Al meu “da-ți” în loc de “dați” i-a trezit pe literați

Scurt tratat de arătat cu degetul oamenii-căpușă care se hrănesc din greșelile altora. 

Ieri am scris articolul ăsta și am redactat “da-ți” în loc de “dați”. Ei, greșeli face toată lumea; fiți siguri că nu se va prăbuși serverul wordpress de la cratima mea. Efectiv nu am văzut greșeala, deși am citit articolul de câteva ori înainte să-l public. Cei care scriu știu bine că este recomandat ca atunci când redactezi să te mai ridici de la laptop, să te plimbi prin casă, să bei un suc, să-ți mângâi câinele șamd ca să-ți limpezești ochii și mintea. Apoi să revii la scris. Că tot ce nu vedeai mai devreme de la oboseală vei avea să vezi cu mintea și ochii limpezi. Numai că eu n-am făcut asta, pentru că uneori devin sclava scrisului și nu mă mai ridic până nu termin. Am reformulat în mijlocul propoziției, am vrut să scriu “dă-ți, frate, cu părerea”, a rămas “da-ți”, asta e, greșeala a fost comisă.

S-a trezit un individ să-mi sublinieze greșeala, altul după el și tot așa. OK, cu asta nu am nicio problemă. Dar de la asta la a fi hater și a jigni pe cineva e un pas micuț.

De parcă eu, alți fellow bloggers, jurnaliști sau, în fine, oameni care scriu, nu suntem obișnuiți cu genul de cititor care abia așteaptă un derapaj lingvistic din partea noastră ca să ne dea la gioale și să își crească impresia de sine.

Sunt sătulă de astfel de specimene care cred că un om capabil să formuleze “am tot scris despre viitorul sau, mai degrabă, lipsa viitorului tinerilor din România, în materie de probabilitatea scăzută de reușită profesională fără sacrificii și compromisuri scârboase!”, o frază coerent-îmbârligată, nu ar ști că “dați” se scrie într-un cuvânt.

What-Are-You-Stupid-Robert-De-Niro-In-Goodfellas

“A, uite-o pe proasta asta, care a scris o mie de articole în atâtea publicații, tot nu a învățat să scrie corect “dați”. Ce agramată! Hai, să îi recomand eu să facă videochat, voi fi foarte original și mă voi simți mai bine în pielea mea!”

Și dacă-ți pare laudă, rămâi cu părerea ta. Că greșeli oricum face toată lumea. Pe manșete la televizor, în ziare, în manuale, în reviste, în discursuri publice, pe etichete de produse, în comentarii pe facebook, în articole pe site-uri șamd. Dăștept, să zicem, e totuși cititorul care transcende ce poate vedea toată lumea, alegând mesajul, nu forma lui. Nu spun că trebuie mângâiați pe cap analfabeții! Oricum, ăla este un cititor pe care unul care scrie îl vrea înapoi, nu orice papagal a cărui primă opțiune este să jignească.

Și nu te mira, cititorule, dacă la ofensă îți răspund cu ofensă. Mai ales când și tu ai avut opțiunea de a nu mă jigni în primă instanță, dar ai ales să fii țopârlan și să-ți confirmi cât de tare ești tu. Petre: “dupa comentariul asta iti recomand cu caldura sa aplici la jobul respectiv. […] sunt si ar fi fost milioane de moduri de a raspunde mult mai amuzant, mult mai ironic si ai fi ramas in topul preferintelor. ” Exact acesta este mesajul pe care îl transmit celor ca Dumi. Apoi, mi-e scârbă să-mi spun părerea vizavi de recomandarea ta, Petre. Și recunosc că-mi vine să te jignesc, dar asta te-ar întoarce oarecum în blogul meu și nu te vreau. E un fel de divorț de comun acord, nu? Adică amândoi credem că n-ai ce să cauți aici.

Vorba fostei mele colege de redacție, Lorena Lupu: “poștă și tu ceva. da’ pe tonul pe care vrei să-l folosesc eu cu tine”.

5 thoughts on “Al meu “da-ți” în loc de “dați” i-a trezit pe literați

  1. “Adică amândoi credem că n-a ce să cauți aici.” n-a! muhahahahah :))))))

  2. Doar faptul ca insisti pe subiectul asta poate demonstra ca ai complexe la capitolul scris in limba romana. Dar e ok. Vrei sa iti mai arat o greseala? Ce-i drept mai subtila, dar care vine in sustinerea problemelor tale.

    Vad ca esti mandra tare de fraza asta: “am tot scris despre viitorul sau, mai degrabă, lipsa viitorului tinerilor din România, în materie de probabilitatea scăzută de reușită profesională fără sacrificii și compromisuri scârboase!”

    Ultima virgula nu are nici un sens. Ba chiar poate arunca toata fraza intr-un anacolut. Probabil instinctul tau va fi sa te crezi desteapta si pe mine “un hater”. Iti si explic pe indelete, ca sa nu avem nelamuriri si sa iti mai irosesti timpul pentru o postare in care sa te faci de ras.

    Incepi prin a spune ca ai scris despre viitorul (taiem infloririle cu mai degraba sau lipsa) tinerilor din Romania. Corect? Cele 2 virgule care incadreaza “mai degraba” sa le excludem impreuna cu “mai degraba” asta pentru a simplifica. Avem “am tot scris despre viitorul sau lipsa viitorului tinerilor din Romania”. Acum te intreb: care e rostul virgulei inainte de “in materie de probabilitatea”? Si care e rostul sa scrii “probabilitatea” si nu “probabilitate”?

    Singura logica in folosirea acestei virgule ar fi fost daca referirea era facuta la “am tot scris”. Dar in cazul ala mai trebuia sa ai o virgula dupa “am tot scris” si fraza devenea complet agramata si ilogica. Altfel, tu nu poti face referire decat la “lipsa viitorului tinerilor”. In acest caz virgula este in plus, iar a-ul de la “probabilitatea” nu are ce cauta acolo.

    1. Faptul că am scris un articol în urma unui eveniment petrecut la mine pe blog nu înseamnă că insist și, chiar dacă aș face-o, nu înțeleg oricum ce treabă ai avea tu cu ce fac eu. Că nu am doișpe articole pe subiect. Sincer, chiar nu înțeleg ce încerci să demonstrezi. Că am probleme la scris? N-am. Că ești un mare deștept? Probabil, că astea-s noțiuni de clasa a 12-a; felicitări că ai promovat examenul de bac. Că ești hater? Sigur. Și e normal ca instinctul să-mi spună că ești un hater pentru că ești unul. Poate că nu cunoști sensul cuvântului.

      Explicația e simplă: elimină ce e după virgulă și rămâi cu “am tot scris despre viitorul sau, mai degrabă, lipsa viitorului tinerilor din România” – “în materie de […]” este o completare. Ar putea arunca fraza în anacolut, dar n-o face, pentru că este completă și corectă logico-sintactic. Și să întrebi de ce am ales așa și nu așa, când ambele variante sunt corecte, este ca și cum te-aș întreba eu de ce te bagi în seamă: de-al dracu’ și d-ambițios. Este inutil. Ca și tine pe aluziva.ro. Probabil și în viață.

      “Doar faptul ca insisti pe subiectul asta poate demonstra ca ai complexe”. Ai scris fraza asta pentru tine sau pentru mine? Că demonstrează exact frustrările tale. Eu nu critic sau jignesc random people on their blogs ca să îmi confirm poziția în clasa vertebratelor. Am vorbit în numele meu și al colegilor de breaslă exact despre cei ca tine, iar tu doar te-ai băgat în seamă ca un cocalar prost într-un show de stand-up comedy care încearcă să atragă atenția confirmând exact spusele mele. Știi ce se întâmplă cu ei? Se face un mișto grav la adresa lor. Dar nici asta nu meriți, pentru că ăla, cel puțin, își asumă identitatea și o face în față. Tu, în schimb, ești doar un papițoi în spatele unui pseudonim care a rămas fără oameni pe care să-i impresioneze. Dar n-ai ales nici locul și nici persoana potrivită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.