De ce, universule, ai insistat să mă plouă?

Am pățit-o de patru ori aseară. În mijlocul străzii, secundele păreau ore și stropii găleți.

Când am plecat de la muncă, am chemat un taxi. Pe la 7 jumate în Constanța ploua fără milă. M-am ascuns sub o streașină la Hotel Bulevard – mă ploua pe picioare. Când am văzut că se apropie mașina, am sărit din ascunzătoare în mijlocul străzii, calculând cu precizie în așa fel încât să stau nici trei secunde în ploaie. Eh, taximetristul nu m-a văzut și a trecut de mine. A înaintat vreo 30 de metri. Eu? Fuga, fuga după el! Păr, haine, geantă, laptop, fleașcă!

Am ajuns acasă ciuciulete. A trebuit să plec din nou, la o prietenă, așa că am țopăit repejor din scară-n taxi. Ajunsă în fața casei ei, am plătit și m-am proptit în fața porții. Mă ploua în draci și ea nu ieșea la poartă! Am sunat-o, iar răspunsul a fost ca un ciocan în cap. Întuneric, ochi în telefon, greșisem strada! Dă-i și aleargă o prin ploaie, fă dreapta! Abia mă uscasem și eu.

O oră mai târziu, chem iar un taxi. Repetăm episodul cu streașina. Mă ploua oricum. Când am văzut taxiul că se apropie, am ieșit în stradă. Incredibil, iar nu m-a văzut! S-a dus la mama dracu’ să întoarcă în capătul străzii. Prietena mea intrase deja în casă, deci nu avea sens să mă ambalez. Am cedat. În mijlocul străzii, în ploaie, secundele păreau ore și stropii găleți.

În final, am urcat în taxi. Visam să mă schimb în pijamale și să beau un ceai fierbinte sub plapumă. Mai aveam, să zicem, 300 m până la scară. Nu știu cum se face, dar exact în capătul străzii a început taxi-ul să scoată zgomote dubioase.  Șoferul a confirmat că aude, dar mi-a zis să stau liniștită. “Cum ar fi să fi făcut pană și să trebuiască să merg iar prin ploaie până la bloc?”. Zgomotele zguduiau mașina. Șoferul, îngrijorat, a coborât. Ce credeți?

Pa-nă.