Mi-am făcut curățenie prin poze. Cincizeci de giga de imagini doar în laptop. În miile de fotografii, am retrăit evoluția mâțelor mele, Bitzu și Sasha. Motanul are acum cinci ani și partenera lui trei. Din 21 decembrie 2012 o am și pe Maya, dar e prea mică pentru a-i face un before și after. Poate peste vreo doi, trei ani.
Pe Bitzu l-am adoptat de la Carrefour când eram în liceu. Mă dusesem inițial să cumpăr mâncare pentru hamsteri. Cu o seară înainte, o băbuță dusese la petshop o cutie plină cu pisoi urâți și plini de purici. Când i-am văzut, m-am îndrăgostit pe loc și n-am mai dormit în noaptea aia. A doua zi m-am dus să adopt un pui. Am fost dezamăgită și bucuroasă în același timp când am văzut că mai rămăsese doar unul. Cea mai urâtă creatură, urecheată și fără păr. Mi s-a făcut milă; l-am luat în brațe și s-a legat ceva instant, o scenă ca-n filmele pline de clișee. Și ce-a urmat n-a fost ușor. Băi constante, tratamente cu unguente care mai de care, uleiuri, vitamine șamd. Nimeni nu credea că o să-mi iasă ceva din acel monstruleț.
Când stăteam în București eram mai tot timpul plecată, Bitzu stătea singur acasă o mare parte din timp, așa că am decis să-i aduc o prietenă. Am găsit un anunț pe net despre o băbuță de nouăzeci de ani din Tei care trăiește într-o garsonieră cu peste douăzeci de pisici. Urcat în mașină, bătut la ușă, cerut pisică, speriat când intrat – pisici peste tot. A adus băbuța din șifonier o poală de felinuțe pe care le-a răsturnat în pat. S-au dezmeticit pe loc și au zbunghit-o ca potârnichile în toate direcțiile. Una a rămas, cea mai slabă și fricoasă felină portocalie. Am numit-o Sasha.
Poate sună jenant, dar de când am pisicile n-am mai cunoscut singurătatea. În toată perioada facultății am împărțit cu Bitzu tot, am format o sferă energetică în care nimeni nu poate intra. Erau zile în care mâncam eu somon și el whiskas în sos și zile în care împărțeam salam săsesc. Când stăteam în chirie în Crângași și crăpam de frig din cauza fosilelor zgârcite din bloc dârdâiam toate trei sub plapumă. Am învățat pentru licență cu Bitzu și Sasha în poală și numai noi știm cât de greu a fost să ne mutăm din Drumul Taberei 34 la Tricodava, de acolo în Valea Ialomiței, după în Crângași, de acolo în Militari, și, în final, în Giulești. Acolo au făcut și pui, pe Moby și Manx (Moby, pentru că ascultam Porcelain când s-a născut și Manx pentru că nu avea coadă, era un iepure pe Duracell).
Prietenii mei îmi spun că mă văd la șaptezeci de ani o babă cochetă, fumătoare și înconjurată de pisici. Având în vedere multitudinea de viitoruri posibile, ăsta-mi place, and cat people get me; adică într-un alt viitor mă poate lovi un tramvai la 36 de ani.
Frumoase le-ai mai facut 🙂 Bravo.
Mulțumesc! 🙂