Să fie cu iertare, dar vă dau o bilă neagră pentru zgârcenie!
Comand atât des de la Avanti, încât sunt prietenă pe facebook cu unul dintre tipii care livrează la domiciliu. Întâmplarea face ca sediul Digi24 Constanța să fie în aceeași clădire cu bucătăria lor. Cât timp am lucrat acolo am socializat cu băieții de la Avanti. Cu secole înainte de a face televiziune, prima pizza cu ananas pe care am mâncat-o era de la Avanti, când aveam 13 ani. Memorabil de nașpa combinația, am pus bucățile de fruct în scrumieră. Acum fac la fel.
Cert e că de vreo două luni mă tot țin să-i trag de urechi. Nu primesc niciun șervețel și nici tacâmuri și sper ca odată cu articolul ăsta să se ducă vorba. Sunt tare curioasă dacă la viitoarea comandă vine pachetul complet. De unde până unde, măi, Avanti, măi, când livrezi mâncarea la domiciliu, nu pui în pungă tacâmuri și șervețele? Faci economie? “Nu pune, mă, șervețele, că au acasă hârtie igienică. Și la dracu’ ce le trebuie cuțit sau lingură? Ce, acasă mușcă din pâine și mănâncă ciorba cu buretele?”