Mă cert zilnic cu cimbrul

Ai mei sunt îndrăgostiți de plante, casele le sunt pline de flori și, colac peste pupăză, mama face agricultură. Culmea ar fi fost ca eu să fiu indiferentă în fața acestor forme de viață. Tocmai de aceea, eu și plantele mele avem o relație specială și vorbim în fiecare dimineață, când îmi beau cafeaua în balcon.

Cu fiecare plantă relaționez la un anumit nivel. Cel mai bine, de exemplu, mă înțeleg cu mărarul, pentru că are grijă ca salatele mele să nu mai poată fi delicioase fără el. Tocmai d-aia e cea mai ciuntită dintre ele. Cu toate astea, mă bucură în fiecare dimineață când mai salut câte-o frunzuliță nou crescută.

De răsadul de roșii sunt cea mai mândră și ne înțelegem de minune. Când l-am adus din București locuia într-un păhăruț de plastic, iar acum e deja la al patrulea ghiveci. Se pare că-i priește la mare. A crescut repede și frumos și abia aștept primele roșii de la el.

La capitolul mentă sunt tare norocoasă, pentru că am două ghivece cu plante mentolate de-ți arde limba. Și am una înaltă și una creață, pitică. La fel ca și roșiile, menta pitică era un firișor când am adus-o și acum cere să-i schimb ghiveciul de două ori pe lună, are un avans incredibil. Iar eu sunt atât de înnebunită după mentă, încât comand Mojito de dragul ei – și mereu cer extra mentă.

 Motanul meu, bineînțeles, este mereu prezent la activitățile de grădinărit din balcon.

Însă nu te poți înțelege bine cu toată lumea. În ultima vreme mă cert zilnic cu cimbrul, pentru că refuză să crească. Și i-am oferit tot ce trebuie, ba mai mult decât celorlalte plante pentru că, știi cum e, cel mai mic primește cea mai mare atenție. Cu toate astea, nu vrea să crească și nici nu-mi spune de ce. Măcar de mi-ar spune ce nu-i convine. Mărarul, de exemplu. mi-a comunicat că vrea să stea în cel mai luminat colț din balcon și să nu-i dau prea multă apă, că nu-i place. Cimbrul, în schimb… nu și nu.

Vedeta balconului meu este gura leului, pentru că în scurt timp ne vom bucura de flori. Surpriza stă-n faptul că nu știu ce culoare vor fi. Să fie roz? Să fie mov? Dar poate galbene sau albe! Vorbim în fiecare dimineață despre asta și tot n-am idee, dar sper să nu-mi facă vreo fază ca cimbrul și să nu se arate, că le mut în celălalt balcon pe amândouă, imediat. Să vorbească între ele de dimineață.

1 thought on “Mă cert zilnic cu cimbrul

  1. nici macar nu am citit ce ai scris aici… doar atat am de spus…
    sa le ia dracu de plante care mi-au umplut balconul … plante pe care alti nebuni la numesc flori … huaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa … dav-as foc la balcoanele imbacsite de PLANTE !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.