Problemele cu vecinii de sub mine m-au adus în această stare. Sufăr.
Jgheabul meu, care a fost cândva casa unui mandarin, a plecat astăzi din balcon. A plecat în saci, bucăți, lăsând în urmă un gol. Un gol în care va încăpea încă un fotoliu, pentru ca văzutul unui răsărit în doi să fie o experiență la fel de comodă pentru ambii privitori. Ah, nu, asta este o consecință. Motivul pentru care pleacă este ca vecinii mei să nu mă mai poată învinui pentru ce se întâmplă cu tavanele lor. Chiar dacă nu e din vina mea, am făcut-o și p-asta.
Era cazul să sparg jgheabul pentru că, de ani buni, nu mai îmbrățișa rădăcini de flori, ci zăcea sub greutatea unei cuști de pisică, a unei plase de Selgros plină cu ustensile de grădinărit și un ghiveci imens cu o tufă de roșii, crescută peste așteptările mele. Cu toate astea, mă mir cu sinceritate în buricele degetelor, sunt tristă.
Sunt foarte tristă. Era jgheabul meu…
nu mai fi trista , imagineaza-ti ce frumos va fi cand ne vom bea cafeaua la rasarit una langa alta (si cu pisicile langa noi ) 😀
Da, gata, deja nu mai încape îndoială că e ziua inimii! :)) Purr…
e ceva in aer azi , ceva ciudat dar placut ..love!:))
Nu prea inteleg ce s-a intamplat, dar pare ca ai stricat ceva cu mari nervi.
La cum scrii tu unele articole, îţi spun atât: unde se termină o poveste începe o alta. Abia o aştept pe următoarea.
Mulțumesc mult! Vine și următoarea! 😀