Părinții își bat la cap copiii să citească. Îi sâcâie, îi enervează, le bagă pe gât cărți. Cărți, cărți, cărți. “Lasă naibii calculatorul ăla și mai citește și tu ceva”. Da, corect, așa făceau și ai mei cu mine. Dar ce cărți? Îmi aduc aminte, chiar, că fratele maică-mii îmi frigea și câte o palmă peste fund ca să citesc, prin școala generală, și n-o să uit niciodată că m-a pus să lecturez “Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” în clasa a patra. Cam mult pentru creierul meu care se gândea atunci doar la plajă și corcodușe cu sare.
Astăzi, adulții de generații trecute de noi își obligă odraslele orășene să citească scrieri din copilăria lor. Normal, copilul cu tabletă și cont de Instagram nu înțelege nimic din realitatea de acum o sută de ani, iar părinții sunt șocați, ca să vezi! Ce e atât de șocant? Un puști de 14 ani de azi refuză să citească o carte scrisă în `50 din același motiv pentru care unii adulți nu se uită la SF-uri: nu se identifică cu contextul, mentalitatea, lumea, realitatea respectivă. Așa cum unuia de 50 de ani i se pare tras de păr că personajele “se-nvârt în aer în reluare”, așa un copil născut în urbe-n 2000 nu concepe cum e să stai toată ziua în cireș – cu această ocazie poate realizează înalții că oricâte schimbări ar face în programa școlară nu se va schimba nimic dacă nu adaugă literatură proaspătă în ea.
Încă un element interesant mi se pare faptul că unii părinți își bat la cap copiii să citească în condițiile în care ei nu au mai deschis o carte de treizeci de ani. Și dăm vina pe societate? Tu te arunci pe canapea când vii de la muncă și te uiți la Acces Direct și ai pretenția ca, în camera de lângă, odrasla ta să-i facă altar lui Blaga. Blaga ca Blaga, dar multe cărți vechi au iz politic, măcar o dată e scris cuvântul “sovietic” în filele ei, de exemplu. Tu la ce te gândești când auzi cuvântul ăsta? La războaie, lagăre, muncă pe câmp, mămăligă la lumânare, la ce? Dar știi la ce se gândește puștiul tău când citește “sovietic”? Counter Strike.
Mai mult, ai uitat care e scopul cititului? Stimulează imaginația și dezvoltă vocabularul, care, din punctul meu de vedere, sunt cele mai
consistente și de durată beneficii ale cititului. Cred că Harry Potter înflorește imaginarul unui copil mai mult decât Bacovia. Și deși îmi place Bacovia, îl voi reteza puțin spunând că nu vrei ca odrasla ta să-l citească prea mult și să devină un emokid introvertit care stă singur pe bancă-n parc și contemplează frunza maronie ce adie în vântul ce poartă în el tristeți, ca apoi să cadă pe pământul însetat de apă, de apa vieții, oh, această viață tristă și grea…
Ia-ți copilul de mână, du-l la o librărie precum Cărturești (nu fac reclamă, doar îmi place mie) și spune-i să aleagă trei cărți. Sau lasă-l să-și facă singur comandă de pe net, că așa e în zilele astea, ale naibii, ele, de drăcii tehnologice. Vezi ce-i place, cu ce se identifică generația lui. Dacă nu înțelege Marin Preda, lasă-l să citească ce-l cheamă, că sunt mii de romane pentru copii și adolescenți ale acestei generații. Nu-i da-n cap, nu înseamnă că e prost, e pur și simplu avansat. Actualizează-ți mintea și crești odată cu copilul, că ai rămas în cireș. Nu știu cum să-ți zic, dar s-au inventat și copaci noi de atunci.
Gandesc la fel. Ezit sa-i cumpar nepotului meu care abia a invatat sa citeasca Morcoveata si Aventurile lui Tom Sawyer, carti pe care le vad la chioscuri in editii atragatoare si accesibile pentru ca inteleg ca Ben 10 si alti eroi pe care-i indrageste el ii sunt familiari asa cum nu va reusi niciodata sa rezoneze si sa se identifice cu personajele literare ale secolului trecut. Eu i-am iubit, dar nu sunt absurda sa cred ca-i va iubi si el la fel si sa-i si impun asta. Am incredere ca din oferta generoasa a pietei de carte va alege singur ce i se potriveste mai bine.
Mă bucur că ești de aceeași părere și-ți mulțumesc pentru comentariu. Ar fi bine să gândească din ce în ce mai mulți părinți așa, e pentru binele copiilor.