“Hey, asta arată a ceva ce n-am voie să văd! Hmm, pagina 443… WOW, țâțe din pătrățele!!”.
Acum câteva luni mi-am adus aminte de teletext porn. De atunci, la o caterincă, la un pahar cu vin cu lumea, ori de câte ori se ajunge la discuții despre sex, aduc și eu minte de acest old skool porn născut prin anii ’70-’80. Spre surprinderea mea, puține persoane știu că telexetul canalelor nemțești de televizuune avea, pe lângă program TV, starea vremii, horoscop, curs valutar șamd, și pagini întregi de femei goale din pătrățele.
La un moment dat, cineva mi-a zis “ce!? eu aveam casete video cu filme porno”. Bine, mă, aroganță, că aveai tu video player, ce să spun. Eh, și m-am tot întrebat de atunci… WTF, să fiu eu singura care se uita la teletext porn?
Și săptămâna trecută, plecată cu munca prin țară, stăteam la vorbă cu câțiva colegi în lobby-ul hotelului. Inevitabil s-a ajuns la discuții despre sex și așa am ajuns să întreb iar dacă printre cei de la masă sunt persoane care știu de teletext porn. Șiiii… Victorie! Trei bărbați au știu de asta și de aici a pornit o serie de destăinuiri intime și hilare din copilăria generației ’80-’90. Geezus, câte povești amuzante!
Personal, nu îmi amintesc exact cum am ajuns prima dată la așa ceva, dar teletextul era una dintre distracțiile mele, în calitate de copil născut în ’89. Îmi plăceau desenele de la horoscop și știu că aveam și niște jocuri, gen table. Și când am descoperit fascinantul old skool telexext porn, am lăsat deoparte orice tetris, tamagotchi și alte gadget-uri de la vremea respectivă, am luat la rând toate canalele să văd dacă au teletext și, implicit, sexy stuff. Eram fascinată, pentru că multe dintre ele aveau!
Abia așteptam să rămân singură în fața televizorului și să mă uit la femei în chiloți sau goale, statice sau dinamice, în fel și fel de poziții. That shit was crazy!
Nu mă excitam sau ceva, că sentimentul ăla a apărut mult mai târziu, dar eram curioasă și aveam un feeling că n-am voie să văd asta, așa că mă fascina chiar mai tare! Cred că așa a început, de fapt, epoca descoperirii laturii mele sexuale. Nu am spus nimănui, mă bucuram în secret și multă vreme am butonat telecomanda considerând că am descoperit America cu barca.
Eh, acum, în timp ce scriu articolul, am vrut să văd dacă mai găsesc și încă mai există! Vrei să încerci? Check this out. Dă pe canalul nemțesc RTL, apoi apasă butonul TEXT de pe telecomadă. În stânga sus îți apare numărul paginii, respectiv 100, prima pagină a oricărui teletext. Și acum, apasă 717, de exemplu, și lasă să se încarce. Tre să apară una în chiloți, cu titlul “Night SMS Chat”. Ăăă?
Bum! Ai descoperit, în caz de nu ești una dintre persoanele care se uita la teletext porn, ceea ce pentru mine era un fel de google în școala primară. xHamster, Pornhub, RedTube, so mainstream! Râd singură. Teletext porn, frate, teletext porn, cea mai tare descoperire secretă a copilăriei mele.