De ce m-a dezamăgit ELLE New Media Awards

O să ziceți că mă mănâncă să fac scandal, dar e departe de mine gândul ăsta. Articolul nu se adresează echipei organizatorilor, revistei sau brandurilor implicate, ba din contră! Știu cât de multă muncă e în spatele unei reviste sau unui altfel de eveniment. Dezamăgirea mea e legată de public.

A fost pentru prima dată când am participat la decernarea premiilor ELLE. Am fost nominalizată la categoria „social”, după care am primit invitație să vin la eveniment, neștiind dacă am câștigat sau nu. Când mi-am auzit numele în boxe m-a luat iar cu transpirații. M-am bucurat enorm pentru premiu și desigur că mulțumesc din suflet pentru voturi, dar și pentru pentru recunoașterea primită din partea revistei.

Mai departe, cred că erau câteva sute de oameni la eveniment – niciodată nu am știut să apreciez mulțimi, deci e posibil să fi fost poate o sută și ceva, două sute, habar n-am. Chiar și așa, era multă lume: artiști de tot felul, actori, soliști, oameni emblematici din zona glossy, fotografi, publicitari, oameni din agenții, bloggeri de modă, influenceri etc.

Trebuie să recunosc că m-am bucurat să particip la eveniment, că după toată nebunia cu pandemia mi-era dor de socializare în afara bulei mele. Acolo m-am revăzut cu mulți prieteni vechi și noi, cu membri din #ceamaipixdacounitate, foști colegi din presă, amici cu care doar am mai vorbit din când în când pe net and so on. M-am bucurat super mult să văd fețe cunoscute în mulțime. Anyhow, după ce ne-am îmbrățișat cu lumea, am vorbit, ne-am pozat, ne-am luat și noi câte un pahar cu vin de la bar, apoi ne-am retras la o masă apropiată de scenă, că urma să înceapă decernarea.

flex

Evenimentul de pe scenă a fost prezentat de Maurice Munteanu, fashion editor la ELLE (pe care îl ador) și Roxana Voloșeniuc, redactor șef al aceleiași reviste. Au urcat pe scenă, s-a oprit muzica, au salutat mulțimea, iar pe mulțime a durut-o în cur. Au fost câteva aplauze leșinate and that was it. Mă așteptam ca atunci când au salutat publicul să vină oamenii mai aproape de scenă, să se lase liniștea, dar nu au făcut asta. Forfoteala s-a diminuat insesizabil și mulți abia dacă s-au întors cu fața spre scenă.

Au început să citească pe rând nominalizații și câștigătorii diferitelor categorii. Mulțimea abia a schițat patru reacții. Lipsă totală de interes atât față de moderatori, cât și față de nominalizați. Au urcat pe rând pe scenă să-și ridice premiile și să zică două cuvinte la microfon. Din marea de oameni abia dacă s-au auzit opt aplauze leșinate. Vă las mai jos cât s-a aplaudat la Deea Codrea. Trebuie să fiți atenți, că ratați singura bătaie din palme.

Cei mai aplaudați oameni au fost cei care au venit cu un grup mare de prieteni. Adică au fost aplaudați de cinșpe oameni din cât de mare era publicul. De exemplu, la mine și la Nuța Kiki s-a aplaudat cel mai mult, că aveam același grup mare de prieteni. În restul mulțimii, nada. La restul a fost efectiv CRINGE FEST. Jur că m-am enervat.

Când am urcat eu pe scenă ca să-mi ridic premiul, n-am putut să abțin. Am bătut obrazul mulțimii și am cerut niște respect și aplauze pentru toți oamenii care au urcat pe scenă până în acel moment. Am stârnit niște reacții, am auzit niște „bravo” și „cineva trebuia să o zică” din mulțime, dar s-au stins imediat. Am mulțumit pentru voturi, am predat microfonul și am coborât.

Pe vremuri, astfel de evenimente nu erau pentru toată lumea. Era un privilegiu să te plimbi printre artiști, fotomodele, designeri, fotografi de modă și tot soiul de oameni care apăreau la televizor. Invitații își pregăteau ținute speciale cu săptămâni înainte, pentru că era o ocazie cu adevărat deosebită la care nu oricine avea acces. Eu, când lucram la Playboy în facultate, mă pișam pe mine de entuziasm când primeam 10 invitații la redacție și îmi dădea redactorul șef și mie o invitație. Era ceva wow.

Prăjiurela a luat premiul la FOOD

Azi, orice puțoi cu câțiva followeri pe Instagram umblă în bășini pe la evenimente glossy, emanând o aroganță obositoare și nefondată. Azi se înghesuie toți nemâncații la astfel de evenimente, care vin să bea gratis și să facă poze la panou. Însă uită de bun simț, de respect, de motivul pentru care au fost chemați acolo, de tot. Contează să se afișeze în cercuri, să facă poze cu orice influencer le iese în cale în drum spre WC și să facă networking – adică să pupe în cur cât mai multă lume, în speranța că poate-poate pică ceva de acolo.

O lipsă mai mare de respect față de organizatorii evenimentului, față de artista care a pus muzică acolo, dansatoarele ei, prezentatorii și oamenii premiați de pe scenă nu am văzut în viața mea. Mă simțeam ca la școală, când numai cei din prima bancă erau atenți la lecția profesorului, în timp ce în restul clasei se râdea, se vorbea sau se juca fazan.

Am și o poveste scurtă despre asta. Eram acum câțiva ani la Cat Music cu Ruby și Andreea Bălan. Stăteam afară la o țigară și povesteam diverse, printre care și cât de mult s-a schimbat percepția oamenilor asupra celebrităților. Era la scurt timp după Andreea Bălan ce s-a enervat pe un comentariu obraznic și sfidător, lăsat de cineva pe pagina ei de Facebook. Răspunsul ei a fost contestat de unii și apreciat de alții. A sunat arogant, dar în același timp este purul adevăr. A zis că astăzi oamenii își permit prea multe și că dacă o atingeau acum cinșpe ani nu se mai spălau pe mâini două săptămâni – ceva de genul ăsta, nu mai știu exact.

sursa foto: pagina de Facebook Elle

Linia dintre om obișnuit și artist cunoscut, celebritate, expert în vreun anumit domeniu and so on s-a subțiat tare mult în era internetului. Din păcate, odată cu asta s-a disipat și respectul. Internetul le-a dat multora senzația că își pot permite orice cu oricine, că pot jigni sau le pot vorbi oricum oricui, doar pentru că au posibilitatea sau mijlocul de a comunica cu persoana respectivă. În acest caz, că au libertatea de a lăsa comentarii sau de a se afla la același eveniment cu niște somități într-un domeniu.

Eh, căcat, influencerii nu sunt somități, ar putea zice cineva. Well, respectul, bunul simț și educația nu trebuie uitate niciodată, mai ales la un eveniment la care se presupune că vine elita, spuma or whatever. Eu am învățat de la mama să salut respectuos atât profesorul de la școală, cât și doamna care dă cu mătura pe scara blocului.

Să aibă oare legătură cu noua generație? Chiar vă invit la o conversație în comentarii. Voi ce părere aveți?

În concluzie, evenimentul a fost reușit și mulțumesc ELLE pentru premiu. Rămân însă extrem de dezamăgită de calitatea umană de la acel eveniment. Desigur că nu TOATĂ LUMEA e așa. Nu trebuie să se simtă lezați TOȚI participanții, dar jumate din ei tot ar trebui. N-ai cum să fii chemat la un eveniment de decernare a unor premii, să bei gratis, să pleci cu cadouri de la branduri, să o arzi în bășini p-acolo și nici măcar să nu te oprești din pălăvrăgeală și să nu te întorci cu fața spre scenă când vorbesc niște oameni.

17 thoughts on “De ce m-a dezamăgit ELLE New Media Awards

  1. Ai mare dreptate și lipsa asta de respect e cam peste tot acum… Nu mai salutăm, nu mai mulțumim and so on.

  2. Eu credeam ca vin doar vedete si ele nu se aplauda între ele.
    🙈
    E clar ca nu știu nimic despre industrie, dar cred ca eram leșinata de emoție dacă eram acolo la ce oameni frumoși ați fost.
    Din păcate rămân putini oameni valoroși si susținători.
    Tu ai o trupa întreaga. Felicitări pentru asta. 💪🏻😎

    1. Felicitari in primul rand pentru premiu si la cat mai multe! 💜 Meriti tot ce e mai bun si frumos pe lumea asta pentru tot ceea ce faci! 💎

      Cat despre public… nu stiu ce sa zic, daca e noua generatie sau nu, cred ca si organizatorii n-ar trebui sa lase prea multe persoane, vorba ta, inainte te cacai pe tine daca primeai o invitatie undeva. Stiu cum e, am lucrat in presa. Ideea e ca toata lumea ar trebui sa aiba respect si sa fie aware ca au venit pt o gala de premiere, nu la radio sant, unde se sparg seminte. Anyway, ideea e ca treaba asta spune multe despre acele persoane si cred ca asta… n-are cum sa nu te enerveze si sa iti lase un gust amar.

      Ma bucur totusi ca oameni frumosi ca tine sunt premiati si au un cuvant de spus, din pacate prea putine persoane razbesc sa fie auzite. Stii si tu… scara valorilor e cu curu’ in sus si nu de azi, de ieri.

      Te pup si once again, felicitaaari! 🥳

  3. Știu ce zici. Cred că are legătură cu noua generație, spun asta chiar daca am 17 ani. La școală, copiii din clasele de a 9 a și a 10 a sunt cei mai nerespectuoși și tupeiști. Presupun că așa va fi lumea în 10 ani maxim. Tristul adevăr pe care nimeni nu îl spune.

  4. La noi exista putine vedete, majoritatea sunt personaje care ar face orice pentru niste bani,exemplu toate emisiunile penibile din ultimii ani.Elle este in faliment, nu mai cumpara nimeni revista,generatia noua nu este interesata, pur si simplu nu se ridica la standardele Elle din afara. Penibil cum in Romania exista mii de influenceri aparuti de nu stiu unde. Penibil cum un eveniment de genul a ajuns sa o invite pe Bianca Rus, Alex Bodi(traficant de carne vie), etc. Rusinos!!!! Esti unul dintre putinii influenceri din Romania, putinii. Nu exista mii.

    1. Iti pot spune cu siguranta ca acele personaje NU se aflau pe lista de invitati. Au venit exact ca “nemâncații”, ca multi dintre cei de acolo. Exista o adevarata “armata de fripturisti”, prezenta si acum, la fel ca inainte de pandemie, la orice eveniment se organizeaza, de orice fel, oriunde, oricand.

      Si da, exact asa se intampla in ultimii ani la evenimente de acest gen, indiferent ce revista sau companie organizeaza.

  5. Sunt de acord cu ideea ca lipsa de respect ia amploare in moduri total nefondate, inca de la generatiile mai tinere, dar in acelasi timp as vrea sa exprim putin si perspectiva asupra “vedetelor” de la noi, care dupa parerea mea strict personala si experientele avute, par sa scada calitativ. Nu zic ca nu trebuie sa ii respecti, din contra, trebuie sa respecti pe oricine indiferent de statutul sau, dar nici sa nu te hazardezi pentru niste lucruri superficiale si comerciale pe care multe vedete le practica pe la noi azi. Faptul ca “nu ti se mai spala mana daca atingi o celebritate” e putin cam depasita si atata doar ca si lumea a inteles ca vedetele sunt si ele oameni si nu e nimic special: ai o admiratie but that’s it. De multe ori, publicul face pe cineva sa fie recunoscut sau nu, singur nu te poti face cunoscut oricat incerci, daca lumii nu ii place ce prestezi. Usa de biserica nu-s nici unii nu-s nici altii, ideea e ca respectul trebuie sa vina de la ambele parti :).

  6. Acum cu social media suntem băgați până în gât în viețile celebrităților, sunt practic la un tap distanță, și-au pierdut din “misticism” și din exterior pare o treabă ușoară ce fac ei, cred că de aici lipsa de respect.

  7. Oh minunata era a internetului! Desi ne-a adus foarte multe beneficii incep sa se vada efectele “negative” a acesteia. Da, oamenii tind sa creada ca daca iti expui viata online, au dreptul sa intre cu bocancii in viata oricui, in orice fel. Nu se mai tine cont de bun simt, empatie, omenie. Nu! Mai mult credem ca ni se cuvine orice, ca ne permitem orice cu oricine. Asta indiferent daca este vorba de persoane publice sau nu. Rautati gratis la tot pasul. Odata expusi pe internet, viata noastra devine bunul comun al tuturor. Toti se simt datori cu o parere. Am uitat de limite, de respect, de umanitate. Nu contam decat noi si ne acordam muuult prea multa importanta. Oricine are cateva likeuri are senzatia ca e la acelasi nivel cu oameni care au ani de munca si pregatire in spate. Nu mai exista idoli pentru ca este falsa impresie ca datorita internetului poti deveni “faimos” arzand niste etape. La fel cum credem ca daca am urmarit 2 filmulete si am citit 3 postari la niste idioti putem sa dam sfaturi medicale ( ca doar nu aveai nevoie de anii aia de studiu sa fii medic, ci doar de cateva pagini de facebook bune). Perceptia realitatii se pierde si odata cu ea si comportamentul care ar trebui sa o insoteasca. Admiram oameni dupa masina de la poarta si adidasii din picioare si nu dupa ce au in suflet si in cap. Asa se intampla cand traiesti mai mult pe internet decat in lumea reala. E trist ca am castigat tehnologie si am pierdut umanitate.

  8. Cred ca de la influenceri, pana la “oamenii de rand”, multa lume a devenit extrem de needucata si nesimtita. Nu doar noua generatie. M-am mutat de curand intr-un bloc nou si o vreme am salutat pe toata lumea, ca asa am fost educata. Inclusiv barbati! Si nu mi se raspundea la salut, pur si simplu. Pana cand mi-am zis stai frate putin ca nu traim in jungla, firesc e ca un barbat sa ma salute primul sau macar sa-mi raspunda. Si de atunci nu mai salut decat persoanele care macar au intentia de a ma saluta. Cred ca societatea asta needucata ne alieneaza pe toti, din pacate. Si de aici pornesc multe…

    1. Fix aceeasi frustrare o am/aveam si eu. M-am mutat intr-un bloc nou si am ramas uimita de nesimtirea oamenilor. Spui buna ziua, se uita la tine si nici macar un zambet nu schiteaza. Trist..nu credeam ca o sa imi fie dor de batranelele de pe scara din copilarie care ma intrebau de fiecare data cand ma intalneam cu ele “Ce mai faci, Corinuta?”

  9. Eu vad asa lucrurile: Au fost 10 categorii cu x persoane nominalizate .Ei toți ar fii trebuit să aplaude si să își arate susținerea unii fata de ceilalți.Cel puțin ei trebuiau sa facă asta si mai apoi “puțoii” si “nemâncații”.
    Astăzi susținerea se arata cu un tag pe insta …un share la story etc…
    Aplauze …mai puține …din păcate.

  10. Eu nu consider ca este vorba doar despre noua generatie ci despre cei “7 ani de acasa”. Lucrez in relatii cu publicul si majoritatea clientilor trecuti de varsta a doua, uita sa dea “Buna ziua!” cand vor sa interactioneze cu noi. Le mai amintim, salutandu-i, iar raspunsul lor majoritar e “a da, salut”.

  11. Am observat ca tot mai putin bun simt se regaseste la astfel de venimente. Si nu inteleg de ce isi iau unii niste aere de ”cine-s eu in fata mea”. Oamenii care urca pe scena muncesc din greu si mai au si familii de care trebuie sa se ocupe, si asta ca la final nici macar aplauze de complezenta sa nu primeasca. Trista directia in care ne indreptam…

  12. In calitate de profesor, ma lovesc si eu de problema asta zilnic. Respectul la noi nu mai pleaca de acasa. Se bazeaza toti pe “lasa, se prinde pe drum”. No… Incerc sa fac ore interactive, nu am cu cine. Incerc sa implic clasele in proiecte foarte interesante.. Nu am cu cine. Asa ca da 🙂 respesctul in societate nu prea exista, fata de nimeni si nimic. Imi pare rau ca si la astfel de evenimente au ramas doar carcase umane l, fara suflet…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.