Scandalul Nordis ne arată încă o dată cât de coruptă e România, cât de slab reglementată e legislația imobiliarelor, cât de multă nevoie avem de presă independentă, cât de mare e puterea unui plan de marketing bine gândit, dar și cu câtă plăcere așteaptă unii oameni să prindă influenceri la colț – ar mai fi și altele de enumerat, dar mă opresc aici. Înainte de a intra mai mult în…
Category: Opinii și frământări personale
Mi-am pierdut orice încredere în Denise Rifai și orice respect pentru munca ei de jurnalist
Mi-a plăcut mult de Denise Rifai, până să apară primele ediții ale emisiunii “În opoziție”, unde este evident că nu a tratat egal invitații, că nu e imparțială și calcă în picioare etica și deontologia profesiei de jurnalist. Ba mai mult, a declarat în emisiunea cu Gojira că ea este de părere că jurnaliștii trebuie să joace ei înșiși cartea adevărului și să recunoască de ce tabără sunt, ceea ce…
Pokemon GO mă relaxează și mă ajută să nu mai supraconsum social media
În loc să-mi mai pierd vremea urmărind popcorn content pe social media, aleg să mă întorc către pasiunile mele. Citesc, scriu, mă uit la filme, mă joc pe PS5, fac arts & crafts, integrame, proiecte DIY, grădinăresc, mă ocup de acvariu, ascult podcast-uri sau audiobook-uri etc. O veche pasiune înviată e Pokemon GO. Mi-am făcut contul de Pokemon Go în 2016, la scurt timp după ce s-a lansat. Eram însărcinată…
Dacă te-am enervat, supărat sau dezamăgit săptămâna asta, pls read this
First of all, you are right. I wanna say I’m really sorry pentru ce am zis și vreau să spun și personal că niciodată nu am avut intenția de a face rău vreuneia dintre comunități, în niciun fel. Pur și simplu am făcut un căcat neintenționat și am înțeles de unde a pornit acest val. I will now tell you what and why. Realitatea e că nu am niciun prieten…
TH.UMBRAE te face să conștientizezi cum femeile sunt nevoite să-și crească gheare și colți pentru a face față patriarhatului
Scenografa și producătoarea Kimberly Vintilă a avut un vis într-o noapte. A doua zi i-a povestit visul curatorului Lucian Florescu și așa a apărut TH.UMBRAE. Asta e povestea mega simplificată din spatele actului artistic pe care l-am experimentat aseară la Casa de Cultură Friedrich Schiller, în cadrul festivalului Bucharest Fringe, maraton de teatru independent ajuns la ediția nr. 13. În realitate, punerea în scenă a spectacolului TH.UMBRAE presupune efortul a…
Abuzurile din industria textilă: semnează petiția, ca niciun român să nu mai fie nevoit să trăiască cu 23 lei pe lună!
Articolul ăsta e greu, trist, înfiorător. E despre oamenii care fac paltoane de brand de mii de euro bucata, în timp ce salariul lor valorează cât nasturii paltonului. La finalul lui am pus o petiție, dar te rog tare mult să citești paragrafele pe care le-am scris înainte, că sunt mega importante. Ele te fac să înțelegi sclavia modernă și cum poți contribui la stoparea ei în doar 15 secunde.…