Oh, blog-ule, te iubesc pentru că exiști. Te iubesc, blog-ule, pentru că dacă nu erai tu nu știu unde naiba vărsam cu atât de multă expresivitate tot ce car zilnic, pentru că să-i sufocăm pe cei din jur cu impasurile noastre nu-i deloc elegant. Mă mai plâng în stânga și-n dreapta uneori, dar tot tu ești ăla la care recurg când vine noaptea.
Oh, tu, blog-ule, care aduni succese și eșecuri, excese de fericire și boceli enervante, du-o și pe asta, te rog. Că ș-așa ai devenit prietenul meu tacit și primul la care mă gândesc când mă trezesc. În afară de pisici, mă rog.
Blog-ule, sunt anumite lucruri pe care eu nu pot să le accept, dar tu știi asta deja. Disprețuiesc aroganța, minciuna, oamenii are ascund cine sunt cu adevărat – “nici bormașinile și jurnaliștii agramați!”, ai spune tu, dar nu la asta mă refer, așa că te rog să nu mă întrerupi.
Blog-ule, exitus iezuiților! Cum adică nu înțelegi, tocmai tu? Doar mă știi, bat șaua să priceapă iapa. Zi-le tu, te rog, să ceară sau să plece! Că ș-așa vin aici, între noi, citesc și judecă și au impresia că sunt fondatorii lumii. Aștept ca tot tu, blog-ule, în timp ce-ți spun ce-am mai făcut azi sau ieri, să mă mai trezești. Zilele trecute m-a mai trezit facebook.
