Una dintre victime mi-a fost coleg de clasă

Nu am fost prieteni prea buni, ba chiar în cei patru ani de liceu ne-am tachinat constant. Aici e știrea.

Azi am văzut la televizor info despre accidentul din județul Constanța în care au murit trei tineri. Am zis în minte un “Dumnezeu să-i ierte!”, apoi mi-am continuat rutina. Cu sinceritate și poate puțin cinism recunosc că astfel de știri nu mă mai cutremură de multă vreme. Când lucrezi în presă ajungi imun la un anumit punct, că auzi în fiecare zi de evenimente neplăcute, de accidente, crime sau mai știu eu ce. Mereu, însă, când aflu de câte-un accident în Constanța, mă întreb cine o fi. De data asta, m-a sunat un fost coleg de liceu să-mi spună că victima e Marius Oprea. Wow, m-au cuprins retroactiv toți fiorii.

Acum vreo două săptămâni m-am întâlnit cu un alt coleg de liceu care-mi spunea că Marius se însoară. M-am bucurat pentru el, mai ales că toți știam că el și iubita lui erau împreună de nouă ani. Deja îmi imaginam cât de amuzant va fi când ne vom întâlni toți; îmi spuneam cât mișto o să fac și eu de el pentru cei patru ani de liceu în care mă scotea din sărite. Adică… indiferent cât de tare ne tachinam am avut o relație frumoasă de amiciție. Și uite cum se întâmplă: două săptămâni mai târziu aflu că a murit în accident de mașină.

Încă un mare semn de avertizare pentru toți. Fraților, voi, ăștia care plecați acasă în București după un weekend de bubuială, căscați ochii! Lăsați mai slab accelerația – mașina în care se afla Marius avea viteză în curbă, s-a izbit de-un pom și-a ars cu ei înăuntru. Nu urcați la volan obosiți, beți, sparți, pe bune! Gluma-i glumă, dar când mor trei tineri nu mai e amuzant.

Nu știu, e groaznic, nu-mi revin. În loc să dansăm toți la nunta lui, mergem la înmormântare. Odihnească-se în pace!

 

 

2 thoughts on “Una dintre victime mi-a fost coleg de clasă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.