Aluziv Photo Shooting: New clown in town

Nu sunt fotograf, dar cum și fotografia e o artă, mă atrage în experimente.

Când eram copil mă jucam cu aparatele foto ale unchiului meu. Fratele mamei își făcuse studio de developat în dormitor. Făcea sute de poze și o lua razna când, puștoaică fiind, intram peste el în cameră când lucra și-i stricam pozele. Vopsise geamul ușii de la camera lui încât să fie beznă și anunța când era toată lumea la masă că va developa. Eu prea puțin înțelegeam. Aveam chef să ne jucăm Muppets cu fesul meu roșu. Îmi plăcea când se ascundea sub pătură și lăsa doar mâna afară. Eu stăteam în fotoliu și muream de râs când își schimba vocea. Făceam teatru de păpuși.

La 13 ani am primit cadou primul meu aparat foto. Fiind entuziasmată până la lacrimi de noua jucărie, am fugit pe balcon și mi-am făcut un selfie. Da, primul meu selfie, la 13 ani, datorită tatălui meu de-al doilea, fotograf din pasiune. A fost un moment atât de important pentru mine, încât am înrămat fotografia și o am pe un raft în camera mea. M-am gândit să v-o arăt, dacă tot am început să vă povestesc despre relația mea cu fotografia de-a lungul vieții. Iar de la tatăl vitreg încă păstrez sertare cu filme și sute de fotografii în plicuri de carton, iar de aparate foto nici nu mai vorbesc. Vintage, la el acasă. Le mulțumesc în gând lui și unchiului, care mi-au captat copilăria pe film și mi-au pus în mână aparatul foto.

Apoi, în anul doi de facultate mi-am început munca de jurnalist la Playboy. Urcam pe site zilnic zeci de poze cu gagici și aveam nevoie să le încadrez pentru a se potrivi șablonului de pe site. Atunci am învățat primele noțiuni tehnice despre fotografia digitală, de la componență la încadratură, în mod special. Am văzut atât de multe poze cu femei goale, încât am depășit mulți bărbați. În doi ani, oare câte? …mii. Nici nu aș ști să apreciez.

Desigur, fără să realizez, în aceeași perioadă anturajul meu era format din pasionați de fotografie. Hipsteri sau nu, cărau după ei ghiozdane pline cu filme, obiective, filtre, body-uri de Minolta sau Zenit, o nebunie! Și de la ei am furat meserie, am făcut cunoștință cu primul film expirat, cu supraexpunerile, am învățat cum să scriu cu lumină.  Îmi aduc aminte că un bun prieten și-a făcut un aparat foto dintr-o cutie de RedBull. Am fost fascinată.

Experimentele au început odată cu o frumoasă poveste de dragoste cu un fotograf. Acum își câștigă banii cu aparatul în mână pe un vas de croazieră ce se plimbă pe Pacific. În trei ani am strâns mii de poze. De Crăciun mi-a făcut cadou un Chinon cu care am făcut practica de fotograf debutant pe străzile Bucureștiului – am aici câteva. Am lucrat împreună pentru blogul meu și am colaborat amândoi cu aceeași revistă, dar eu ca jurnalist și el ca fotograf. Îi mulțumesc și lui în gând. Ca fapt divers, ne-am strâns mâinile și ne-am spus “îmi pare bine de cunoștință” chiar pe 1 Decembrie, când el era anul întâi de facultate.

Cu toate astea, nu mă consider fotograf. Recunosc râzând că de multe ori mă pierd în butoane și mă enervez cu ISO, MISO și toate funcțiile unui aparat mai complex. Dar prea puțin îmi pasă, sincer, important este să mă bucur de prilej și să reușesc să surprind ipostaza cât pot eu de bine. Pe lângă miile de poze pe care le fac în călătorii, la evenimente, la ședințe foto cu fetele sau cu mâțele prin casă, îmi place să mă joc cu fotografia. Ca și acum.

Și cu asta, am terminat!