Mi-am deschis canalul de YouTube în ianuarie 2014. La vremea respectivă erau foarte puțini creatori de conținut români pe platformă. Nu prea urmăream oricum content românesc, ci eram fascinată de fenomenul de stand-up comedy din SUA, mă uitam la SNL, la Little Britain și tot felul de producții străine de comedie, sketch-uri și varietăți.
Eu aveam însă un blog, deschis în primul an de facultate, pe care scriam articole fel de fel. Făceam recenzii de carte, film sau de eveniment, dar și multe materiale în care ironizam trendurile, peisajul monden, stereotipurile de gen și ce se mai întâmpla în România, fiind jurnalist și inevitabil în contact cu noutățile. Citeam presa la laptop și mă uitam la televizor zilnic.
Următorul pas a fost să trec de la scris la video, lucru care îmi permitea să pun în imagini ce gândeam, să interpretez personaje, să creez sketch-uri, să încerc să fac comedie așa cum vedeam în afară.
Am făcut primul video cu prietena mea, Nemerniko. Fuseserăm la un eveniment în Constanța și, în loc să fac o recenzie pe blog, am decis să o fac video și să o postez pe canalul meu de YouTube. Eram curioasă de ce o să se întâmple, dacă o să aibă succes, dacă o să-mi iasă cum am eu în cap.
Marele echipament? Foloseam o lampă cu picior pe care o aveam în sufragerie ca să luminez cadrul, în loc de trepied aveam un scaun de bar cu vreo cinci-șase cărți groase cât DEX-ul sau câteva cutii de Catan, pe care puneam pur și simplu un aparat foto DSLR de amator cu care făceam poze în vacanțe. Nu tu microfon, nu tu ring light, nu tu nimic.
Ca să nu mai spun că aparatul foto avea și limită de filmat de 10 minute, se încingea și ne dădea automat pauză, și trăgeam pe un card SD de câțiva giga pe care trebuia să-l golim de câteva ori, că ne dădea memory full când ne era lumea mai dragă. Montam pe un laptop care se mișca greu și dădea eroare din când în când, dar am reușit totuși să mă descurc cu tehnologia pe care o aveam atunci.
Primul meu video pe YouTube a fost un mega succes. Cinci mii de views la un video era motiv de deschis o sticlă de vin – că așa era industria la început. Ne-a plăcut așa de mult, că am făcut aproape zece sketch-uri în trei luni, în care mi-am invitat și alți prieteni. Eu scriam scenariul, filmam, montam, postam. Am abordat diverse subiecte, cum ar fi „Răzbunare versus Karma”, „Bad boys, nice guys și femei disperate”, „Numărul tău” și am luat în coarne tot felul de clișee, stereotipuri și subiecte tabu din societatea românească.
În aprilie m-am întors în București și m-am angajat din nou în televiziune. Am mai făcut două clipuri, după care am renunțat, pentru că n-am mai avut timp de YouTube. După trei ani de televiziune, în 2018, s-a întâmplat ceva în mine.
La vremea aia stăteam mult timp în casă, avându-l pe Matei mic, și simțeam că înnebunesc. Fierbea sângele-n mine că nu sunt pe platoul de filmare, că nu lucrez în televiziune, că nu mai activez în media, că nici măcar pentru YouTube nu mai filmez.
Trecusem de la un stil de viață mega activ, în care lucram în producție și făceam casting pentru trei-patru emisiuni pe an, la a merge pe vârfuri prin casă ziua, a mă uita la televizor cu sonorul oprit sau a citi presa pe telefon seara, în timp ce-l legănam pe picioare pe Matei. Internetul, telefonul și televizorul mă țineau încă legată de vechea mea viață – doar că atunci doar în postura de consumator, nu de producător sau creator de conținut, iar asta mă durea.
Drept urmare în 2018, patru ani mai târziu, m-am întors pe YouTube. Eram o altă persoană, dar cu aceeași poftă de a ironiza și de a face comedie cu mesaj social sau educațional, în stilul meu personal. De data asta, subiectele aveau în centru experiența de mamă, clișeele de parenting și în general noua viață pe care abia ce o descopeream din postura de părinte, în seria mea de clipuri #shitmom.
Îmi amintesc că atunci am renunțat la DSLR și mi-am cumpărat o cameră video micuță, că n-am vrut să investesc mai mult, de teamă că n-o să mă țin de treabă. Însă după cam jumătate de an mi-am dat seama că asta vreau să fac, așa că am început să investesc în hobby-ul care, astăzi, este principala mea sursă de venit.
Treptat, mi-am cumpărat un trepied, o umbrelă de studio, un webcam, lavalieră, un ring light, apoi o cameră profesională, apoi un microfon mai bun, un PC pentru montaj și multe altele. Atunci am început să scot clipuri de sute de mii de vizualizări, unul având chiar peste un milion jumate de vizualizări.
Îmi aduc și acum aminte ce bucuroasă am fost când am făcut primii mei bani din YouTube, cu care mi-am cumpărat echipamentele.
Desigur că am avut și multe peripeții cu tehnologia, până am învățat să folosesc toate gadget-urile pe care mi le-am cumpărat. În plus, netul care mergea prost în Adunații Copăceni îmi dădea mari bătăi de cap, că dura și 12 ore să urc un video pe YouTube. Live-urile pe YouTube, care îmi plăceau enorm de mult pentru că mă conectam direct cu comunitatea mea, aveau o calitate execrabilă din cauza netului. După ce mi-au ieșit peri albi vreo doi ani, într-un final, am avut acces la internet de calitate, am redus durata de upload de la 12 ore la 10 minute, iar live-urile erau, în sfârșit, ce trebuie.
Asta m-a motivat să produc mai mult conținut, pentru că nici montajul nu mai dura atât de mult, reușind să descarc în câteva secunde orice piesă, font sau imagine pe care să le inserez în video. E esențial când ești creator de conținut să ai net bun pe laptop sau PC, pentru că acolo montezi și de acolo faci upload. De telefon nici nu mai zic. Dacă faci zilnic content pentru Instagram, cum fac și eu, netul bun e crucial!
În 2014, când numărai pe degete creatorii de conținut români, nu conta foarte mult calitatea. Te uitai la un vlog chiar dacă se auzea gâjâit sau cu ecou, că n-avea microfon. Urmăreai clipurile chiar dacă erau pixelate sau cu lumină proastă. Important era ce zice, ce face, faptul că-ți place omul respectiv, că e român, că vorbește pe limba ta și abordează subiecte relevante pentru tine.
Astăzi, lucrurile s-au schimbat. Sunt peste 37 de milioane de canale de YouTube la nivel mondial – și vorbim numai de YouTube, nu de toate platformele de social media sau streaming audio-video. Astăzi concurența e mare, iar publicul cere calitate, mai ales când are acces la conținut din toate segmentele și nișele posibile, în mai toate limbile lumii. În plus, clipurile de pe YouTube, Twitch, TikTok, Instagram și alte platforme au ajuns să aibă calitatea producțiilor TV. Camere, microfoane, lumini din ce în ce mai performante.
Ai nevoie să fii în pas cu tehnologia dacă vrei să activezi în zona asta. Nu zice nimeni că tre să investești mii de euro în drone și camere subacvatice, deși sunt creatori de conținut care fac și asta, dar trebuie să atingi minime condiții: să se vadă bine, să se audă bine. Iar dacă nu te tentează să activezi în zona asta, tot ai nevoie de servicii sau produse de calitate ca să-ți consumi conținutul preferat în tihnă, fie că asculți muzică în căști când alergi, te joci pe consolă sau te uiți la un serial pe TV.
Am ales să vorbesc despre importanța tehnologiei pentru că articolul face parte din campania Orange de promovare a ofertei actuale de servicii convergente de internet fix-mobil și TV. Poate nu știai, dar Orange a devenit mai mare. Nu doar că e rețeaua #1 din România care oferă cele mai bune viteze de internet fix și mobil, cea mai bună acoperire mobilă din țară și cele mai bune viteze 5G, dar acum există și noua ofertă convergentă Orange LOVE, lansată de Orange și Orange Romania Communications.
Oferta Orange Love ȋţi aduce pe o singură factură toate serviciile de care ai nevoie: abonamente de voce cu cel mai rapid internet mobil, internet fix prin fibră şi televiziune prin cablu cu 4 canale de sport și competiții sportive în exclusivitate.
În povestea mea, tehnologia a jucat și joacă în continuare un rol esențial, dar pentru că asta este povestea pe care mi-am creat-o eu. Optând pentru Orange Love, tehnologia îți dă libertatea să creezi, să te reinventezi sau să o folosești oricum dorești tu, pentru a-ți crea propria ta poveste.