Dacă nu-ți cumpără cadouri înseamnă că nu te iubește?

“Nu neapărat” ar fi răspunsul corect. Poate să te iubească mega mult, dar să îți arate altfel. Există cinci modalități prin care oamenii își manifestă iubirea: cuvinte, cadouri, servicii, timp și atingere. Dacă n-ați auzit de teoriile astea s-ar putea să vă lumineze ce e mai jos. Eu am început să-mi percep altfel bărbatul și relația după ce am înțeles un lucru atât de basic și am făcut niște schimbări remarcabile care, zic eu, de multe ori ne-au ajutat în momente critice.

Am cumpărat cartea “Cele 5 limbaje ale iubirii” acum vreo doi ani, în trei variante: pentru adulți, copii și adolescenți, scrise toate de americanul Gary Chapman. Chiar am făcut un video pe YouTube cu haul-ul de cărți de atunci.

*Încep să vorbesc despre cărți pe la minutul 3:50, unde prezint tot ce mi-am cumpărat. Poate vă interesează mai multe, dacă tot vorbim despre lectură.

Revenind la limbajele iubirii, Chapman zice că fiecare om are un limbaj principal, lăsându-le pe celelalte pe locul doi. Hai să vorbim puțin despre fiecare, raportându-ne la unghiul feminin, că așa-mi vine natural să scriu. Evident că puteți inversa rolurile în minte.

Cuvintele: ești frumoasă, te iubesc, sunt mândru de tine, bravo, ce bine arăți azi, ești foarte pricepută la, îmi place la tine că, mi-e dor de tine, foarte bună mâncarea etc. Easy peasy! Cam la asta se rezumă primul limbaj: să exprimi prin cuvinte iubirea, admirația, aprecierea, să oferi încurajare, să asculți, să verbalizezi. Pentru genul ăsta de persoane, contează mai mult ca orice să primească un mesaj random cu “mi-e dor de tine” când sunt la muncă.

Cadourile: o ciocolată, un buchet de flori, o carte, o bijuterie, o geantă de lux, un “bemveu, fă”, în funcție de caz. Aici nu e vorba de bani, ci de gest, deci excludem materialismul din raționament. Cadourile reprezintă pentru mulți o modalitate potrivită, comună și ușoară de a-și manifesta sentimentele: azi e joi, așa că ți-am adus o lalea sau uite o mie de coco să ieși cu fetele la Nuba. Fiecare se manifestă altfel, dar în esență este același limbaj.

Serviciile: de la gătit, dat cu aspiratorul și reparat o priză în casă la duc eu copiii azi la grădiniță, laptopul la reparat sau mașina la spălătorie. Este fix expresia “fapte, nu vorbe”. Pentru persoanele care-și exprimă iubirea prin servicii în mod deosebit, să faci lucruri pentru casă, să le ușurezi viața preluându-le o sarcină sau să le aștepți cu cafeaua făcută de dimineață contează mai mult decât orice compliment sau cadou scump.

Timpul: mergem la un film, ne jucăm un board game sau ceva pe consolă, ne plimbăm într-un parc, mâncăm la un restaurant drăguț, facem un sport împreună, bem seara un vin doar noi doi și vorbim diverse. Timpul petrecut împreună, activitățile făcute în cuplu, momente care cu adevărat conectează oameni: experiențe trăite simultan, contact vizual, conversații – fără telefoane în mână sau alte distrageri.

Atingerile: mângâierile, îmbrățișările, ținutul de mână, sărutatul, sexul etc implică toate contactul fizic. Aici n-am ce mare lucru să explic, că e la mintea cocoșului. Foarte multe persoane se simt iubite atunci când primesc afecțiune prin îmbrățișări, de exemplu, pentru că în creier se face o conexiune cu copilăria și iubirea manifestată prin contract fizic de părinți.

După ce le-am citit am avut cinșpe revelații simultan. În primul rând, am înțeles cum îmi arăt eu iubirea față de Adi: cuvinte, servicii și cadouri. Așa am fost educată și așa am văzut la mama acasă. Drept dovadă, să îl aștept pe Adi cu mâncare caldă când vine de la muncă, să îi spăl hainele și să îl ajut în diverse lucruri la firmă sau unde are nevoie înseamnă iubire pentru mine. Așa arăt că iubesc, prin treburi pe care le fac în casă, pentru el și copii sau pentru afacerea noastră – care e de fapt mai mult a lui, că eu intervin atunci când e nevoie de mine sau când îmi cere o părere. Trecând mai departe, așa îmi arăt și prietenia și mă aștept ca prietenii mei să mi-o arate la fel: prin fapte. Degeaba suntem prietene la șprițane, dat cu ojă și bârfit la telefon dacă nu vii la mine când te sun că am nevoie de tine.

Tot de la mama am învățat că iubirea înseamnă cadouri. Nu mi-a spus niciodată pe gură cuvintele astea, dar am dedus din comportamentul ei de-a lungul anilor. În primul rând, vedeam cât de mult însemna pentru ea să primească o floare sau un gel de duș Sabon de la taică-miu fără vreo ocazie specială. În al doilea rând, mi-a cumpărat mereu lucruri fel de fel, nu doar pentru a-mi satisface nevoile de bază, adică haine, mâncare, încălțăminte sau chestii pentru școală.

Când aveam 13-14 ani s-a mutat în Techirghiol, eu am rămas singură la Constanța să-mi termin liceul, după care m-am mutat la București la facultate – și aici am rămas. Pentru că ne vedeam rar în adolescență, vorbeam zilnic la telefon. Cuvintele erau atunci mai importante decât orice, pentru că nu ne manifestam altfel iubirea. Când ne întâlneam, mă umplea de cadouri ca să compenseze faptul că nu petreceam timp împreună. Și acum o mai face din când în când, dar am ajuns la 32 de ani și să-mi cumpere o un cadou nu mai are aceeași însemnătate pentru mine ca în copilărie, orice cadou ar fi.

Aprofundând puțin, m-am și schimbat. Dacă la 23 de ani mă spărgeau niște țoale sau un parfum scump, acum mi se rupe pula de ele. Nu mă mai interesează lucrurile materiale de foarte mulți ani dacă n-am nevoie de ele concret, dar asta e altă discuție.

În schimb, eu fac cadouri pentru a-mi manifesta iubirea. Nu trece lună fără să-i cumpăr ceva lui Adi. Nu sunt chestii wow, dar așa îmi vine să fac. Dacă îmi comand mie niște haine de pe net, pun și un tricou bărbătesc în coș. Îmi place să-mi manifest iubirea oferind cadouri, dar nu le aștept sub aceeași formă. Apreciez dacă-mi aduce seara biscuiți cu cremă, d-ăia de-mi plac mie de la Mega, fără să îi zic eu. Ăla e genul de cadou pe care îl aștept și îmi bucură inima, nu genți de firmă sau ceasuri de lux.

În schimb, am nevoie să-mi fie recunoscute și apreciate (nu lăudate) eforturile, munca, realizările profesionale, faptul că mă lupt and so on. Am nevoie de limbajul “cuvinte” pentru a mă simți iubită. De-asta uneori vreau doar ca Adi doar să stea într-un scaun și să mă asculte în timp ce povestesc, mă plâng sau plâng la propriu. De-asta femeile au nevoie de întâlniri periodice în care să facă asta, pentru că multe dintre noi au nevoie de asta.

Adi e diferit de mine, dar asta e frumusețea jocului. Pentru el contează cuvintele, atingerile și cadourile. De exemplu, îmi spune de 24 de ori pe zi că sunt frumoasă, că mă iubește și mă pupă și mă ia în brațe des. Și eu fac asta, dar mai puțin decât el; nu pentru că nu l-aș iubi, ci pentru că eu îmi manifest altfel iubirea și pentru că, dacă mai țineți minte, eu am primit iubire prin telefon mulți ani și îmi vine greu să fiu atât de iubitoare fizic. Odată ce am învățat asta despre mine și despre el, am început să fac mici schimbări ca să vorbim aceeași limbă, gen. Iar copiii m-au ajutat mult în direcția asta.

Uneori creierul meu de muiere ar zice “dacă m-ai iubi ai da și tu cu aspiratorul fără să-ți zic eu”. La fel de bine ar putea să-mi spună și el “dacă m-ai iubi am face sex de patru ori pe zi”. Se pune problema că nu ne-am iubi? Nu. Doar o arătăm diferit, însă am învățat amândoi să vorbim pe limba celuilalt când e nevoie.

Poate dacă și-ar înțelege la rece partenerul ar ști cum să procedeze ca să îi arate iubirea pe limba lui. Poate dacă ai vedea că iubirea partenerului tău vine sub altă formă nu te-ai mai îndoi de prezența ei. Poate stând la masă și întrebându-ți partenerul ce limbaj de iubire simte că-l reprezintă se deschide un nou capitol de cunoaștere și comunicare în relație. Cred că mai multe cupluri au nevoie să citească lucrurile astea.