Exceptând durerile de ovare, de spate și de picioare, toanele frecvente de pizdă emotivă, grețurile sau pofta de mâncare a unui dinozaur, nevoia de a-mi schimba garderoba, zecile de milioane sparte la doctori pe analize, eterna constipație și libidoul -12, e minunat să fii însărcinată!
Ce să mai zic, hă? E minunat!
Acum am patru luni și puțin de sarcină. Teoretic, ar fi trebuit să se diminueze anumite stări și să crească altele. De exemplu, durerile lombare în creștere sunt normale, pentru că se schimbă centrul de greutate al corpului. Alea de ovare sunt de înțeles, că doarme cineva pe ele. Dacă la una, la alta, mă întind și mă lasă ușor, cu grețurile astea nenorocite nu am ce face!
În ultima vreme, am o stare oribilă de greață și gust metalic în gură, de zici că sug o piuliță ca pe Faringosept; și nu e de la aparatul dentar, că am auzit-o și p-asta și am râs bine.
Aseară, cel mai bun exemplu, mi-a fost rău de la starea asta. Simțeam nevoia să schimb senzația, așa că am mâncat o banană. Bun! M-am simțit bine vreo 20 min, după care starea a revenit. Am început să mă învârt prin casă după altceva. Am mâncat o pungă cu pufuleți. Bun! M-am simțit bine vreo 20 min, după care starea a revenit. Iar am început să mă învârt prin casă după altceva. Am mâncat o jumătate de mango. Bun! M-am simțit bine vreo 20 min, după care starea a revenit, dar și cu ceva în blus: dureri de stomac, pentru că am mâncat ca o vită.
Și iată-mă, zăcând în agonie pe canapea ca o mini balenă eșuată, cu grețuri, gust metalic și dureri de stomac la pachet. Ce e de făcut? Nimic! Pur și simplu nu ai ce să faci în situația asta. Stai și te plângi, cam ce fac eu acum.
Adi, săracu’, neștiind ce să-mi mai facă, s-a complăcut în statutul de victimă colaterală.
Aș mânca încontinuu înghețată și murături, în schimb. Fără limite! Una după alta, eventual, o gură de murătură și o limbă de înghețată de vanilie. Pe cât de grețos sună, pe atât de tare îmi curg acum balele pe tastatură!
*mi-am luat o înghețată din congelator.
Astăzi, de exemplu, ca să scap de aceeași senzație de greață și metal, am băgat încontinuu, pe lângă mâncatul normal. Am băut un lapte covăsit și după o cafea cu 70% lapte, am mâncat o banană, un iaurt, o jumătate de portocală, am mai băut o cafea, am mâncat în continuare o porție de humus cu muguri de pin în mai multe reprize, salată de roșii cu brânză, vreo două lipii, vinete cu iaurt, castraveciori murați, saleuri și baclavale. Jur că nu am inventat nimic, colegele de birou pot confirma asta. Și nu mă mai pot opri, WTF!
Băi, și mă uit în jurul meu și văd gravide slabe. Mă închin la ele ca la Arsenie Boca! Din spate arată ca Drăgușanca și când se întorc dărâmă tot de pe birou. Voi nu mâncați, frate?!
N-ai ce să faci, că organismele diferă, dar să știi că e nedrept, Universule! E tare nedrept să-ți dorești arzător chestii care nu s-au inventat încă, gen înghețată cu murături, în timp ce alte gravide gâfâie sătule după patru frunze de ruccola!â, OK?
Nah. Noroc că mi-am schimbat sutienele cu unele mai mari. Tits level: pornache.
Măcar atât!
Și din fericire, deși ritmul de mâncat e alarmant pentru mine, m-am îngrășat doar 4 kg, cam așa. O mare parte situată, ghici unde, la burtă. Deci e normal. Recunosc că vreo doi-trei centrimetri din burtă sunt quatro formaggi, nu copil, dar să trecem peste asta.
În principiu, am făcut puțin fălcuțe și încep să capăt aspect de noptieră la cur, dar încă nu e grav, zic eu. Mi-e panică, în schimb, că mai am încă p-atât de sarcină și mă tem că în ritmul ăsta o să mă confunde lumea cu Oana Roman.
To be continued…
*mi-am luat a doua înghețată din congelator.
Bai… Succes si nastere usoara! Lasa tu silueta momentan, ca faci schimbari dupa nastere. Cine stie, poate ramai cu sanii…
N-a fost să fie :)))
La naiba! 😀