Urmează să devin “specialistă-n cârpe”

Când a auzit că m-am băgat la un curs de croitorie, mama a avut o reacție de genul: “te-am ținut atâția ani în facultate de jurnalism, școală de televiziune, cursuri de PR, și tu vrei să fii croitoreasă?!”. Well…

Îmi doream încă din facultate să urmez un curs de croitorie, dar îmi futea mama creierii să mă țin de istoria presei, să mă angajez la televiziune și să fac ceva intelectual, nu cârpe. Avea dreptate atunci și am ascultat-o, dar nu am renunțat în totalitate la idee. Am făcut bijuterii handmade, am participat la târguri și tot nu am renunțat la migală.

Sunt pasionată de croitorie din copilărie și m-am gândit că, dacă mâine-poimâine nu mai lucrez la PRO TV, tre să știu să fac și altceva. Locurile de muncă bune nu stau pe garduri, așa că am nevoie de un plan B. Cum nu găsisem un curs de croitorie de încredere, mă gândeam să fac ba un curs de make-up, ba de design interior, ba de tâmplărie – da, da, dar despre asta o să vorbesc altă dată.

Una dintre prietenele mele a absolvit recent cursul de design vestimentar la Atelierele Ilbah, din București, și așa am aflat și eu de cursul de croitorie. Mi s-a părut că ăsta este momentul să fac ce mi-am dorit mereu. Am și dat fuga la sediu să completez fișa de înscriere și să plătesc prima rată. Cursul costă 1800 lei acum, în mod normal prețul este 2200 lei, și se întinde pe patru luni, adică 32 de ședințe de trei ore. Programul este flexibil și există două sesiuni, cea matinală și cea de weekend. În urma cursului dobândesc certificat de calificare de “croitor – confecționer îmbrăcăminte după comandă”, acreditat de ANC. Adică pot să-mi deschid PFA.

Sesiunea matinală începe în septembrie, iar cea de weekend începe în noiembrie. Abia aștept să vină luna noiembrie!

De unde până unde pasiunea mea pentru croitorie? E simplu. Bunica mea paternă a lucrat 18 ani la celebra fabrică de confecții Apaca. Am crescut cu mașini de cusut în jurul meu, papiote în toate culorile, ace, șabloane ș-alte cârpe. Îmi plăcea să stau pe lângă ea când lucra la câte-o piesă. Mă punea să-i trec ața prin ac și să-i aduc fel și fel de foarfece. Din păcate, nu am moștenit mare pricepere de la ea, pentru că la vârsta aia eram ocupată să văd ce se întâmplă dacă ud florile din balcon cu suc de portocale, oare se fac portocalii?

Pasiunea mea s-a manifestat câțiva ani mai târziu, când bunicul matern s-a angajat ca paznic la o altă fabrică de confecții și a început să-mi aducă acasă saci cu bucăți de materiale textile, de toate texturile, culorile și modelele posibile. Îmi plăcea să mă refugiez în balcon, cu trusa de ace și papiote, înconjurată de cârpe. Făceam fel și fel de haine pentru păpuși, pe care le vindeam sau le dădeam la schimb pe dulciuri și sandwich-uri prin fața blocului. Odată ce a trecut vârsta păpușilor a dispărut și motivul pentru care să-mi aducă bunicul saci cu materiale. Și uite așa am renunțat la marea mea pasiune din școala primară.

La 26 de ani a venit timpul să fac ce-mi bese mintea, cum s-ar spune. Am o grămadă de idei de business extra job, așa că abia aștept să încep cursurile și să fac prima recenzie. I’m so happy!