Poza de mai jos vă arată cum am vrut eu să văd ziua de azi și cum mi-aș fi dorit să o trăiesc.
Poza următoare arată realitatea.
Hm, să-mi dreg vocea, ca să pot explica ce am trăit, de fapt, astăzi: zeci de copii, sute de copii alergând bezmetici, baloane zburate peste tot, biciclete și trotinete, părinți și bunici țipând “mașina!” și alergând cu geanta pe umăr, o pungă de Billa și un băț cu un smoc de vată de zahăr în vârf, mașini de armată, cutii de Trompy turtite de galop, țigani cu ponei, corturi și standuri cu diverse, de la cărți de colorat la suc de portocale, țipete de bucurie și de nervi (“vreau înghețată!!!”, “ai mâncat patru!!!”), saltele gonflabile ultra saturate, muzică de toate genurile șamd.
Puștii din stânga aveau ceva de împărțit. Nu știu ce, dar era atât de important, încât cel din mijloc a avut intenția de a interveni, dar s-a răzgândit. Cine are chef de ceartă de ziua copilului? În fine, am văzut azi biciclete, trotinete, role și toate celelalte tipuri de vehicule nemotorizate, de nici nu cred că mă mai duc mâine la SkirtBike și la marșul pentru sănătate. Mi-a ajuns! Glumesc, vorbim de fashion și religie pe bicicletă, cum să nu merg?
În stânga, după mașină, era un cort de armată în care se aflau trei Rambo îmbrăcați total în camuflaj și cu ochelari negri. Și mă întrebam de ce fac pe durii, până am auzit o amenințare de genul “îl vezi pe nenea? te dau lui dacă nu mă ții de mână!”. M-am gândit că vânează milf-uri.
Scaunul albastru e jalon. Mai departe, încă trei. Femeia îl întreba diverse pe puștiul care tremura de entuziasm și el îi răspundea monosilabic pentru că abia aștepta să tacă dracului din gură și să pornească cu trotineta în concurs. Gălăgie infernală. L-au aplaudat toate fetele. N-a atins niciun scaun.
Cine vrea cărți de colorat sau, mai rău, de citit, când mai încolo sunt ponei?
N-am înțeles ce se făcea la standul ăsta. Am stat două minute și doar m-am uitat. Nu știam dacă să fac poză sau nu, doar stătea lumea la coadă pentru ceva. Apoi l-am prins pe tipul ăla cu mâna în cutia de gunoi ș-am zis să n-o șterg.
Am prins o scenă tipică în care fetița ruga miorlăit că vrea în trambulină și bunică-sa îi zicea că “nu e voie”. Cum adică “nu e voie”? Păi copilul ăla vede cum alți copii sar în trambulină, ea de ce nu are voie? Și uite așa cresc copiii proști, fără explicații. Mamaie, recunoaște că te dor picioarele de la varice, că te-ai săturat să cari punga aia cu senvișuri și baloane și că vrei să cazi pe-o bancă.
Stai, ține tu punga, dă-mi mie paiul, ia tu paharul, dă-i tu banii, iau eu restul, nu am mărunt, țineți paharul, s-a blocat o portocală pe țeavă. Copilul bea suc.
Da` cu poneiu` lui de ce nu faceți poze? Îl ignorau toți.
Dacă nu ați înțeles nimic și totuși pozele au conturat portretul românului, înseamnă că sunt un fotograf bun (în devenire) și am redat exact ce am trăit eu pe loc. Încă mă doare capul.
Stai, ține tu punga, dă-mi mie paiul, ia tu paharul, dă-i tu banii, iau eu restul, nu am mărunt, țineți paharul, s-a blocat o portocală pe țeavă. Copilul bea suc. =))))))))))))
veneam de la biserica din parc si zic … vaiii de cand nu am mai fost in Mall fata…hai sa trec prin Mall accesand intrarea dinspre lac…deci… BAD IDEA … in cele aproximativ 13 secunde cat mi-a luat sa intru in Mall am vazut TOT ce ai descris tu aici in atatea poze si paragrafe :)) … oribil oribillllllllllll … pai fututi poneiu matii…