Virusul Ukash sau faci pușcărie de la porn @Mangalia

Ransomware. Farsă completă, răspândită la nivel mondial. În capcană a căzut o persoană din Mangalia, al cărui calculator personal a fost blocat. A apărut imaginea de mai jos. Dacă e tradus cu google translate sau este făcut de niște hecări agramați încă nu-mi dau seama, judecând în funcție de natura redactării, de lipsa coerenței, de erorile de logică, articolele de lege false, care nu susțin aceste fapte șamd. Ca să deblochezi calculatorul, trimite bani aici sau faci pușcărie, despre asta-i vorba. Calm și nu trimite bani!  


Pățitul m-a sunat să mă întrebe ce părere am. Nu avea cum să dea un printscreen, pentru că se blocase tot, inclusiv tastatură și soarece. Singura variantă, poză cu aparatul. Iată scorneala:

Aici diacritice, aici nu, majuscule folosite aiurea, “codul penal al România”, “amendă între 200 și 500 de salarii minime”? “Pedofilia/Zoofilia și etc”, serios? Zoofilia și pedofilia se cam confundă? “Și etc” la final. Asta-mi place. Foarte, foarte credibil. Aproape că m-am speriat. Hai să vedem care-i treaba cu articolele citate, chiar m-au făcut curioasă.

Art. 128 Suspendarea cursului prescriptiei
Cursul termenului prescriptiei prevazute în art. 122 este suspendat pe timpul cât o dispozitie legala sau o împrejurare de neprevazut ori de neînlaturat împiedica punerea în miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal. Cursul termenului prescriptiei prevazute în art. 126 este suspendat în cazurile si conditiile prevazute în Codul de procedura penala. Prescriptia îsi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.

Care 200-500 de salarii minime? Chiar vreți să facă oamenii infarct că au descărcat și ei câteva piese d-ale lu` Rihanna? Sau, mă rog, exagerat de mult porn.

Art. 202 Coruptia sexuala
Actele cu caracter obscen savârsite asupra unui minor sau în prezenta unui minor se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Când actele prevazute în alin. 1 se savârsesc în cadrul familiei, pedeapsa este închisoarea de la unu la 7 ani. Daca faptele prevazute în alin. 1 si 2 au fost savârsite în scopul producerii de materiale pornografice, maximul special al pedepsei se majoreaza cu 2 ani. Ademenirea unei persoane în vederea savârsirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de acelasi sex se pedepseste cu închisoare de la unu la 5 ani.

Aici e cu sex, da, dar nu văd legătura. Vorbim de descărcat, nu-i tot aia cu producerea. Decât singur, dar nu se pune. În plus, sub nicio formă nu găsesc “12 ani” în articol. Și l-am citit de două ori. Ah, poate în următorul e ceva cu doișpe. Păi zi așa!

Art. 208 Furtul
Luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia, fara consimtamântul acestuia, în scopul de a si-l însusi pe nedrept, se pedepseste cu închisoare de la unu la 12 ani. Se considera bunuri mobile si orice energie care are o valoare economica, precum si înscrisurile. Fapta constituie furt chiar daca bunul apartine în întregime sau în parte faptuitorului, dar în momentul savârsirii acel bun se gasea în posesia sau detinerea legitima a altei persoane. 

De asemenea, constituie furt luarea în conditiile alin. 1 a unui vehicul, cu scopul de a-l folosi pe nedrept. Așa, bagă-l p-ăsta, că sună mai panicant. În plus, furtul unui bun mobil e tot aia cu furtul intelectual. Până acum, orice om cu minte și-ar fi dat seama că e ceva putred în amenințarea asta cu pușcărie doișpe ani și amendă de cinci sute de salarii minine. Sper.

Iar faptul că s-au gândit să folosească articolul 212 din Codul Penal mă face să râd isteric. Siniștru de proști.

Art. 212 Pirateria
Jefuirea prin acte de violenta savârsite în scopuri personale, de echipajul sau pasagerii unei nave împotriva persoanelor sau bunurilor care se gasesc pe acea nava ori împotriva altei nave, daca navele se afla în marea libera sau într-un loc care nu este supus jurisdictiei nici unui stat, se pedepseste cu închisoare de la 3 la 18 ani. Daca pirateria a avut vreuna dintre urmarile aratate în art. 182, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20 de ani. Pirateria care a produs consecinte deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei se pedepseste cu închisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi. Dispozitiile alineatelor precedente se aplica în mod corespunzator si când infractiunea de piraterie s-a comis pe o aeronava sau între aeronave si nave.

Nu mai am cuvinte, cred că-i suficient cu articolele, încă râd singură. Mai departe.

“Personalitatea și adresa Dvs. sunt deja identificate”. Atenție! Nu identitatea, ci personalitatea. Adevărul e că e poți schița scheletul psihologic al cuiva în funcție de torrentele descărcate… Acum vă rog să vă întoarceți la poză să citiți cu atenție paragraful trei, cu Marea Britanie. Beau pentru noaptea minții, pentru legea penală UK aplicabilă în Mangalia și pentru stat cu s mare. Că-i pompos și scary.

Mă întreb câți puști au făcut infarct cu gândul la pușcărie, amenzi de poveste, scandal cu părinții, umiliță în societate și toate celelalte. Ingenios virus. Ș-acum că am terminat cu râsul, iată și soluția să scăpați pușcărie, amendă de 500 de salarii și câteva informații utile și aici și aici.

Trimite “Romanian leu” prin Ukash, auzi! Turchiș.

1 thought on “Virusul Ukash sau faci pușcărie de la porn @Mangalia

  1. Eu am rezolvat schimband data. Am intrat in setarile windowsului si am setat pcu pe 14.1.2012. :d

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.