A avut loc implozia, acum vin schimbările

Scriam lucrarea Strategii de comunicare și promovare în new media, ascultam muzică, vorbeam cu șase persoane în același timp, trei pe facebook, două pe mail și una la telefon, cu căști în urechi, scriam pe blog, în același timp citeam despre marketing-ul online și mai aruncam și o privire în newsfeed pe facebook – reale capacități de concentrare multiplă, dacă număr ferestrele și programele deschise. Totul decurgea ca-n orice altă seară în care amestec job, proiecte și plăceri, urmând ca atunci când mă întind pe pat cu telecomanda în mână să zâmbesc știind că n-a trecut o zi fără evoluție.

Și când priveam la ce aleg să impartă diverși în facebook, am dat de o piesă care m-a blocat. Am apăsat play pe negândite și m-am lăsat atrasă-n vortex. Țin contextul pentru mine, pentru că pe nimeni n-ar ajuta dezvăluirea. Acolo, undeva, e o piesă pentru fiecare, vine clipa de pe urmă.

Într-o secundă, am realizat succesiunea de alegeri ce m-a adus aici, ce am făcut și de ce.

O piesă a adus trezirea și cu ea schimbarea.

Chaise-longue, Alina.

E lumina.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.