LA MUNCĂ, NU LA CERŞIT! Cum judecă românu’ o fată din Constanţa care a fost acceptată la Oxford în UK pentru că încearcă să strângă pe internet banii pentru taxă

LATER EDIT: am reușit să strângem toți banii pentru Antonia în cinci zile de la publicarea articolului! Mulțumesc #ceamaipixdacomunitate pentru fiecare share, story și, evident, fiecare leu donat. You fuckin’ rock! Nu putem schimba lumea, dar împreună putem face lumea CUIVA mai bună. Acum aștept noutăți și confirmarea înscrierii. Keep you posted!

——————

Pe scurt: o elevă de top din Constanţa, olimpică ani la rând, a primit şansa de a studia biochimie la Oxford – visul ei e să lucreze în cercetarea biotehnologiilor care tratează bolile genetice. Mare vis pentru o puştoaică, nu? Eu sunt de părere că astfel de tineri merită şi trebuie susţinuţi, mai ales că în timpurile noastre oamenii pasionaţi, muncitori, ambiţioşi şi deştepti, exact cum e Antonia, au la dispoziţie tehnologia necesară să schimbe lumea, să revoluţioneze medicina, ştiinţa şi ce vreţi voi.

Marea problemă este că Antonia nu îşi permite să achite taxa şcolară, care a venit ca un şoc, odată cu schimbările politice din UK. Ca să ne înţelegem, ea prima dată a câştigat o bursă de merit de 13.000 lire, a fost admisă pe unul dintre cele patru locuri disponibile, dar pentru a se înscrie trebuie să plătească o taxă de 37.500 de lire – s-au schimbat regulile de când Anglia nu mai face parte din UE. Are la dispoziţie câteva zile, pentru că 30 iunie este termenul limită – cei de la Oxford îi cer dovada că are banii în cont.

“Antonia locuiește doar cu mama ei și de 4 luni încearcă din greu să strângă suma asta. A fost refuzată de companii și fundații, descurajată constant de colegi și chiar de profesori, însă a continuat să lupte. Din păcate, nu a avut prea mult succes. Însă cred că împreună o putem ajuta pe Antonia să ajungă acolo unde își dorește”, mi-a scris pe mail o gagică din comunitatea noastră.

Despre cazul ăsta mi-au scris mai multe persoane şi pe Instagram şi toate mă trimiteau spre articolul pe care l-a scris Prinţesa Urbană pe blogul ei. În încercarea de a strânge banii, Antonia i-a trimis un mail în care a rugat-o să îi publice povestea pe blog şi să o ajute.

Am intrat şi eu pe blog să citesc articolul. Prinţesa Urbană a făcut la rândul ei o introducere şi a publicat integral scrisoarea primită de la Antonia, cu rugămintea către oameni să susţină cauza Antoniei. Ce m-a spart, efectiv, este secţiunea de comentarii. 

Ultima dată când am intrat erau peste 70 de comentarii, unele bune, altele ca astea pe care le-am răsfirat în articol. Îmi vine să vomit când văd astfel de reacţii şi, sincer, nu cred că trebuie să mai explic de ce. Vin şi cu un sfat nesolicitat către cine este deschis la minte sau la suflet să îl primească: dacă nu poţi spune nimic bun, mai bine taci.

Nici nu îmi pot imagina cât de naşpa poate fi pentru Antonia, un elev eminent, să ceară ajutorul pentru ceva atât de nobil şi să fie judecată, descurajată şi luată peste picior de nişte penali anonimi pe internet care, probabil, au mai puţini neuroni în cap decât câte formule chimice ştie ea. Şi e greu cu stima de sine la vârsta ei, e greu să nu pici în dezamăgire când vezi cât de lipsiţi de perspectivă pot fi unii oameni, cât de amărâţi şi răi în existenţa lor lipsită de educaţie – cât de uşor pot tăia aripile unui copil.

Viaţa de chelner sau spălător de vase nu prea e compatibilă cu cea de elev de 10 pe linie şi olimpic naţional admis la Oxford, însă unii oameni nu înţeleg. Nu e nicio ruşine să munceşti, indiferent de munca prestată, dar ca să ajungă la nivelul ăsta de cunoştinţe, fata a mâncat carte pe pâine, filă cu filă. A participat la competiţii naţionale de chimie, biologie, fizică, astronomie şi astrofizică. Oamenii ăia care îi sugerau să muncească pentru a se întreţine chiar au impresia că poţi deveni olimpic în astrofizică în timp de dai cu mopul la terase pentru câteva lire în studenţie. Nimic mai greşit. 

Făcându-mi documentarea pentru materialul ăsta, am găsit interviul pe care l-a acordat Antonia la Cuget Liber, publicaţie constănţeană. În interviu cum a început pasiunea ei pentru domeniile astea şi inclusiv procesul de admitere la Oxford.

“Am avut cele două interviuri dimineața și seara pe 8 decembrie, în cadrul cărora mi s-au pus întrebări de așa natură încât să fiu nevoită să folosesc informații din biologie și chimie; în săptămâna de dinaintea interviului am învățat complet materia „de bac” din UK pentru bio și chimie (două manuale de 400 de pagini fiecare)”

Antonia-Florina Pănescu, pentru Cuget Liber

Oare câţi elevi din România pot face asemenea performanţă?

Pentru că aşa gândesc unii oameni. Dacă Gigel se chinuie, de ce să-i fie uşor Antoniei? La muncă, domne, nu la cerşit! Repet când spun că una e să fii la facultate de marketing şi să ai un job de student şi alta e să fii olimpic multipremiat, student la biochimie şi să trebuiască să dormi cu faţa pe carte pentru a face performanţă.

Mă abţin de la mai mult, că sunteţi oameni deştepi şi v-aţi prins deja.

De-asta m-a atins cazul Antoniei. Fata asta vrea să facă biochimie, să facă cercetare şi să lucreze cu toate materiile alea de care mulţi dintre noi au fugit la şcoală, că erau prea grele. Are un vis grandios pentru care a muncit şi a învăţat zilnic de a rupt. 

Pentru că am totuşi nişte notorietate în online şi pentru că am promis să-mi folosesc vocea pentru a susţine cauzele în care cred, vă rog să-i ducem povestea mai departe, să donăm cât putem şi, dacă nu sunt bani, un share e gratis şi poate face minuni. Fac apel la voi, oameni din #ceamaipixdacomunitate, dar şi la brandurile, companiile şi agenţiile cu care am colaborat vreodată.

Am reuşit împreună să cumpărăm două ambulanţe în mai puţin de o săptămână. Reuşim oare să strângem 37,500 de lire în 10 zile pentru ca Antonia să primească ceea ce merită? Sunt aproape 44k euro.