit din mentalul colectiv, emisiunea chiar a fost lider de audiență.
În final, trecând peste cârcoteli, febre și înțepături de păianjen, sunt bucuroasă că am trăit din plin acest reality show inedit și dement. Râdeam prin culise că ar fi fost mișto să se facă, în paralel, un reality despre echipa din spatele emisiunii, un fel de The Newsroom. Despre înjurături, despre cum stăteam cu sufletu-n gât de când intrau Cabral și Bobonete în live până își scotea Oana Tache lavaliera, despre cum imprimanta refuza să printeze fix în contratimp, conform legilor lui Murphy.
Și deși nu am văzut mare lucru din Africa de Sud, că am apucat să vizităm doar două-trei obiective turistice, am mai bifat o țară ș-un continent pe harta personală de călătorii, am mai învățat televiziune și mi-am semnat contribuția pe cel mai ambițios și fuckintrue reality show din România. Cel mai important, însă, am cunoscut oameni noi și mai bine pe cei vechi, care în egală măsură mi-au intrat în suflet cât ai zice #suntcelebru.
Iar pe 8 martie, zi triplu festivă, să-i zicem, am sărbătorit marea finală a emisiunii “Sunt Celebru, Scoate-mă de aici!”, femeile și mămicile și, nu în ultimul rând, ziua mea de naștere. Am împlinit magnifica vârstă de 26 de ani și mi s-a cântat “La mulți ani”, “Happy Birthday” și încă ceva amestec între engleză, afrikaans, zulu și dracu’ mai știe ce limbă. După ce am închis camerele pe continentul african, ne-am felicitat, îmbrățișat, am dansat, am mâncat tort și ne-am făcut muuulte poze.
Mulțumesc, Universule, pentru experiență! *inimioară*
