Dacă vrei să combini, trebuie să știi asta. Articol pur subiectiv și caterincos, dar adevărat.
1. Sunt atenți la orice și țin minte orice
Școlile de jurnalism îi învață să nu le scape nicio grimasă, niciun detaliu, niciun unghi de abordare. Chiar și între prieteni, ei vor ține mereu minte cele mai neînsemnate evenimente, discuții, certuri etc. În relații, tendința asta poate avea urmări catastrofale, mai ales dacă vorbim despre femei. O să țină minte până la divorț/moarte ce i-ai zis acum trei ani la caterincă, într-o noapte de beție, la 5 dimineața. Când ea purta rochia aia verde. Da. De câte ori vede rochia aia își amintește. Și gândește ceva obscen la adresa ta.
2. Nu iartă derapajele lingvistice
Majoritatea dintre ei te vor corecta în cazul în care comiți vreo greșeală de limbă, indiferent că o faci în scris sau verbal. Sunt ăia care se uită urât la persoanele care nu fac diferența dintre “doar” și “decât” și au tendința de a-i trata ușor cu curul pentru că, deh, îi consideră inferiori. Deci da, sunt extrem de enervanți din punctul ăsta de vedere, dar cuvântul este legea și dragostea unui jurnalist, iar uciderea limbii române e un fel de blasfemie și un act de neiertat. Indiferent de cine comite greșeala. Și asta îmi aduce aminte de următorul banc.
o babă merge la piață să-și cumpere legume.
– bună ziua. vreau și eu roșii.
– bună ziua. de cât?
– decât roșii, da.
3. Își aleg bine cuvintele și au pretenția s-o faci și tu
Interpretarea, scoaterea din context și asocierea haotică sunt doar trei dintre procedeele (deseori jegoase) folosite în presă în transmiterea unei informații. D-aia tre să ai grijă și ce și cum spui. De exemplu: în loc de “ești grasă”, alege o variantă mai potrivită precum “ți-aș recomanda un număr mai mare”.
În plus, rareori auzi că un jurnalist regretă ceva spus de el, pentru că e antrenat să calculeze ca fizicienii în conformitate cu teoria cauză-efect. Deci când un jurnalist ți-a spus că ești bou sinistru, stai liniștit, că n-o să-ți ceară scuze. Ba chiar înainte să o facă are deja pregătite cel puțin trei motive pentru care e convins că ești un bou sinistru și încă vreo două replici pe care să ți le arunce spontan în plină față dacă încerci să-l contrazici.
4. Dacă vor, află tot despre tine #stalker
Documentarea, această practică obișnuită în munca oricărui jurnalist, ajunge să devină parte din viața cotidiană și, bineînțeles, personală. Au obiceiul de a săpa după informații dacă nu le primesc atunci când le cer. Dacă te place un jurnalist, de exemplu, fii sigur/ă că a analizat deja paginile de facebook ale tuturor prietenilor tăi și ți-a căutat cel puțin o dată numele pe google.
Iar în școală sunt învățați că cele mai suculente surse sunt “dușmanii”. Sună cocălăresc, dar dușmanii sunt cei care vor spune cele mai nasoale lucruri despre tine pentru că, logic, sunt dușmani. Chiar dacă unele informații sunt umflate, că, again, sunt dușmani, printre ele stă adevărul după care sapă jurnalistul în găsirea pistelor. Deci mai bine află de la tine decât de la fosta.
5. Nu rămân niciodată fără replică
Cum întrunește toate trăsăturile de mai sus, într-o ceartă un jurnalist poate să: aducă aminte căcaturi de acum trei ani, să interpreteze cum vrea, să divagheze dacă ai zis “vroiam” în loc de “voiam”, să aibă replici pregătite de dinainte să bănuiești că va urma o ceartă și să-ți spună lucruri pe care, “bă ej nebun”, n-avea de unde să le știe.
De asemenea, s-ar putea să scrie despre tine. Desigur, nu va spune “Mihai e cretin”, dar cu siguranță va fi ceva de genu’ “am purtat la un moment dat o discuție cu o persoană obtuză pe subiectul ăsta”. Să nu-ți fie mare mirarea dacă vei observa că personajul unui text scris de el îți seamănă izbitor, doar că îl cheamă altfel și e inginer în loc de contabil. Tu ești.
# Seamănă foarte mult cu descrierea unei femei obișnuite.
:)) Am râs cu poftă. În mare parte pentru că m-am regăsit… Ups! :))