Ne-am cunoscut în facultate, fiind colege la jurnalism. I-am văzut rapid sclipirea, talentul și potențialul de a deveni scriitoare, dar degeaba îl vedeam eu sau alți oameni din jurul ei dacă nu îl vedea ea sau nu era pregătită atunci, cel puțin. Știu că lansarea cărții “Noaptea nu uită”, romanul ei de debut, înseamnă că și-a (re)găsit piatra filosofală și a învins vocile care-i spuneau că nu e destul de bună pentru a publica.
I-am comandat cartea în ziua în care am aflat vestea, la ea pe Instagram, și am citit-o întrerupt, dar cu sete. Am reușit să o termin când eram în vacanță în Bulgaria și am putut sta cu cartea în mână și un pahar cu vin în fiecare noapte, ca să mă pot scufunda în lumea creată de ea – un univers fictiv, însă atât de familiar.
Lucrurile se întâmplă “când trebuie” zic unii, “când vrem” zic alții – sau poate e o combinație între ele?
Cert e că lansarea romanului ei de debut ne-a readus la aceeași masă, râzând cu poftă, uitându-ne la noi, devenite mame și femei de carieră, discutând despre cartea ei, despre Andra și Tina (personajele principale), despre trecut și viitor, despre curajul de a o da înainte în ciuda traumelor, fricilor și vocilor – chit că sunt vocile din capul nostru sau ale unor oameni reali, voci care ne-au destabilizat la un moment dat, care ne-au făcut să ne simțim slabi, irelevanți, incapabili să publicăm o carte sau să realizăm un altceva măreț pentru noi.
M-am bucurat enorm pentru ea, mai ales că am fost ani buni apropiate, până să ne mărităm, să facem copii, să vină peste noi ratele, terapiile, o pandemie ș-un război. Pe lângă laudele, aplauzele și felicitările de rigoare, evident că am descusut-o până la tiv pe Silvia în legătură cu “Noaptea nu uită”. I-am pus toate întrebările despre scris, editat și publicat, resurse interioare și exterioare, despre ce a fost bine, ce a fost rău, de unde și-a luat curajul, dar și inspirația, care a fost feedback-ul, ce face mai departe cu scrisul etc.
Am realizat la finalul discuției că putem transforma interacțiunea asta într-un interviu care să servească și altor viitori scriitori actualmente muțiți de frica de a se expune, măcinați de incertitudini, de lipsa de informații practice sau aflați într-un alt soi de blocaj.
În final, senzația cu care am rămas după ce am citit “Noaptea nu uită” e că a reușit să creeze o lume în care mai toți ne simțim acasă, deși acasă poate însemna uneori frică, neajuns și durere, nu doar hrană, adăpost și iubire. Mi se pare că scrie ca Lisa Taddeo (am citit “Animal” și mi-a plăcut mult) și că te duce acolo unde ți-ar fi frică sau rușine să intri singur.
Silvia Dumitru e un scriitor român contemporan pe care îl susțin și admir nu doar din motive personale, ci și pentru că piața de carte de la noi, dar și cititorii de literatură românească (și nu numai) au nevoie de ea.
Las mai jos interviul cu Silvia Dumitru și menționez că romanul, publicat la Humanitas, e disponibil atât ca e-book, cât în librarii fizic și online.
Ai început să scrii cartea în pandemie. De ce atunci și nu în alt moment?
Pandemia a venit cu o doză serioasă de necunoscut, dar și cu ocazia unică de a mă opri și a sorbi un timp lent, cum n-am avut niciodată. Ca tratament contra anxietății, am simțit nevoia să mă agăț de ceva care să mă țină ancorată, să nu devin un hamster care aleargă în rotiță. Așa că am ales să fac două lucruri: yoga zilnic, pentru echilibrul posturii, al sufletului și al minții, dar și revenirea la scris, după opt ani de pauză.
Nu era pentru prima oară când participam la astfel de cursuri – în trecut, mă pregătisem pentru intrarea la Facultatea de Jurnalism cu scriitorul Constantin Stan, și am adorat fiecare minut. Pandemia a fost momentul perfect pentru a închide lumea de afară și a explora lumea dinăuntrul meu.
Cum ai ales numele final al cărții? Ai avut și alte idei sau variante de titlu?
Titlul de lucru al cărții mele a fost, încă de la început, ‘Fete fără ciclu’. Pe măsură ce am avansat cu editarea și discuțiile de publicare, am decis că era nevoie de un titlu mai subtil, care să capteze mai bine simbolistica complexă a cărții, fără să șocheze cititorii. Echipa editorială de la Humanitas a contribuit semnificativ la acest proces, aducând expertiza lor în finețurile alegerii unui titlu care să rezoneze cu publicul.
“Noaptea nu uită” a fost alegerea finală – “Tot ce băgam sub preș de frică, noaptea ieșea la iveală, fix ca dihorii care furau puii crescuți cu iubire și aspirine de mamaie”.
Silvia Dumitru
Ce obstacole ai întâlnit în procesul de scriere, editare și publicare?
M-am demoralizat des. Când nu reușeam să deblochez însemnătatea unei scene, îmi pierdeam încrederea în mine – apoi o regăseam, dar fugea iar când mă aștepta mai puțin.
Am zis-o și o repet de oricâte ori este nevoie: să nu mai credem că “inspirația strălucitoare va rezolva totul” – e nevoie de disciplină și răbdare ca să scrii o carte. Nu e despre o femeie care stă în halat de mătase, fumând relaxată din portțigaret, scriindu-și memoriile în tihnă și boemie.
Silvia Dumitru
Scrierea este mai degrabă un front de al confruntărilor interioare. O luptă a îndoielii de sine, o luptă cu timpul. Balansul dintre viață, muncă și scris a fost greu de menținut. Plus, toate acele momente de îndoială creativă, când nu știi dacă ce scrii va rezona cu altcineva.
Pentru editarea finală, înainte de a trimite manuscrisul către editură, m-am retras într-un sat, unde am stat singură o săptămână – am făcut plimbări zilnice prin pădure, tăiat lemne, făcut plăcintă de mere, dat drumul la sobă. Am stat în liniște și m-am uitat cu orele în gol – sau în lemnele care ard.
Silvia Dumitru
Am șters cuvintele pompoase. Am tăiat fără milă pasajele care sunau frumos, dar nu aduceau nimic nou. Chiar și în procesul de publicare e nevoie de răbdare – la anii de scriere se adaugă lunile de editare și anii până la publicare și lansare. Între toate aceste etape, e important să nu uiți cât crezi în tine.
Cu ce ai vrea să rămână oamenii după ce îți citesc cartea?
Cu puterea de a se vindeca. Cu puterea de-a și aparține. Cu deschidere și mult curaj.
Aș vrea să-i fac pe cititori să-și arunce la gunoi certitudinile, tot ce “se face”, tot ce “trebuie” și să accepte mai multe perspective.
Cartea mea explorează relații toxice, dar și capacitatea de a vedea dincolo de propriile prejudecăți, de a alege conștient o conexiune sănătoasă. Unii cititori au fost contrariați de alegerea acestui subiect, de construirea unor “personaje atât de toxice”.
Dar cred că lumea e plină de povești dureroase – cineva trebuie să spună și lucrurile mai puțin plăcute. Încercați să treceți peste durerea de la suprafață și stați cu căutările personajelor – lăsați-vă surprinși, e liniște în vindecare.
Silvia Dumitru
Care au fost cele mai mari temeri ale tale înainte de publicarea cărții?
M-am temut de vorbitul în public, de conflictul între generații – nu a fost cea mai dulce carte din lume nici pentru tinerii care au citit cartea, dar mai ales pentru părinți. Și, cel mai mult, m-am temut că oamenii nu vor înțelege sensibilitatea din spatele cuvintelor tăioase – am prezentat sentimente puternice, în fraze scurte și directe. Am scris despre lucruri reale, despre emoții crude, și speram ca cititorii să vadă dincolo de fațadă. Privind retroactiv, cred că cititorii mei au reușit să simtă ce am simțit când am scris – cartea a ajuns la cei care aveau nevoie de ea.
Postezi pe Instagram poze primite de la cititori, cu cartea ta călătorind alături de ei în jurul lumii. În ce locuri a călătorit până acum?
Am fost personal în peste 30 de țări, și cartea mea începe să mi-o ia încet-încet pe urme. De curând, a fost pozată în Anglia, Hong Kong, Macau, Spania. Fiecare fotografie e o bucurie și un semn că mesajul meu călătorește. Mi-aș dori să o traduc și în engleză sau spaniolă 🙂 vedem ce va fi. Eh, multe – în top: Thailanda, Filipine, Japonia, Indonezia, Panama, Portugalia, Singapore. Fiecare fotografie cu cartea într-un loc nou e ca o mică victorie pentru mine, un semn că povestea pe care am scris-o rezonează cu oameni din colțuri diferite ale lumii.
Care este cel mai bun feedback primit?
Nu vreau să mă laud, dar am primit 99% feedback bun – m-am mirat și eu. 🙂 Mesaje valoroase, articulate – pline de însemnătate, susținereea, fotografiile și postările care promovează romanul. M-a surprins și m-a bucurat enorm că oamenii au descoperit fațete diferite în romanul meu – deși e un roman compact, foarte direct. Cu toate acestea, cititorii mei și-au regăsit în personajele cărții mele bucăți din propria viață, fie prieteni, familie, iubiri, momente de cotitură. Iar pentru mine, confirmarea că am reușit să creez acest “slice of life”, atât de viu și organic, este tot ce mi-aș fi putut dori când am așternut ultimul cuvânt pe foaie și am trimis-o, mai departe, către oameni.
Ai primit și feedback nașpa de la cititori?
Da. Două, trei mesaje, dar cred că este parte din joc. Critica vine în multe forme – unele mai dure, fără o perspectivă constructivă, altele legate de gust, pe care le consider perfect normale.
Îmi place să cred că fiecare părere, pozitivă sau negativă, dacă este argumentată și pusă onest pe masă, mă ajută să cresc și să devin o scriitoare tot mai bună. E important să rămân deschisă la comentarii, fug de certitudini, nu îmi place să gândesc în alb și negru.
Silvia Dumitru
Urmează și o parte a doua a poveștii?
Da, povestea merge mai departe. Sunt în plin proces de lucru la volumul doi. Acesta va explora perspectiva unui alt personaj, iar povestea se va derula invers. E o provocare, dar super interesant de abordat – mă fascinează cum trăim aceeași secundă în feluri atât de diferite. Iubesc să mă joc cu realitatea și să explorez toate aceste perspective.
Ai vreun sfat practic sau o încurajare pentru oamenii care scriu, dar nu au curajul să și publice?
Sfatul meu este simplu: să scrie. Începeți cu platforme care publică eseuri, cum ar fi Cod de Poveste sau Liternet, participați la concursuri de proză scurtă sau poezie. Acestea vă ajută să vă obișnuiți cu ideea de a avea cititori. De asemenea, pe site-ul meu sunt deschisă să public lucrările scriitorilor aspiranți și să ofer feedback. Nu subestimați importanța unui bun partener de discuție în scriere, care ajută la rigoare, disciplină și finețea observației, mai ales când sunteți la început.
Un exercițiu foarte util este să vă faceți zilnic notițe despre ceva interesant, amuzant sau aparte pe care l-ați întâlnit în ziua respectivă pe stradă. Treptat, se vor forma niște fire roșii de poveste care vă vor conduce undeva.
Silvia Dumitru
Și nu în ultimul rând, fiecare scriitor bun trebuie să trăiască intens și să-și îmbrățișeze vulnerabilitatea, umanitatea. Publicarea unei opere este un act de curaj; expui o parte din tine lumii. Nu toată lumea va înțelege sau aprecia ce ai scris, dar este esențial să te exprimi și să îți asumi creația.
Îndrăznește să crezi în povestea ta, în vocea ta unică. Scrie din suflet și nu ai cum să dai greș. 🙂
